Dublă reuşită de Simona Halep la Shenzen

Ştirea începutului de an în sportul românesc este legată de numele Simonei Halep, care a reuşit dubla în cadrul turneului WTA de la Shenzen, pe care l-a câştigat atât la simplu, cât şi în la dublu. Disputând cele două finale în aceeaşi zi, adică sâmbătă. Mai întâi a bătut-o pe cehoaica Katerina Siniakova, numărul 47 în clasamentul WTA, aflată la a doua finală consecutivă la Shenzen. Pe cea de anul trecut a câştigat-o. Simona s-a impus în trei seturi, scor 6-1, 2-6, 6-0, după o oră şi 14 minute de la primul serviciu. A fost a doua confruntare dintre cele două în circuitul WTA. Coincidenţa face că şi prima a avut loc tot la Shenzen, în 2017, dar atunci s-a impus cehoaica, în trei seturi. Simona n-a apucat să celebreze victoria cu Siniakova şi nici să ciocnească un pahar de şampanie, revenind pe teren după nici o oră de la finala de simplu, pentru a o disputa pe cea de dublu, alături de compatrioata Irina Camelia Begu. Cele două au fost adversare în semifinalele turneului de simplu. Pentru titlul la dublu s-au bătut cu cehoaicele Barborba Krejcikova şi aceeaşi Katerina Siniakova. Reprezentantele noastre au revenit de la 0-1 la seturi şi s-au impus cu 1-6, 6-1, 10-8 în super tie-break, după o oră şi cinci minute. În urma titlului cucerit la simplu, Simona Halep a câştigat 163.260 de dolari şi 280 de puncte WTA, în vreme ce premiul de la dublu, de 26.031 de dolari, l-a împărţit cu Irina Camelia Begu. Este pentru a doua oară când Halep se impune la Shenzen. A mai făcut-o în 2015, după o finală cu elveţianca Timea Bacsinszky. Halep şi-a trecut în palmares al 16-lea titlu WTA la simplu, disputând 28 de finale, şi primul la dublu, disputând două finale.

Titlurile Simonei Halep la simplu
2013: Nurnberg
2013: Rosmalen
2013: Budapesta
2013: Kremlin Cup
2013: Conecticut
2013: Sofia
2014: Qatar Open
2014: Bucureşti
2015: Shenzen
2015: Dubai
2015: Indian Wells
2016: Madrid
2016: Bucureşti
2016: Open-ul Canadei
2017: Madrid
2018: Shenzen

Cristian FOCŞANU

Articole din aceeasi categorie