Germania avertizează SUA privind destabilizarea Orientului Mijlociu

Ministrul de externe german Heiko Maas a avertizat Statele Unite în legătură cu o destabilizare a Orientului Mijlociu ca urmare a reluării sancţiunilor americane împotriva Iranului, relatează AFP.
“Cel care speră la o schimbare de regim nu trebuie să uite că ar putea (…) să ne provoace probleme mult mai mari”, a declarat şeful diplomaţiei germane într-un interviu acordat ziarului regional Passauer Neue Presse. “O izolare a Iranului ar putea să favorizeze creşterea puterii forţelor fundamentaliste şi radicale”, a adăugat ministrul social-democrat. “Un haos în Iran – aşa cum am văzut deja în Irak sau Libia – nu ar face decât să destabilizeze şi mai mult o regiune deja volatilă”, a insistat el.
Washingtonul a reintrodus sancţiunile economice împotriva Iranului, după retragerea sa unilaterală din acordul nuclear istoric încheiat în 2015 între Iran şi marile puteri. Sancţiunile au fost impuse în 2015 de preşedintele Barack Obama, înainte de a se ajunge la un acord cu Iranul, care a acceptat să îşi sisteze programul de înarmare nucleară, în schimbul suspendării restricţiilor internaţionale. După ce a preluat preşedinţia, Trump a retras Statele Unite din acord, care este însă susţinut în continuare de Franţa, Germania şi Marea Britanie, ţările europene care au semnat înţelegerea.
Aceste măsuri “intensifică presiunea asupra Teheranului pentru a-şi schimba comportamentul”, a declarat preşedintele Donald Trump, care a criticat acordul după venirea sa la putere şi a adoptat o atitudine foarte ostilă faţă de Iran. El acuză Teheranul de sprijin acordat liderului sirian Bashar al-Assad, rebelilor houthi din Yemen, Hamas în Gaza şi Hezbollah în Liban.
Prima serie de sancţiuni americane, intrată deja în vigoare, include blocarea tranzacţiilor financiare şi a importurilor de materii prime, precum şi măsuri care penalizează achiziţiile în sectorul auto şi în aviaţia comercială. Ea va fi urmată în noiembrie de măsuri care afectează sectorul petrolier şi cel al gazelor, precum şi Banca Centrală.

Articole din aceeasi categorie