Fotbal Liga I – 16 Avancronici obiective

Cinci partide importante …

Să fiu cinstit, toate sînt importante, toate au importanţa lor în economia acestui tot mai zbuciumat finald e tur. Este zbuciumat, necazuri mai mari sau mai mici există în fiecare tabără, viitorul fotbalului românesc la nivel de prim eşalon, este tot mai sumbru. Nu trece o săptămînă fără arestări şi trmiteri în judecată, nu există săptămîni deja în care patronii să-şi scoată cluburile la mezat, nu am alt cuvînt acuma, renunţînd la ele în plină desfăşurare a campionatului. Fotbalul românesc traveresează momente dinc ele mai negre, rezolvările fiind undeva departe, tare departe.

Etapa a 16 – a, penultima a turului, programează cinci partide vitale şi pentru echipele Clujului, şi pentru subsolul clasamentului. Să vedem ce va fi …

U” Cluj – Oţelul Galaţi

sîmbătă, 29 noiembrie, ora 18, Cluj Arena

Partidă de totul sau nimic pentru ambele echipe, interesate să se îndepăteze de zona minată. “U” Cluj porneşte cu avantajul terenului propriu şi al unor partide ceva mai reuşite în ultima perioadă, evoluţii care ne dau dreptul să sperăm. De cealaltă parte, Oţelul cînd joacă, cînd nu, evoluţiile bune alternează cu cele modeste, greu de anticipat cums e va prezenta Oţelul pe Cluj Arena.

Sigur este că va fi o partidă pe contre, cu jucătorii lui George Ogăraru extrem de motivaţi. “U” Cluj este pe locul 13, primul retrogradabil, are 14 puncte, golaveraj negativ 15:21, o victorie putînd, la jocul rezultatelor, urca gruparea clujeană pe un loc 11. Oţelul este pe locul 16, 11 puncte, golaveraj negativ (7:22), este echipa care nu mai are nimic de pierdut, doar de cîştigat.

Cum am mai scris şi în finalul cronicii Astra – “U” Cluj (1:1), universitarii sînt obligaţi să cîştige această partidă. La ce joacă acuma, mergem pe un 1 solist.

Rapid Bucureşti – CFR Cluj

sîmbătă, 29 noiembrie, ora 20.30, stadion ‘Giuleşti’

Iată două echipe în foarte mare suferinţă, cu probleme departe de a fi rezolvate. Noul patron al Rapidului, o scaldă în cel mai moldoveneşte mod posibil. Antrenorul Rada nu vede nici o soluţie de salvare, echipa de sub Podul Grant scufundîndu-se încet şi sigur.

CFR – ul clujean rezistă prin jucători. Am toată admiraţia pentru jucătorii grupării din Gruia, cu rezultate de loc 2 (32 puncte; 27:10), în condiţiile neplăţii salariilor !!! Nimeni nu ştie pînă cînd. Se vorbeşte de posibil acţionari (ruşi, elveţieni, …), incertitudinile planează şi, o spun cu părere de rău, nu văd salvarea echipei pe termen apropiat sau mediu.

Partida în sine va fi abordată de jucătorii celor două echipe, cu un singur gînd, victoria, CFR – ul pentru a termina turul en – fanfare, în apropierea Stelei, Rapid pentru a mai salva ceva ce nu mai poate fi salvat. În plus, CFR Cluj merge în Giuleşti cu un nou antrenor principal, Francisc Dican, ambiţios şi determinat, aşa cum a fost şi ca jucător. Diferenţa de valoarea dintre cele două loturi, plus caracterul jucătorilor de la CFR Cluj, indică o singură cîştigătoare, echipa din Gruia.

FC Braşov – Viitorul, Iaşi – Pandurii, Chiajna – Mediaş, …

Sînt celelalte trei partide care ne privesc direct. Sînt echipe apropiate valoric şi ca loturi şi în clasament, greu de anticipat învingătoarele.

FC Braşov este pe locul 9, cu 19 puncte, în timp ce Viitorul se află pe locul 10, cu 18 puncte.

Chiajna ocupă locul 14 (14 puncte), în timp ce Mediaşul campează pe 12, cu 15 puncte. În fine, Iaşiul ocupă ultimul loc, 18, cu 9 puncte, Pandurii fiind ceva mai în faţă, locul 12, cu 15 puncte. Rezultatele acestor partide, în funcţie şi de ceea ce va face “U” Cluj, va modiifca sau subsolul calsamentului.

Trist este faptul, revin asupra acestui aspect, evenimentelor cu impact negativ din fotbalul românesc la niveld e Liga I. Tocmai acuma cînd Naţionala pare să-şi fi găsit drumul cel bun.

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie