Fotbal DIAEURO 2015, 19 – 25 iulie, Sala Polivalentă

Ceea ce nu reuşeşte naţionala de seniori, reuşeşte Dia România : 6:1 cu Italia !

Rezultatele parţiale ale zilei de luni, 20 iulie : grupa A : România – Italia 6:1 (3:1); Bulgaria – Kazakstan 8:1 (5:0) * grupa B : Ungaria – Bosnia Herţegovina 1:1 (1:1); Belgia – Slovenia 0:5 (0:3); celelalte partide s-au încheiat după închiderea ediţiei

România – Chivu, Raus/portari, Cerna, Vida/cpt, Popescu, Moscalu, Onciu, Blănari, Palade, Munteanu, antrenor Sorin Mocanu – trece de pas de Squadra Azzura, un 6:1 datorat reuşitelor semnate de Onciu (3 goluri), Palade, Munteanu şi Popescu. Este un scor care reflectă diferenţa de valoare dintre cele două echipe.

Bulgaria – Kazakstan 8:1 (5:0) scoate la rampă echipa cîştigătoare, un joc combinativ, agresiv, dar şi jucători care se vede că joacă în fotbalul profesionist. Grupa A este clar grupa României sau a Bulgariei, cele două echipe urmînd să se întîlnească miercuri, 22 iulie.

Am urmărit şi partidele grupei B. Va fi mai mult ca sigur grupa Ungariei şi a Bosniei Herţegovina, echipe care în întîlnirea de ieri (1:1) au practicat cel mai bun fotbal al primei zile ! A fost spectacol fotbalist de mare clasă şi pot afirma că jucătorii celor două echipe au experienţe fotbalistice bogate. A fost jocul care a depăşit mult, foarte mult, ceea ce se joacă înLiga I românească şi nu exagerez deloc.

Programul zilei de marţi, 21 iulie

Grupa D : Portugalia – Ucraina (9.00); Serbia – Rusia (10.00)

Grupa C : Croaţia – Slovacia (11.00); Uzbekistan – Polonia (12.00)

Grupa B : Ungaria – Slovenia (15.00); Belgia – Bosnia Herţegovina (16.00)

Grupa A : România – Kazakstan (17.00); Bulgaria – Italia (18.00)

Reţin de departe atenţia partidele Serbia – Rusia, Ungaria – Slovenia din postura de cîştigătoare în prima etapă

Sferturile de finală …

Se desfăşoară joi, 23 iulie, după următorul program : 1A – 2C; 2A – 1C; 1B – 2D; 2B – 1 D. Practic, România ar urma să joace sferturi cu una dintre ocupantele primelor două locuri în grupa C. Este grupa în care Croaţia este favorită la locul 1.

Fără oficialităţi clujene la deschiderea oficială !?! Mai mare ruşinea

Am fost prezent la multe, foarte, foarte multe deschideri oficiale, toate onorate de autorităţile locale. Am ajuns să fiu martorul uneia în care oficialităţile locale NU au catadicsit să fie prezente !?! Mai mare ruşine nu se poate … Este un Campionat European înainte de toate. Dacă nu acorzi respect competiţiei în sine, atunci poţi măcar acorda respect jucătorilor, care merită tot, tot respectul.

Sînt ferm convins că la festivitatea de decernare a cupelor şi medaliilor, oficialităţile Clujului vor da buzna … Că discursurile vor fi sforăitoare, din categoria “iubim fotbalul”, “să fim alături de aceşti bravi jucători”, “trebuie făcut totul ca să …”. Veniţi sîmbătă la gala de decernare a premiilor şi veţi vedea că am dreptate. Duminică, 19 iulie, la deschiderea oficială, Clujul nu a avut nici o oficialitate, nici primar, nici prefect, nici mesageri ai lor. Acolo unde baie de mulţime nu e, nici oficialităţi nu sînt

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie