E Real, Manchester City s-a impus pe „Santiago Bernabeu”

Manchester City a salvat onoarea Angliei în cea mai importantă competiție inter-cluburi, după ce Liverpool (nimeni aslta decât deținătoarea la zi a prețiosului trofeu), Tottenham Hotspur (vice-campioana Europei) și Chelsea Londra au pierdut prima manșă a „optimilor” de finală, fără să marcheze gol.

 

A venit campioana Angliei din sezonul trecut și a pus capăt penuriei, obținând o victorie mare de tot, pe un  stadion legendar, „Santiago Bernabeu”,  în fața celui mai galonat club al lumii, Real Madrid. „Cetățenii” s-au impus cu 2-1, revenind de la 0-1, la capătul unui meci în care oasdpeții s-ar fi putut impune și mai clar, dovadă statistica, grăitoare în acest sens. Manchester City a avut 16 ocazii de gol, cu șapte mai mult decât Real Madrid. De asemenea, englezii au expediat opt șuturi pe spațiul porții, față de cele numai trei ale gazdelor. Faptul că Real a scăpat doar cu o înfrângere la limită nu se datoreează atât norocului și lipsei de inspirație a jucătorilor adverși, cât mai ales portarului belgian Courtois, care a avut șase intervenții salutare. Mult mai puțin solicitat a fost omologul acestuia din poarta lui City, brazilianul Ederson, care a avut numai două intervenții. La 0-0, Ederson a evitat golul la lovitura de cap a francezului Karim Benzema. Portarul lui Manchester a respins în față, mingea a ajuns la Vinicius, dar acesta s-a încurcat în minge și a irosit șansa deschiderii scorului. Prima oportunitate a meciului i-a aparținut lui Gabriel Jesus, care nu l-a putut învinge pe Curtois din apropiere, șutând la semiînălțime, dar nu suficient de plasat. După o primă repriză echilibrată, în care cele două combatante și-au împărțit perioadele de dominare, Real Madrid a deschis scorul după pauză, în minutul 60, prin Isco. Manchester City a reacționat bine și a întors rezultatul în cinci minute. Gabriel Jesus, campionul ratărilor în prima repriză, a restabilit egalitatea în minutul 78, din pasa lui De Bruyne, înscriind cu o loivitură de cap. Spaniolii au solicitat un fault în atac la atacantul advers, iar reluările au arătat că brazilianul în vârstă de 22 de ani l-a jenat în săritură pe Sergio Ramos. Golul a fost validat în ciuda protestelor vehemente ale amfitrionilor. City a continuat să preseze la insistențele lui Pep Guardiola, iar Sterling a fost oprit neregulamentar în careu de Carvajal. Real Madrid a fost pedepsită cu penalty, pe care Kevin de Bruyne l-a fructificat în gol, cu un șut la firul ierbii, în dreapta lui Courtois, plecat în colțul opus. După primirea celui de-al doilea gol, Zidane a făcut două mutări ofensive, în speranța de a evita înfrângerea, iar Jovic și Lucas Vasquez i-au înlocuit pe Modric și Isco. Schimbări care n-au avut efect și pe tabela de marcaj, care nu a mai suferit modificări, din fericire pentru spanioli, cărora le-a mai trecut glonțul pe lângă ureche în cel puțin trei situații. Cea mai clară fiind cea din  minutul 86, când Gabriel Jesus a scăpat singur spre poarta lui Courtois, dar a fost oprit de Sergio Ramos cu prețul unui fault în calitate de ultim apărător. Căpitanul madrilenilor a fost sancționat cu eliminare, iar Real suferă o pierdere importantă în perpectiva returului din Anglia. Englezii au solicitat penalty la faza respectivă, însă reluările au confirmat că infracțiunea s-a petrecut în afara suprafeței de pedeapsă. Lovitura liberă, executată chiar de pe linia careului de 16 metri, a fost asumată de Mahrez, însă algerianul a șutat slab, pe centrul porții și i-a permis lui Courtois să rețină fără emoții. S-a terminat 1-2, rezultat care sporește șansele lui Manchester City de a ajunge în „sferturi”. Victoria de pe „Santiago Bernabeu” a fost prima obținută de Manchester City în Spania, în meciurile disputate în cupele europene.

 

 

„Bătrâna Doamnă” și-a rupt tocurile

Olympique Lyon și-a făcut temele înaintea meciului cu Juventus Torino, și-a valorificat avantajul terenului propriu și are avantaj, chiar dacă nu unul consistent, înaintea returului din Italia. Vice-campioana Franței s-a impus cu 1-0, prin golul marcat de Tousart, în minutul 31. Mijlocașul în vârstă de 22 de ani, transferat de Lyon în 2015, de la Valenciennes, a marcat primul gol în 2020. Lyon a avut o posesie a mingii de doar 39%, dar a avut mai multe șuturi pe spațiul porții decât Juventus. Torinezii nu s-au simțit confortabil, iar portughezul Cristiano Ronaldo nu s-a aflat în cea mai bună zi. Rudi Garcia, antrenorul principal al francezilor, este de părere că acest 1-0 nu schimbă procentele, iar Juventus rămâne mare favorită la calificare. ”Sunt bucuros pentru acest succes, dar am un regret, că nu am menținut în repriza secundă presiunea pe care am exercitat-o în prima”, a mai spus Rudi Garcia. Juventus Torino s-a calificat mai departe în 15 din cele 33 de situații în care a pierdut prima manșă. Nu mai departe de sezonul trecut, când torinezii au pierdut prima manșă a dublei cu Atletico Madrid, scor 0-2, dar s-a impus în retur cu 3-0. În 15 cazuri, Juventus a pierdut prima manșă a fazelor eliminatorii cu 0-1, dar s-a calificat în opt încercări.

 

Cristian FOCȘANU

Articole din aceeasi categorie