Epuraşuluşarupe

Citind invers, dăm de acelaşi personaj şi de faptele sale: epuraşul belicos, distrugător de bunuri materiale. De unde această nouă îndeletnicire, dar mai ales poftă de distrugere, nespecifică regnului din care provine şi se susţine? Lucru ştiut, epuraşul este fricos, în compensaţie puios, vegetarian şi simpatic prin pacifismul său şi problemele dentare care-l personalizează faţă de alte animăluţe cu dinţi, cum ar fi politicienii.

Asta a fost cândva, demult, înainte de decembrie 2016. După aceea s-a metamorfozat, ridiculizând până şi elefanţii cu platfus (cei din PNL) sau fiarele clasice, care-i mai frisonează doar pe bunicii dependenţi de basme, cum ar fi programul de guvernare. La început, epuraşul, înainte de a fi Marele Epuroi Alb, se comporta în conformitate cu gena: mic, prin tufe, la ciordeli mărunte, rareori îndrăznea să iasă la teldrumul mare, nu era băgat în seamă (în zeamă) şi asta l-a deranjat cumplit, ducându-i complexele până la obsesie. Spre deosebire de epurele montan, cel de la câmpie, de la şes, are un sistem mimetic extrem de eficient: se poate confunda cu oricine, cu orice, chiar şi cu un gunoi cenuşiu, cu o umbră de pubelă şi, uneori, la rigoare, împrumută mirosuri, în funcţie de necesităţi. Epuraşul este un oportunist de meserie: profită de orice conjunctură ivită, de fiecare posibilitate pentru a se transforma şi a se redefini. Devine arogant, mitoman, mitocan, băşcălios, cu sictir, răzbunător, ce mai, un fel de führer vegetal, care se hrăneşte cu carne macră. Paradoxul acesta se explică nu printr-o entorsă a lanţului trofic, ci prin apropierea sa de politic, de politicieni. Foştii tovarăşi de regn, dacă vor să supravieţuiască, trebuie să rămână la stadiul de epuraş de ciocolată, kinder cu surprize, spre bucuria copiilor care încă n-au văzut în viaţa lor ciocolată, pâine şi emisiuni cu E-puroiul, fiindcă n-au televizor. Şi este mai bine aşa!

Marele epuroi alb a preluat, din mers, ceva existent, ceva gata făcut, de pildă un partid. Meritul său cel mai mare este acela că a transformat mitomania în program de guvernare, folosind toate mijloacele tradiţionale din pădurea socială, pentru a prosti animăluţele din fauna respectivă. Fiecărui asemenea animăluţ i s-a povestit un basm, cel pe care şi-l dorea şi, astfel, epuraşul s-a ajuns şi a ajuns unde a dorit. A schimbat şi legile pădurii: urşii nu au voie la zmeură decât în anumite zile şi între anumite ore, lupii se vor constitui în turme, conduse de către o oaie. De ce? Daea!

Iată de ce epuraşuluşarupe iubeşte din glandă şi din ADN epuroaicele modeste, sociabile, comunicative, sincere şi le aşază în funcţii, o precauţie în plus pentru a nu cădea cumva pradă altor epuroi veleitari sau unui prânz cu varză de Bruxelles.

Mai bine cinstit şi în sărăcie, decât hoţ liber şi în bogăţie, executând pârnaia la domiciliu! Ce imagine tonică reprezintă pensionarii, aşteptându-şi pensia cu câte un morcov în…, la îndemână deci!

C.U.