Fotbal

 

CFR Cluj în insolvenţă ! 24 de puncte pierdute şi locul 18 cu 10 puncte !

După Rapid Bucureşti, Dianmo, “U” Cluj şi Oţelul Galaţi, începînd de miercuri, 4 februarie, 2015, FC CFR 1907 Cluj a intrat în insolvenţă, cererea fiind admisă de noul complet de judecată al Tribunalului Specializat Cluj. Din sentinţa dată ieri, reţinem cîteva aspecte, citez : “Stabileşte în sarcina administratorului judiciar provizoriu (RTZ & Partners SPRL – n. a.) obligaţia de a depune la dosar, în termen de 40 de zile de la deschiderea procedurii, un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor ce au dus la apariţia stării de insolvenţă debitoarei, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform art. 58 lit. B din Legea 85/2014. Stabileşte în sarcina debitoarei obligaţia de a pune la dispoziţia administratorului judiciar provizoriu toate informaţiile şi documentele apreciate ca necesare cu privire la activitatea şi averea sa, precum şi lista cuprinzînd plăţile efectuate în ultimele 6 luni anterioare deschiderii procedurii şi transferurile patrimoniale făcute în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii, sub sancţiunea prevăzută la art. 82 alin. 2 din Legea nr. 85/2014”. Şi nu sănt singurele obligaţii ale administratorului judiciar … Termenul pentru examinarea stadiului procedurii este de 8 mai, 2015.

Pe plan sportiv, în Liga I, CFR 1907 Cluj pierde 24 de puncte, ceea ce duce la o repoziţionare a echipei clujene, pe locul 18 acuma, cu 10 puncte ! Depunctarea este urmarea datoriilor faţă de jucători ai clubului, antrenor, datoriile de peste 90 de milioane de lei, din care peste 50 de milioane sînt datorii la stat.

CFR 1907 Cluj poate ataca depunctarea la Comisia de Apel. În cazul unui verdict nefavorabil, CFR 1907 Cluj se poate adresa Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne.

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie