Handbal Trofeul Carpaţi/f 20 – 21 martie 2015, Sala Polivalentă

Suedia – Germania şi România – Brazilia în prima zi

România : portari : Paula Ungureanu (HCM Baia Mare), Denisa Dedu (Corona Braşov), Ionica Munteanu (SCM Craiova); extreme stg : Valentina Elisei Ardean (Baia Mare), Nicoleta Dincă (Corona); inter stg : Diana Puiu (HC Zalău), Cristina Neagu (Buducnost), Eliza Buceschi (Baia Mare), Clara Vădineanu (Rm. Vîlcea); inter dr : Cristina Zamfir (Corona), Gabriela Perianu (Dunărea Brăila), Laura Popa (“U” Cluj); extreme dreapta : Ada Nechita (Baia Mare), Laura Chiper (Corona); pivoţi : Oana Bondar (Corona), Crina Pintea (HC Zalău), Florina Chintoan (“U” Cluj); coordonatori : Aurelia Brădeanu (Corona), Andreea Pricopi (Corona), Luciana Marin (Baia Mare), antrenor Tomas Ryde (Suedia)

Brazilia : portari : Barbara Arenhart (HCM Baia Mare), Mayssa Pessoa (CSM Bucureşti), Jessica de Oliveira (AAU Concordia); extreme dr : Alexandra do Nascimento (Baia Mare), Jessica Quintino (Lublin SSA), Celia Costa (Metodista/Sao Bernardo); extreme stg : Fernanda da Silva (CSM Bucureşti), Samira Rocha (Nice); pivoţi : Daniela Piedade (Siofok), Fabiana Diniz (Nantes), Tamires Morena (Gyori); coordonatori : Ana Rodrigues (CSM Bucureşti), Francielle da Rocha (Hypo Niederosterreich); inter dr : Deonise Cavaleiro (CSM Bucureşti); inter stg : Karoline de Souza (Nykobing), Jaqueline Anastacio (Ringkobing), Monik Bancilon (ESBF), antrenor Morten Soubak

Program Trofeul Carpaţi 2015

Vineri, 20 martie : Suedia – Germania (ora 18.00)

România – Brazilia (ora 20.00)

Sîmbătă, 21 martie : locurile 3 – 4 (ora 18.00)

locurile 1 – 2 (ora 20.00)

Jucătoarele lotului României sînt de mare calitate”

Alexandru DEDU (preşedintele F. R. Handbal) : “Dacă nu aveam speranţa aceasta a calificărilor şi a meciurilor bune şi foarte bune, nu aduceam un antrenor străin. Toată lumea handbalului afirmă că jucătoarele lotului României sînt de mare calitate. E firesc să ne dorim să fim printre cei mai buni din lume, sperăm să şi ajungem să fim cu handbalul feminin între echipele de vîrf. Tot ce are noul antrenor al lotului naţional de făcut, Tomas Ryde, este să introducă o nouă rigoare practică, pentru fazele de atac şi apărare. Tomas Ryde lucrează deja de cîteva săptămîni, urmăreşte live între campionatul intern la nivelul Ligii Naţionale feminine. Tomas Ryde îşi doreşte să cîştige fiecare meci, să cîştige totul dacă se poate. Trofeul Carpaţi este pentru noi şi pentru el ca antrenor, un proces de pregătire pentru importantele şi decisivele partide cu Serbia, din cursul lunii iunie. Partidele cu Serbia sînt acuma în centrul atenţiei noastre şi vreau să cred că vom obţine victoriile dorite. Faptul că jucăm al doilea meci pe teren propriu este deja un avantaj, pe cre dorim să-l fructificăm”.

Puţine clipe ne mai despart pînă la startul ediţiei cu numărul 47 în Trofeul Carpaţi, echipe feminine. Faptul că Trofeul Carpaţi se desfăşoară din nou la Cluj – Napoca este extraordinar, cu atît mai mult cu cît avem o sală Polivalentă de talie, avem un public creator de atmosferă, avem patru echipe – Brazilia este campioana mondială en titre ! – , sînt întrunite toate premisele spectacolului sportiv.

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie