Gheorghe Funar (PRM): Opinia publică aşteaptă răspunsuri de la regimul Băsescu-Boc cu privire la Roşia Montană

Secretarul general al PRM, Gheorghe Funar, cere desecretizarea contractului cu Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) şi îi adresează o serie de întrebări preşedintelui Traian Băsescu referitoare la afacere.

„Opinia publică aşteaptă cu mult interes, din partea Regimului Băsescu-Boc, răspunsuri la cel puţin aceste întrebări (cu privire la Roşia Montană – n.r.) şi, în primul rînd, să fie desecretizat contractul de concesionare încheiat cu RMGC şi să afle cine l-a semnat’, se spune într-un comunicat de presă transmis, miercuri, Agerpres, de Gheorghe Funar.

În comunicat se menţionează că, deşi „au avut şi au loc acte de mare corupţie şi numeroase alte fapte penale în legătură cu Roşia Montană, atît Parchetul, cît şi ANI fac nani”.

Totodată, secretarul general al PRM cere „regimului Băsescu-Boc” să răspundă la o serie de întrebări: „de ce susţine interesele RMGC împotriva poporului român şi a României”, „de ce preşedintele Băsescu cere urgentarea începerii exploatării de la Roşia Montană”, „de ce nu ţine seama de părerile specialiştilor de la Academia Română, Academia de Studii Economice, ale celor din domeniul istoriei, geologiei şi mineritului”, „de ce sfidează Biserica Ortodoxă Română, care s-a pronunţat împotriva proiectului RMGC, a dinamitării bisericilor din Roşia Montană şi a folosirii cianurii” etc.

Articole din aceeasi categorie