Gala Rugbyului TRANSILVANIA 2011: Succes organizatoric încă de la prima ediţie!

Luna decembrie este prin excelenţă, luna statisticilor, luna galelor de premiere, luna în care cei merituoşi primesc cuveniţii lauri. Este premiată performanţa profesională în primul rînd,  perfromanţă la baza căreia stau seriozitatea, responsabilitatea, puterea de muncă, dăruirea, rezultatele în teren în întîlniri oficiale naţionale sau internaţionale. Viaţa sportivă şi cea socială per ansamblu.

Organizată de Direcţia Regională Transilvania  – director Bogdan Cantor – în parteneriat cu Federaţia Română de Rugby, Gala Rugbyului TRANSILVANIA 2011 a fost un succes de la prima ei ediţie. Spun succes deoarece gala a adus în Aula FEFS-ului UBB, nume importante ale rugbyului din arealul transilvan şi nu numai, de la jucători la antrenori, conducători de cluburi, arbitri, sponsori, manageri, oameni conştienţi de importanţa sportului cu balonul oval, conştienţi de misiunea lor socială.

Premiile acordate sînt oglinda activităţii în rugby-ul ardelean 2011, un rugby cu rezultate notabile: titlul de campioană naţională în Ardeal, la CSM Baia Mare; Cupa României la RCMU Timişoara în premieră absolută; jucători în loturile naţionale de seniori, juniori; prezenţe în diferite competiţii internaţionale,…

Laureaţii 2011 sînt următorii : Ionuţ Dimofte (CSM Baia Mare; cel mai bun jucător senior) * Răzvan Ailenei (“U” Cluj; cel mai bun jucător U19) * Cristian Oros (Arieşul Mihai Viteazul; cel mai bun jucător U 18) * George Dan (Arieşul Mihai Viteazul; cel mai bun jucător U 17) * Ştefan Alexanxdru (RCM Timişoara; cel mai bun jucător U16) * Eugen Apjok şi Vasile Lucaciu (CSM Baia Mare; cel mai bun cuplu de antrenori) * Răzvan Popovici şi Mircea Taloş (CSS 2 Baia Mare; cel mai bun cuplu de antrenori juniori) * Horea Hîmpea (CS Gens Cluj; cel mai bun antrenor U 19) * Sorin Rus (Arieşul Mihai Viteazul; cel mai bun antrenor U 18) * Mircea Nistor (CSS Viitorul Cluj; cel mai bun antrenor U 17) * Marin Marian (RCM Timişoara; cel mai bun antrenor U 16) * Valentin Fetiţa (CS Şoimii Cîmpia Turzii;  Premiul Special pentru activitatea în minirugby, U 10, U 12, U 14) * Gheorghe Sabău (cel mai bun arbitru) * Alin Uţiu (cel  mai bun arbitru debutant) * Dan Borzaş (RCM Timişoara; cel mai bun manager club) * CSM Baia Mare (Premiul Fair – Play) * RCMU Timişoara (premiul pentru clubul cu cea mai rapidă ascensiune) * CSU Arad, “U” Cluj, CSM Baia Mare, RCM Timişoara, Ştiinţa Petroşani (Premii pentru merite deosebite în Superligă) * Florin Matei (secretar FRR; Premiul de Excelenţă pentru activitatea Direcţiei de Dezvoltare Regională Transilvania) * Emil Pîrţoc şi Gheorghe Sabău (Premiul pentru întreaga activitate de arbitraj) * Dan Dinu (RCM Timişoara; Premiul pentru cel mai puternic sponsor) * Călin Matei (CSM Baia Mre; cel mai bun preşedinte de club) * CFR Braşov (Premiul pentru revitalizarea rugbyului feminin în Transilvania) * Ciprian Lar şi Lorin Cantor (Premiul pentru sprijinul acordat Direcţiei Regionale Transilvania în 2011) * CS Invest (Sorin Popa),  LastChance (Dragoş Dumitru), Luca Prest (Ovidiu Rus) – Premiul pentru sprijinul acordat rugbyului din Transilvania în 2011 * Florea Gligor, Cristian Săuan, Silviu Spătar, Valter Marcu – distincţii speciale * Premiul de Excelenţă pentru întreaga activitate în antrenorat : Ştefan Ionescu şi Octavian Chihaia.
Demostene   ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie