Futurologul

Când a auzit pentru întâia oară – într-o adolescenţă aproximativă – acest termen l-a umflat un râs de om prost, ceea ce şi era atunci, şi prea mult, prea consistent nu s-a schimbat.

A învăţat să prevadă ce s-a întâmplat în trecut, şi povesteşte cu lux de amănunte, cât despre viitor e un subiect pe marginea unor mari cataclisme cu arome cosmice, iar semenii săi se îndreaptă către o expiere universală, nu se ştie când, dar în orice caz într-o după-amiază.

Futurologul acesta, ştiutorul de ce va să fie, dacă o să fie ca să fie, îşi poartă predicţiile oriunde este ascultat, iar dacă argumentele sale sunt combătute cu logică, cu bun simţ, apoi ce îţi auzi, ca la uşa cortului, ca la un festival al minorităţilor…

Trăieşte din citate, se acoperă cu ele, atacă tot cu citate, şi niciunul nu îi aparţine, nu face parte din opera lui, pentru că nu are operă, nici măcar un proiect, o schiţă, el nu are nimic, şi de acea pretinde să i se ofere totul.

După datele şi semnele folclorului, apud memoria calculatorului, predicţiile lui acoperă o zonă aparent fără margini, dar luat la bani mărunţi observi că se preocupă doar de semenii săi imediaţi, vecini de scară, colegi de birou, călători în acelaşi tramvai hodorogit. În viziunile lui despre viitor, nimic nu este bun şi sănătos: înţelegem, că oameni suntem, că pe soacră-sa o paşte o nenorocită de boală foarte urâtă, dar ce are cu cei pe care nu-i cunoaşte, oamenii de fiecare zi cu care nici măcar nu a schimbat vreodată un cuvânt.

Acest viitorolog a intrat în biomasa politichiei cu amândouă încălţările şi mafaldele de serviciu ale unor partide vin să se inspire de la el, de la prezenţa scenică şi tehnica monologului care nu spune nimic, dar impresionează. Ceea ce trebuie să-i recunosc acestui animal deloc agreabil este ştiinţa persuasiunii şi a artei de a crea impresia că interlocutorul deţine aşii în mânecă, iar el este un perdant permanent.

Ei, bine, lucrurile stau tocmai pe dos şi târziu când biruitorul înţelege că n-a câştigat nimic fiindcă nu a avut loc nicio bătălie, ia-l de unde nu-i pe futurolog, pe şmecheraşul intim al verbelor la viitor. Această mică dejecţie omenească, cu nume şi prenume, se plimbă liber şi turuie inepţii şi se găsesc destui care să i se uite în gură. Păcat, mai bine v-aţi uita la cum cade frunza din copac: măcar e un spectacol onest, cinstit.

Cornel UDREA