Exponatul lunii septembrie la Muzeul Municipal Dej: Depozitul de vase Hallstattiene

În perioada 1-30 septembrie 2015, exponatul lunii la Muzeul Municipal Dej îl constituie valorosul Depozit de vase Hallstattiene, datat în prima epocă a fierului (1150 – 450/400 î.Hr).

Vasele Hallstattiene au fost descoperite în toamna anului 1956, cu prilejul lucrărilor executate la podul peste Someş, care leagă oraşul de drumurile spre Bistriţa şi Baia Mare, precum şi la pasarela-pod peste calea ferată, pe malul drept al rîului. Importanta descoperire arheologică, salvată de juristul Florin Gavrilescu, directorul Muzeului Municipal, la vremea respectivă, constă în şapte vase ceramice (o ceaşcă aplatizată; un vas mai mic, cu gît conic; un vas cu buza evazată; un vas cu gîtul drept şi trei străchini), dintre care, un recipient decorat cu crestături lustruite şi pîntecul proeminent este o piesă unicat în Transilvania. Vasele hallstattiene, alături de o vatră de foc, se aflau în pămînt, la o adîncime cuprinsă între 0,75-1,20 metri.

Cercetătorii K. Horedt, V. Vasiliev şi D. Isac, care au studiat artefactele din prima epocă a fierului, descoperite la Dej, au fost de acord cu datarea acestora în secolele VIII-VII î. Hr. Perioada coincide cu formarea geto-dacilor ca popor în spaţiul carpato-dunărean şi este foarte probabil ca acest depozit de vase să fie contemporan cu cetatea dacică ridicată pe Dealul Florilor şi cu aşezarea dacică descoperită sub actuala piaţă agro-alimentară a municipiului Dej (Kurt Horedt, Un depozit de vase hallstattiene de la Dej, în Probleme de muzeografie, V, 1964; coord. Dan Isac, Contribuţii arheologice la istoria oraşului Dej, Cluj-Napoca, Editura Mega, 2008, p. 19; Valentin Vasiliev, Prima epocă a fierului, în Istoria Transilvaniei, vol. I, Cluj-Napoca, 2003).

În cele două perioade ale epocii fierului, cînd se definitivează procesul de diferenţiere etno-lingvistică între grupurile ilirilor şi cele ale tracilor, în cadrul numeroasei populaţiei a tracilor se cristalizează civilizaţia avansată şi originală a geto-dacilor, răspîndită pe un teritoriu ce depăşea cu mult graniţele actuale ale României. Valea Someşurilor a fost parte integrantă în această evoluţie istorică, dovadă descoperirile arheologice dacice de pe teritoriul actual al Dejului şi din împrejurimi.

Aşezările epocii hallstattiene au fost clasificate în două tipuri: aşezări deschise şi aşezări fortificate prin valuri de pămînt, şanţuri de apărare şi palisade. Despre cetăţile de refugiu şi aşezările întărite, cum ar fi cele de la Dej, Sighetu Marmaţiei, Teleac, Subcetate, Bozna, Ciceu-Corabia şi Şona, există în prezent studii ample, publicate în urma unor cercetări arheologice.

Potrivit informaţiilor oferite de prof. Constantin Albinetz, directorul Muzeului Municipal Dej şi autor, alături de prof. Cristina Albinetz, al monografiei „Dej. Istorie şi legendă” (Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2014): „au fost identificate, pînă în prezent, 26 de aşezări fortificate în spaţiul intracarpatic, construite la începutul epocii fierului. Unele sînt aşezări fortificate locuite permanent, pe parcursul mai multor secole, iar altele sînt cetăţi de refugiu, cu existenţă îndelungată, dar locuite conjunctural, ca loc de apărare în caz de pericol. Ambele tipuri aveau rolul să asigure securitatea comunităţilor locale, fiind construite în preajma unor centre politico-militare, meşteşugăreşti, comerciale şi religioase. Avînd în vedere importanţa geo-strategică şi economică a zonei de la confluenţa Someşurilor, formaţiunea politică a dacilor de pe valea Someşului a construit, la începutul epocii fierului, o cetate de refugiu pe Dealul Florilor. Existenţa unor asemenea fortificaţii ne arată că începutul epocii fierului a fost o epocă marcată de conflicte între comunităţi bine structurate, la nivel de triburi sau uniuni de triburi. Aşezările fortificate şi fortificaţiile de refugiu au fost aşezate pe înălţimi, situate lîngă sau în apropierea unor cursuri de apă şi zone fertile, iar fortificaţia de refugiu de pe Dealul Florilor îndeplineşte aceste condiţii. Ba mai mult, centrul politico-militar existent aici organiza exploatarea sării şi asigura protecţia comerţului cu sare pe Valea Someşului sau pe distanţe mai mari. La Ciceu-Corabia, în apropiere de municipiul Dej, a fost descoperită o cetate cu dimensiuni impresionante de aproximativ 30 de hectare”.

Importantă pentru reconstituirea habitatului din prima epocă a fierului pe actualul teritoriu al municipiului Dej este şi descoperirea din Piaţa Agro-Alimentară a oraşului. În această zonă, cu ocazia săpăturilor arheologice de salvare de la sfîrşitul anului 2007, au fost descoperite numeroase fragmente ceramice aparţinînd primei epoci a fierului.

„Toate descoperirile au apărut în poziţie secundară, lipsind astfel alte precizări cu privire la tipul de locuire. Foarte probabil, aici a funcţionat o aşezare cu locuinţe modeste de suprafaţă sau adîncite în pămînt. În apropiere de piaţă a mai existat o aşezare sau chiar mai multe, situate pe celelalte dealuri din oraş, ceea ce explică necesitatea construirii unei mari fortificaţii de refugiu pe Dealul Florilor” – a subliniat prof. Albinetz, precizînd totodată că, „în ce priveşte metalurgia fierului şi producţia de obiecte din fier, acestea erau realizate în ateliere locale, ca şi cele descoperite în vecinătatea Gherlei, la Pietriş şi Fizeşul Gherlii, unde înainte au funcţionat turnătorii de obiecte de bronz. Obiecte de fier au fost descoperite la Dej, în zona Pădurii Bungăr, pe dealul Viilor şi pe strada Petru Rareş, cu ocazia construirii complexului meşteşugăresc Progresul, în anul 1966. În pădurea de pe Valea Chiejdului a fost descoperit, în anul 1975, sub rădăcinile unui stejar bătrîn, un depozit de unelte agricole şi uz gospodăresc din fier (brăzdare de plug, secere, coasă, ciocan, etc.). Cel mai vechi obiect de fier din Transilvania este un topor tip celt, descoperit în mormintele tumulare de la Tîrgul Lăpuş (din fostul judeţ Someş). Descoperiri importante din prima perioadă a epocii Fierului (Hallstat) au fost făcute, de asemenea, în localităţile din apropierea Dejului: Batin, Bobîlna, Gura Văii, Căşeiu, Fizeşul Gherlii (în punctul Szajkoszeg), Chiuieşti, Gherla, Iclod şi Nireş, de unde provine şi un tezaur de obiecte din argint datat în epoca fierului”.

 „Aşezările fortificate, precum cea de la Dej, funcţionau pe lîngă centre ale puterii tribale, aceste cetăţi fiind destinate nu doar apărării, ci şi punerii în evidenţă a prestigiului şefului comunităţii şi implicit a întregii comunităţi. În multe aşezări au fost descoperite obiecte (ceramică, fibule, topoare, pumnale) aduse din zone îndepărtate, care indică relaţii permanente sau ocazionale cu alte spaţii culturale. Prin aceste relaţii puteau pătrunde bunuri, influenţe culturale şi tehnologii noi în spaţiul intracarpatic. În concluzie, în epoca fierului se cristalizează toate popoarele antice ale Europei, care apar menţionate în izvoarele istorice ale vremii. Perioada tîrzie a primei epoci a fierului reprezintă un prim capitol al protoistoriei Daciei, uniunile statale ale geto-dacilor fiind menţionate, pentru prima dată, de către Herodot, marele istoric al antichităţii, care, cu prilejul înfruntărilor dintre daci şi perşi (514 î.Hr), îi numeşte pe geţi «cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci»” – a mai precizat directorul Muzeului Municipal Dej.

M. Vaida