Filarmonica de Stat Transilvania

Seară Ceaikovski
vineri, 31 ianuarie, 19. 00 * Colegiul Academic
De foarte multă vreme nu am mai avut parte de o seară Ceaikovski, aşa că simfonicul de vineri este binevenit. Binevenite sunt toate serile de concert, dar cea dedicată romanticului rus Ceaikovski are o însemnătate aparte dacă avem în vedere că anul acseta, în mai, se vor marca 180 de ani de la naşterea sa.
Invitaţii serii sunt dirijorul Mihnea Ignat şi violoncelistul Octavian Lup, într-un program în care au fost incluse Capriciul italian op 45 (1880), Variaţiuni pe o temă rococo op 33 (1876) şi Suita din baletul Lacul lebedelor op 20 (1875-1876).
Mihnea Ignat (n. 1980, Craiova) este director muzical al Elche Symphony Orchestra (Spania) şi invitat special al Operei Naţionale din Bucureşti. Între 2005-2017 a fost director muzical al Philharmonic Orchestra of the University of Alicante (Spania). Sunt de menţionat şi următoarele: între 2009 şi 2014 a fost asistent al Maestrului Dmitrij Kitajenko la Berlin Philharmonic Orchestra şi Gewandhaus Orchestra Leipzig; a fost şi asistent al dirijorilor Jesus Lopez Cobos şi Josep Pons. Este deţinătorul mai multor premii printree care Special Prize la “Arturo Toscanini” International Conducting Competition (Parma), semifinalist la “D. Flick” International Conducting Competition (Londra, 2008), respectiv “G. Solti” International Conducting Competition (Frankfurt, 2008).
Octavian Lup (n. 1987) a început studiul violoncelului la vârsta de 7 ani, în cadrul Colegiului de Muzică “Sigismund Toduţă” Cluj-Napo ca, profesori Gabriel Râpă şi Gabriela Todor. Este absolventul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, clasa profesor Marin Cazacu, studii continuate la Conservatorul Superior de Muzică şi Dans de la Paris (profesori Roland Dens şi Xavier Philips). Este laureatul concursurilor internaţionale “David Popper”, “Paul Constantinescu”, “Mihail Jora”, “George Enescu”, “Eurovision Young Musicians”. A colaborat cu dirijori de talie cum sunt Lawrence Foster, Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Christian badea, Tiberiu Soare, Kristian Jarvi. A fost partener de scenă al cunoscuţilor Pinchas Zukerman, Sarah Chang, David Garret, Marin Cazacu, Alexandru Tomescu.
Capriciul italian op 45 are ca sursă de inspiraţie şederea la Roma a compozitorului. Deşi inspirată de muzica italiană, compoziţia sună mai mult ca una…rusească!
Variaţiuni pe o temă rococo op 33 a fost dedicată violoncelistului german Wilhelm Fitzenhagen. A avut audiţia mondială în 1877, având la bază un stil galant, rococo. Lucrarea în sine are în stru cura sa tema (Modesto semplice) şi opt variaţiuni (în varianta violoncelistului Fitzenhagen fiind doar şapte); acestea suntz Tempo della thema (de două ori), Andante, Allegro vivo, Andante grazioso, Andante, Andante sostenuto, Allegro modeerato con anima. Dificultatea lucrării constă în formatul continuu şi prelungit, fără pauze.
Lacul lebedelor este reluat în versiunea rusească de concert, mult amplificată, care adaugă la tablourile coregrafice tradiționale numere la fel de spectaculoase, deprinse de pe întregul parcurs al spectacolului.
Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie