Germania: Bavaria impune prezenţa unui crucifix în clădirile publice

France Presse

Un decret controversat ce impune prezenţa unui crucifix la intrarea clădirilor publice din Bavaria, regiune germană foarte conservatoare, a intrat în vigoare, în ciuda unor acuzaţii de manevră politică înaintea unor alegeri regionale importante.

Premierul landului Bavaria Markus Söder, membru al partidului conservator bavarez (CSU) care este aliat al cancelarului Angela Merkel, şi-a justificat decizia în aprilie declarând că prin instalarea de crucifixe nu se promovează “un semn religios”, ci se “recunoaşte o identitate” şi “se exprimă o amprentă istorică şi culturală”.

Toate ministerele regionale, palatele de justiţie, secţiile de poliţie, serviciile de planificare urbană şi instituţiile publice aflate sub autoritatea statului regional trebuie să aibă acum în holul de intrare, într-un loc “foarte vizibil”, un crucifix, potrivit unei directive regionale ce a intrat în vigoare la 1 iunie.

Crucifixele se află deja prezente în sălile de clasă ale şcolilor primare şi în sălile de şedinţă ale tribunalelor bavareze. Anunţul a fost denunţat de critici ca o manevră electorală în timp ce discursul Uniunii Creştin-Sociale (CSU), la putere în această regiune bogată, a virat mult spre dreapta după ce Angela Merkel a deschis porţile ţării sale pentru mai mult de un milion de refugiaţi începând din 2015, majoritatea musulmani. CSU este de asemenea ameninţată să-şi piardă majoritatea absolută în scrutinul regional din 14 octombrie, ameninţată de partidul de extremă-dreaptă anti-islam şi anti-Merkel, AfD. Verzii şi stânga radicală Die Linke au denunţat la rândul lor o măsură populistă şi neconstituţională.

Unul dintre principalii responsabili ai Bisericii Catolice germane, cardinalul Reinhard Marx, i-a criticat de asemenea pe liderii bavarezi considerând că odată cu această măsură, ei au creat “diviziune şi necazuri”.

Articole din aceeasi categorie