Elevii din România – „bătaia de joc a autorităților locale”

În prima zi a anului școlar 2020-2021, Societatea Academică din România (SAR) și mai multe organizații ale elevilor și părinților trag un semnal de alarmă cu privire la modul în care autoritățile publice locale se raportează la dreptul fundamental al elevilor la burse școlare.

Conform unei analize lansate în 10 septembrie de către SAR și Avocatul Poporului, în 2.139 de comune, orașe și municipii din România (67,22%) nu se acordă nici un tip de burse școlare, iar în alte 863 (27,12%) bursele se acordă doar parțial, „fiind încălcate în mod sistematic și generalizat prevederile art. 82 din Legea educației”. La nivel național, dreptul elevilor la burse școlare este respectat în mod integral de doar 180 de autorități publice locale, din 3182 obligate să acorde burse (5,66%).

„Însă, multe dintre unitățile administrativ-teritoriale care respectă dreptul la burse al elevilor o fac în dispreț față de beneficiari, doar de formă – pentru a nu încălca legea, nu pentru a oferi un ajutor real. Din datele obținute de la cele 42 de instituții ale prefectului din țară rezultă că în unele comune sau orașe sunt consilii locale care acordă burse și de la 4-5 lei/lună, valori care nu doar că nu răspund nevoilor elevilor, ci, mai mult decât atât, reprezintă o lipsă crasă de respect. (…) Pe lângă faptul că sunt orfani, suferă de boli grave, sunt navetiști sau trăiesc sub limita sărăciei, elevii din aceste localități sunt tratați în mod batjocoritor de niște edili care își doresc doar să puncteze faptul că respectă dreptul la burse școlare. Într-o țară în care 32% dintre copii trăiesc sub limita sărăciei, iar 38% sunt în risc de sărăcie sau excluziune socială, conform datelor INS, bursele școlare pentru elevi sunt mai mult decât un drept care sună frumos pe hârtie – sunt o nevoie reală care poate face diferența pentru un elev între a abandona sau nu școala. Dar, pentru aceasta, bursele trebuie acordate la niște cuantumuri care să răspundă nevoilor beneficiarilor” – se spune într-un comunicat remis luni presei, de SAR, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți și mai multe organizații locale ale elevilor.

Potrivit acestora, cea mai mare nevoie de burse școlare este în comunitățile rurale, sărace, unde veniturile locale nu permit de cele mai multe ori acordarea burselor la niște cuantumuri care să răspundă nevoilor beneficiarilor. În acest sens, semnatarii solicită Guvernului României și premierului Ludovic Orban „să își respecte obligațiile prevăzute art. 82 alin. (1^1) din Legea educației naționale: să aprobe prin Hotărâre de Guvern cuantumurile minime ale burselor școlare pentru elevi și, în regim de urgență, să transfere către unitățile administrativ-teritoriale fondurile necesare pentru acoperirea cuantumului minim al burselor”, care trebuie să fie de: 134,6 lei (10% din salariul minim net pe economie) – bursa de merit; 269,2 lei (20% din salariul minim net pe economie) – bursa de performanță; 336,5 lei (25% din salariul minim net pe economie) – bursa de studiu și 403,8 lei (30% din salariul minim net pe economie) – bursa de ajutor social. Aprobarea cuantumurilor minime „trebuie realizată, obligatoriu, concomitent cu transferarea către autoritățile locale a fondurilor necesare pentru plata burselor la aceste valori”.

***

Potrivit raportului lansat în 10 septembrie de SAR și Avocatul Poporului, în județul Cluj, din 81 de unități admininstrativ teritoriale existente, doar 9 (11,11%) acordă bursa integral, conform prevederilor legii, iar 27 (33,33%) acordă cel puțin un tip dintre bursele prevăzute de lege. Tot în județul Cluj, din cele 81 de UAT-uri existente, 25 (30,86%) acordă burse de ajutor social, doar 20 (24,69%) acordă burse de merit, doar 10 (12,36%) acordă burse de studiu și doar 6 (7,41%) acordă burse de performanță.

Toate tipurile de burse sunt acordate în municipiile: Câmpia Turzii, Cluj-Napoca, Dej, Gherla, Turda și în orașul Huedin. Pe lângă acestea, burse de ajutor social sunt acordate și în: Aghireșu, Aiton, Apahida, Cășeiu, Câțcău, Cuzdrioara, Feleacu, Florești, Gilău, Iclod, Jucu, Luna, Mărgău, Mărișel, Ploscoș, Poieni, Săvădisla, Tritenii de Jos și Vultureni. Burse de merit – și în Apahida, Cuzdrioara, Feleacu, Florești, Gilău, Iclod, Jucu, Luna, Mărgău, Mărișel, Panticeu, Poieni, Săvădisla, Tritenii de Jos, iar burse de studiu sunt acordate și în Băișoara, Florești, Luna și Săvădisla.

Conform raportului, la nivel național, cel mai mare grad de respectare a prevederilor legale privind bursele ܈școlare este în județul Constanța, unde 30% dintre unitățile administrativ-teritoriale acordă toate tipurile de burse școlare. La polul opus se află județele Maramureș, Sălaj și Vâlcea, unde în nici una dintre unitățile administrativ-teritoriale nu se acordă integral bursele școlare prevăzute de lege.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie