Dumitru Sfârlea s-a retras după cinci mandate onorabile

De bună voie și nesilit de nimeni, primarul comunei Gilău, Dumitru Sfârlea, s-a retras din competiția electorală a anului 2020. Cu ochii discret umeziți de lacrimi, la întrebarea: De ce părăsiți corabia aleșilor locali ?, inginerul Dumitru Sfârlea nu ezită nici-o secundă să-mi spună că a îndeplinit, în primul rând, o dorință a iubitei sale soții, care a trecut prematur la cele veșnice, aceea de a se retrage înainte ca uzura fizică și psihică să-l trimită la odihnă forțată.
În al doilea rând, ne mărturisește cu o aleasă satisfacție profesională omul care a ocupat 20 de ani fotoliul de primar al acestei mari și viguroase comune a Clujului, mi-am îndeplinit programele asumate în fața celor aproape 10 mii de gilăuani și am format buni funcționari publici capabili să sprijine, prin expertiza lor profesională, un nou primar mai tânăr, capabil să ducă mai departe propriile lui programe asumate, inclusiv cele ce continuă din ultimul meu mandat.
E bine să știi când trebuie să te retragi, dar mai important este să poți lăsa lucruri frumoase în urma ta, mai ales când ele sunt bunuri ce aparțin comunității care te-a gratulat atâția ani să coordonezi multe din proiectele ce au ridicat confortul așteptat de întreaga comunitate.
Scuzându-mi lipsa de modestie, continuă primarul, trebuie să menționez faptul că nici un mandat nu a fost ușor în lunga noastră tranziție românească spre mai bine, însă cu tenacitate comună, la care au subscris și majoritatea consilierilor locali din cele două decenii, am reușit să conectăm comuna noastră la multe din standardele impuse de Uniunea Europeană..
E greu să faci un bilanț cuprinzător la încheierea celor cinci mandate de primar, însă câteva obiective nu pot fi trecute cu vederea nici de cei mai cinici cârcotași. Bunăoară, infrastructura comunei este o realitate de necontestat în Gilăul anului 2020: gaze naturale, apă potabilă ,canalizare, iluminat public modern cu leduri, străzi asfaltate, spații de învățământ noi, altele modernizate și bine dotate. Putem spune că s-a investit enorm de mult în domeniul învățământului primar, gimnazial și liceal din dorința de a forma tineri și generații viitoare de mare valoare pentru destinele țării.
Chiar acum se află în curs de finalizare un corp pentru școala gimnazială și altul pentru grădiniță care dispun de toate condițiile secolului 21 și dotări din cele mai moderne.
De fapt satul Gilău se dezvoltă de ani buni pe condițiile urbanizării atât în construcții cât și în diversificarea serviciilor, nominalizând aici învățământul, sănătatea, comerțul, cultura artistică, sportul și nu numai ele.
Azi, Gilăul dispune de Unitate de pompieri militari, Subunitate de jandarmerie montană, serviciu de urgență SMURD, Poliție locală, ziar și radio locale, Muzeu etnografic, firmă de salubritate, toate având sedii proprii, mobilier, birotică, utilaje, mașini și alte dotări specifice activității lor cotidiene.
Multe din împlinirile edilitare, de infrastructură și-au găsit finanțare în cele 27 de proiecte ce au primit girul UE și guvernului României. 20 din ele au fost deja implementate, cinci se află în derulare, iar la două s-a renunțat din cauza birocrației și lipsei de solicitudine a unor instituții publice!?.
Din raportul principalelor obiective decontate de ing. Dumitru Sfârlea în cei 20 de ani de șef al administrației publice locale Gilău, vreo 70 de nominalizări au ajuns și la redacția noastră, desigur, sunt multe, importante, dar nu le putem nominaliza pe toate din lipsă de spațiu. Însă câteva merită să fie cunoscute: Înființare rețea de apă potabilă în Someșul Rece și Someșul Cald, canalizare în Gilău și Someșul Rece, modernizarea drumurilor, prin asfaltare, în Someșul Rece, Someșul Cald, Gura Râștii și Uzină, construirea zidurilor de protecție pe râul Someșul Rece și Cătun Uzină, construirea celor 10 poduri și podețe peste râul Someșul Rece, Valea Căpușului, pârâul Viștelaie și Valea Viei.
Tot la capitolul construcții se adaugă cele cinci punți metalice din satele Gilău și Someșul Rece și șase parcuri de joacă pentru copii din Gilău și Someșul Rece.
Pentru dezvoltarea sportului și a sănătății fizice, au fost finalizate și date în folosință trei mini terenuri de sport cu gazon artificial și nocturnă pentru tinerii satelor, sală de sport la Liceul ,, Gelu Voivod’’ iar noua bază sportivă din Gilău, pe lângă gazon și tribune, dispune de o construcție dotată cu vestiare, grupuri sociale, dușuri cu apă caldă, magazie și alte dotări.
Însăși sediul primăriei a fost reabilitat și dezvoltat prin construirea unor noi spații, iar în curtea acesteia s-a amenajat o fântână arteziană cu mare efect peisagistic, dispunând de bănci, jardiniere cu flori, filigorie și o plăcută scenă necesară spectacolelor cultural – artistice în aer liber.
În scurt timp locuitorii din Someșul Rece vor avea finalizat, și dotat cu cele necesare, localul dispensarului uman și capela satului, urmând ca aici să ajungă și rețeaua gazului metan și a canalizării.
Firesc și în domeniul culturii s-au produs multe transformări calitative, între care construirea din temelie a Căminului cultural din Someșul Rece cu toate dotările și utilitățile necesare, modernizarea Casei de cultură din Gilău care dispune de încălzire centrală și aer condiționat, unde-și desfășoară activitatea trei ansambluri folclorice: Cununița Apusenilor, Cununa Apusenilor și ansamblul maghiar Tulipantos. Notabil este și faptul că aceste trei ansambluri au primit din partea administrației locale costume populare ce reprezintă tradiția mai multor zone etnofolclorice ale țării, dat fiind faptul că ei au reprezentat și vor reprezenta folclorul românesc la mai multe festivaluri internaționale.
Iată doar câteva din împlinirile la care și-a adus contribuția 20 de ani primarul în retragere personal – opțională, nu fortuită, Dumitru Sfârlea, omul care și-a consumat în mare măsura priceperea și energia în folosul comunității de al cărei sprijin s-a bucurat permanent, motiv pentru care le adresează respectuoase mulțumiri tuturor locuitorilor, dar și colaboratorilor săi care au pus umărul la primenirea și creșterea confortului în această mare și frumoasă comună cu un minunat și viguros areal turistic situat lângă talpa Apusenilor.
Dumitru VATAU

Articole din aceeasi categorie