Episcopii şi Securitatea

Colegiul CNSAS a amînat, ieri, verdictele în cazul episcopului de Arad Timotei Seviciu şi al episcopului vicar al Sibiului Visarion Răşinăreanu, din cauza balotajului la vot, au declarat, pentru ROMPRES, surse din cadrul CNSAS. Potrivit surselor citate, în cazul episcopului Timotei Seviciu, voturile au fost împărţite în mod egal, iar în cazul episcopului Răşinăreanu au fost cinci pentru poliţie politică, trei împotriva şi două abţineri.

În şedinţa de ieri a Colegiului CNSAS au fost discutate în total 28 de cazuri ale unor înalţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. În 25 de cazuri a fost dată decizie de necolaborare cu Securitatea ca poliţie politică, iar într-unul singur, de colaborare.

Potrivit surselor din CNSAS, Colegiul nu a putut da verdicte de colaborare nici în cazurile în care se cunoşteau numele conspirative ale unor ierarhi. „Deşi se cunosc numele lor conspirative, nu s-a putut lua o decizie din cauza lipsei dosarelor încriminatorii”, au afirmat, pentru ROMPRES, surse din CNSAS. Aceleaşi surse au precizat că episcopul Visarion avea numele conspirativ „Bobi”, iar episcopul Timotei „Radu Viorel”.

Episcopul de Argeş, PS Calinic Argatu, a primit verdict de colaborare cu Securitatea ca poliţie politică, în urma şedinţei de ieri a Colegiului Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor fostei Securităţi.

Încă un înalt prelat BOR ar fi trebuit să primească ieri un verdict, însă, potrivit lui Mircea Dinescu, membru în Colegiul CNSAS, voturile în Colegiu au fost egale, şi va trebui să se amîne o eventuală decizie.

Prea Fericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, nu a colaborat cu Securitatea ca poliţie politică, a decis, ieri, Colegiul CNSAS. Potrivit lui Mircea Dinescu, unul dintre membrii Colegiului CNSAS, instituţia nu a putut să dea verdict de colaborare pentru PF Daniel, dar numele înaltului ierarh se află pe lista de dosare conspirate de Serviciul de Informaţii Externe (SIE), pe data de 23 decembrie 1989.

„Am avut o listă cu 25 de înalţi prelaţi, dintre care unii au fost nevinovaţi, iar alţii au fost urmăriţi de Securitate, dar o parte au avut dosare conspirate la SIE în 1989. Printre ei se află şi actualul patriarh, dar, neavînd dosarul acestuia, nu am putut să votăm că ar fi făcut poliţie politică”, a declarat Mircea Dinescu.

Articole din aceeasi categorie