Elena Udrea divorţează de Dorin Cocoş

Elena-Udrea-073Democrat-liberala Elena Udrea şi Dorin Cocoş au anunţat, luni, printr-o declaraţie de presă comună, că au decis să pună capăt în mod amiabil căsătoriei lor, invocînd carierele diferite pe care le au, politician şi om de afaceri.

“După 10 ani, căsătoria noastră a luat sfîrşit astăzi, 10 iunie 2013, în mod amiabil şi în faţa notarului. Decizia de a ne despărţi vine după o analiză îndelungată şi profundă a relaţiei noastre şi a opţiunilor de viitor ale fiecăruia dintre noi. Faptul că avem cariere atît de diferite şi, în cazul nostru, chiar incompatibile, unul politică, altul afaceri, ne-a privat de timpul petrecut împreună necesar relaţiei şi a supus căsătoria unor presiuni din exterior care au afectat-o iremediabil. De astăzi, mergem pe drumuri separate, dar păstrăm prietenia şi parteneriatul solid construite în ultimii 15 ani, rămînînd în cele mai bune relaţii”, se precizează în declaraţia de presă comună.

Cei doi au ţinut să mulţumească familiilor şi prietenilor care le-au fost şi le sunt alături şi le-au transmis celor interesaţi de subiect rugămintea să dea dovadă de înţelegere şi să le respecte intimitatea. “Precizăm că aceasta este singura declaraţie pe care o vom face.Vă  mulţumim!”, mai precizează Elena Udrea şi Dorin Cocoş la finalul declaraţia lor comune.

Articole din aceeasi categorie