Eveniment editorial: „Geamănul din oglindă”– un nou roman de Al. Florin Ţene

De curînd a apărut romanul „Geamănul din oglindă” de Al. Florin Ţene, la editura Semănătorul, Bucureşti, 2011, cu o copertă realizată de scriitorul şi graficianul George Roca.

În cele peste 200 de pagini autorul desfăşoară două acţiuni, cu aceleaşi personaje, în acelaşi timp. Evenimentele se derulează după anul 1990 printr-o rememorare a amintirilor celor două personaje puse faţă în faţă, ca într-o oglindă. Introspecţia, suspiciunea reflexivă sînt procedeele la îndemîna autorului, care le foloseşte pentru a ilumina faţa nevăzută a trecutului lor din epoca ceauşistă, pentru a aduce în conştiinţă ipoteze verosimile asupra adevărului trăit de personaje.

De fapt, Al. Florin Ţene, un bun cunoscător al psihologiei maselor, aduce în prim plan revoltele maselor manipulate de viitorii baroni care în anii ‘90 erau în faza incipientă  a devalizării economiei naţionale. Cele două personaje principale, prieteni din copilărie, un ziarist, profesor la facultatea de jurnalistică din  Bucureşti, pe nume Constantin, şi celălalt, scriitor şi critic literar, pe nume Florin, se întîlnesc după zeci de ani la Cluj-Napoca, timp de zece zile, perioadă în care se desfăşoară acţinea romanului.

În cele peste 200 de pagini ale cărţii, structurată în zece capitole, autorul fiind un virtuoz al decantării artistice şi al retrospectivei, reuşeşte să oglindească conflicte, surprinzînd protagoniştii în rutina gestului cotidian. Prezentul e un pretext de a developa trecutul personajelor, o trapă a memoriei, dar şi a face cunoscute lucrările publicate de fiecare, detuctibil reale. În jurul lui Constantin şi Florin şi soţiile lor se încheagă o parabolă a scribului omniscient, a martorului care recuperează adevărul istoriei prin amintire. Confruntarea cu realul e un mod de a redeştepta mişcarea sufletească, de a-i verifica vibraţia. Descoperim în acest roman un filon al biografiei autorului în tangenţă cu societatea şi lumea scriitoricească.

Fiecare capitol din cele zece are cîte un moto din Biblie, adecvat acţiunii care urmează. Surpriza apare la sfîrşitul romanului. Cele două personaje, de fapt, este doar unul singur, „geamănul” celuilalt, oglindit în propria lui operă şi care se  redescoperă privindu-se într-o oglindă reală! Romanul  „Geamănul din oglindă“, alături de celelate romane ale lui Al. Florin Ţene, „Chipul din oglindă”, „Insula viscolului” şi „Orbul din Muzeul Satului”, se constituie într-o frescă a societăţii româneşti din secolul XX. Cu acest roman, putem spune că avem în Al. Florin Ţene, cu siguranţă, un romancier complet.

Dan Dorin MUSTAŢĂ

Articole din aceeasi categorie