Festivalul Internaţional de Teatru Turda

Peste o sută de propuneri artistice!

Putem spune fără să greşim, ediţia 2019 a Festivalului Internaţional de Teatru de la Turda este una fastă. Fastă prin programe, fastă prin teatre invitate, prin artişti invitaţi, un melanj al artelor de prim rang, specifică doar festivalurilor de profil care se respectă şi îşi respectă publicul.

2019 înseamnă practic, peste o sută de propuneri artistice din ţară şi de peste hotare, o desfăşurare de forţe impresionantă, care nu poate genera decât interes atât din partea localnicilor, cât şi din partea tuturor ce iubesc artele spectacolului. Spun artele spectacolului pentru că festivalul în sine nu înseamnă numai teatru, înseamnă recitaluri, concerte pop – rock, o gală de operă, magicieni, clovni, plusul oferindu-l lansările de carte, expoziţiile, video proiecţiile, focuri de artificii,…, greu de ales în aceste condiţii, toate cerând atenţie.

Companiile de teatru…

Vor susţine spectacole companii teatrale private sau de stat din ţară – Teatrul de Nord Satu Mare, Teatrul de Artă Deva, Compania independentă de teatru Thalia/Oradea, Compania Become/Sibiu, Teatrul Matei Vişniec/Suceava, Teatrul Marin Sorescu/Craiova, Teatrul Regina Maria/Oradea, Teatrul Dramaturgilor Români, Compania Breasla A ctorilor, Ateneul Naţional Iaşi, Teatrul Arte dell’ Anima/Bucureşti, Teatrul de Kartier Bacău, Teatrul Prichindel Alba Iulia, Teatrul ID Sârbu Petroşani, Teatrul de Balet Sibiu, Teatrul Fani Tardini/Galaţi, Teatrul ‘Aureliu Manea’ Turda nu în cele din urmă – şi de peste hotare, în acest caz fiind de amintit Compania Duo Laos/Spania, Fiesta/Italia, Paleus/Spania, Compania Traviecircus Duo/Italia, Tony Fratello/Argentina, Compania Neamera/Italia, Teatro dei Venti/Italia, Outstage/Australia,…

Artişti invitaţi

Sunt mulţi şi însemnaţi: Dorel Vişan, Emil Boroghină, Marius Bodochi, Tania Popa, Monica Davidescu, Irina Movilă, Constantin Nica (tenor), Ion Bogdan Ştefănescu (flautist), Florin Zăhan şi Bogdan Cristea, Adi Olteanu (magician), Miron Bococi (magician), Tudorel Filimon, Manuela Hărăbor, Tony Fratello/Argentina, Radu Nechifor,…

Expun…

Expoziţiile de pictură propun reîntâlniri cu Petru Purcariu, Cornel Vana, Oleg Rusnac, plus o expoziţie de grup sugestiv intitulată “Irizări”.

Arta fotografică este prezentă prin Gigi Melinte, cadrul ales fiind unul extrem de inspirat, Salina Turda.

Lansări de carte

În perioada festivalurilor, iubitorii cărţilor au ocazia întâlnirii cu scriitorii Radu Iliescu (“Insuportabila vecinătate a sufletului”), Aurel Rău (“Penelul şi Dalta”), Ioan Mircea Corpodean (“Opera Omnia”), Viorel Prodan (“Aşteptând ploaia”), Angelina Tămaş (“Îngrijind-o pe Oma” şi “Bătrânii – o experienţă inedită”), Traian Marcel Bartoş (“Opera Omnia”), Eugenia Costea (“Când amintirile dor”), Dan Florea (“Furtuni de rouă”), toate la Papion.

Studenţii…

Trei sunt Universităţile prezente: cea de Arte din Târgu Mureş cu spectacolul non verbal “Termen de garanţie”; cea din Craiova/Departamentul de arte, titlul ales fiind unul de referinţă, “Livada de vişini”; Babeş – Bolyai Cluj – Napoca/Artele spectacolului regie, cu drama “Cel”

Program

Sâmbătă 29 iunie: Magie şi dresaj cu Miron Bococi, vernisajul expoziţiei de grafică şi pictură Petru Purcariu, Scufiţa roşie – spectacol pentru copii, Suflete de sare – statui vivante, Şantaj (Teatrul de Artă Deva), Te iubesc dar nu pe tine cu Tania Popa, Până când moartea ne va despărţi (Thalia Oradea), A Clown in Search of Laughter cu Tony Fratello/Argentina, Rinocerii de Eugen Ionesco – Teatrul Matei Vişniec Suceava, Origini – spectacol strada/Teatrul Aureliu Manea

Duminică 30 iunie: Dogarul cel Isteţ/Compania BECOME Sibiu, Glorious Visions/Compania Neamera din Italia, Pisici/spectacol concert/Teatrul Matei Vişniec din Suceava, S-a întâmplat într-o joi/Teatrul Aureliu Manea, Flautul fermecat/duo Dorel Vişan şi Ion Bogdan Ştefănescu, Katastrofa Show/Italua, Pe picioroange – spectacol stradal, Lia and the Band/concert

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie