Drd. Sebastian PAIC: O „zestre” de 1000 de costume populare, într-o cameră de cămin

Dacă cineva m-ar întreba ce legătură există între chimie şi folclor, sau între chimie şi tradiţii, cred că acum le-aş putea răspunde, fără ezitare, că legătura aceea se numeşte Sebastian Paic.

De ce Sebastian Paic? Pentru simplul motiv că acest tînăr, doctorand al Facultăţii de Chimie şi Sebastian-Paic-1Inginerie Chimică, UBB, după ce şi-a descoperit pasiunea pentru cultura tradiţională, student fiind a reuşit, punîndu-şi la bătaie şi banii de bursier, să adune peste 1000 de piese de costum tradiţional românesc, într-o colecţie apreciată şi prezentată acum în muzee importante din ţară, dar şi în cadrul unor evenimente din România şi din străinătate.

O colecţie despre care l-am invitat să vorbească, astăzi, exclusiv pentru cititorii ziarului Făclia.

– Aţi ajuns cunoscut presei mai cu seamă datorită colecţiei de piese vestimentare tradiţionale pe care o aveţi. Se spune că sînteţi proprietarul a peste 1000 de piese de port tradiţional.

– Aşa este. În ultimii zece ani am început să colecţionez costume populare, dar în special ii. Încetul cu încetul am adunat, într-adevăr, peste 1000 de piese de port, însemnînd ii, pieptare, cămăşi, zadii ş.a.m.d.

– Înainte de a vorbi despre colecţie, trebuie să vorbim despre dvs. Aşadar, cine este… Zestrea-1Sebastian Paic? Şi ce are în comun chimia cu… folclorul, cu tradiţiile?

– Sînt născut în Braşov. Cînd am venit la facultate, am avut de ales între Bucureşti şi Cluj. Alegerea Clujului, pentru a-mi urma studiile, a fost bazată pe intuiţie, şi în timp s-a dovedit a fi o alegere bună. Chimia am ales-o pentru că am fost pasionat de chimie, înainte de a intra la facultate am participat la olimpiade şcolare şi am avut rezultate bune. Dar, în paralel s-a dezvoltat şi pasiunea pentru cultura tradiţională.

Nu cred că între chimie şi folclor există o legătură; poate că fac parte din două lumi nu numai diferite, ci chiar opuse. În ce mă priveşte, încetul cu încetul am început să mă ocup tot mai mult de folclor, mai mult chiar decît de chimie.

– De unde… pasiunea pentru folclor, pentru tradiţii?

– Primul contact a fost cu lumea satului. Am fost la bunicii mei, mi-am petrecut vacanţele la dînşii, în Oltenia, în zona Drăgăşaniului, iar mai tîrziu, în liceu, l-am cunoscut pe profesorul Ioan Sorin Apan, de la Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”, din Braşov, un mare colecţionar şi un mare iubitor şi cunoscător de folclor, care a avut asupra elevilor săi, asupra mea şi asupra colegilor mei de generaţie, o influenţă foarte Zestrea-10mare. Cred că de la el am învăţat în primul rînd să fac distincţie între ceea ce este cu adevărat valoros şi ce este mai puţin valoros sau chiar kitschos, legat de muzica populară şi de cultura tradiţională, în general. Şi cred că, din păcate, este foarte greu să ajungi la lucrurile cu adevărat valoroase, pentru că de cele mai multe ori se promovează altceva decît este cultura tradiţională, dar acel altceva este prezentat, totuşi, cu numele acesta. Şi mai cred că acesta este de fapt şi motivul pentru care tinerii, cei de vîrsta mea, nu gustă neapărat muzica ţărănească şi ceea ce ţine de folclorul autentic, pentru că efectiv nu au acces, prin căile de mediatizare.

– Cînd şi de ce aţi început să adunaţi piese de port tradiţional?

– Primele piese au fost cîteva dintre cele cusute şi ţesute de bunica. Mai apoi, am primit în dar de la profesorul Apan un costum popular din Ţara Lăpuşului, o zonă care-mi este dragă şi pentru faptul că este foarte bine conservată, în sensul că încă poţi descoperi aici oameni extraordinari, care posedă foarte multe informaţii, foarte multe elemente ale culturii ţărăneşti, aşa cum vrem noi, cei din Asociaţia Zestrea-8„Zestrea”, să descoperim şi să promovăm folclorul.

– Acestea au fost, aşadar, primele piese. Restul, pînă la peste 1000, de unde le aveţi, cum le-aţi găsit?

– Am făcut foarte multe călătorii, foarte mult teren. Întîi am fost împreună cu profesorul Apan, care ne-a luat, pe mine şi pe colegii mei, cu el în teren, dar făceam mai mult decît să culegem folclor, încercam, cum zicea el, să descoperim „perspectiva internă”, sau să vedem, să descoperim cum văd ei, ţăranii, lucrurile, cum se raportează ei la tradiţii.

După un timp am luat pe cont propriu acest demers. Am călătorit prin ţară în aproximativ 30 de zone etnografice şi am reuşit să adun costume. Planul sau visul meu era să reuşesc să fac o colecţie care să aibă măcar un costum întreg din fiecare zonă etnografică. Din păcate, este imposibil, pentru că sînt zone în care nu se mai poate găsi nimic, dar mă bucur foarte mult de ceea ce am reuşit să adun pînă acum, şi lucrul acesta descopăr că este apreciat şi de alţii. Colecţia mea cuprinde foarte multe piese cu adevărat valoroase şi cu adevărat vechi.

– Cît de vechi? Cele mai vechi!

– Cele mai vechi sînt de dinainte de 1900, şi asta înseamnă peste 115-120 de ani, poate şi mai mult.

– Din ce zone etnografice?

– De exemplu, o cămaşă cu ciupag din zona Huedinului are cam 120 de ani. Mai am piese din Ţinutul Zestrea-3Pădurenilor, din zona Vlaşca, la fel de vechi.

– Oamenii bătrîni de la sate ţin, de obicei, la veşmintele lor din tinereţe. O parte dintre aceste veşminte sînt păstrate încă, cu sfinţenie, în lăzile de zestre. Cum aţi reuşit să convingeţi ţăranii să se despartă de aceste comori?

– Sînt cazuri diferite. De exemplu, sînt oameni care nu le mai protejează, nu le mai păstrează cu respect, dimpotrivă, le ţin în pod sau în şură. Pieptare, cămăşi am găsit în felul acesta, foarte frumoase şi foarte vechi, dar care pentru ţărani nu mai au funcţia practică. Ei, de multe ori se raportează la costumul popular aşa cum ne raportăm şi noi la haine: adică, dacă se învechesc, nu mai sînt de purtat şi atunci le păstrează ca pe o amintire, dar nu foarte importantă, şi sînt dispuşi să le dea altora în ideea că ajung să fie folosite într-un mod mai viu şi cineva se bucură de ele.

– Ştiu din „povestea” despre dvs, postată de Adrian Mleşniţe, că unele piese le-aţi găsit folosite ca şi „căptuşeală” pentru coteţele cîinilor.

– Este adevărat, am găsit pieptare pe care dormeau căţeii şi am găsit şi cămăşi extraordinar de valoroase, de exemplu o cămaşă cu ciupag, cu care se spăla pe jos, sau zadii puse pe prag, la intrarea în casă, ca să te Zestrea-4ştergi pe picioare de ele. Sînt şi cazuri din acestea, destul de multe.

– Dar, totuşi, piesele găsite în astfel de condiţii au mai putut fi recuperate, restaurate?

Uneori, da. Unele, am avut norocul să le găsesc înainte de a fi prea tîrziu.

– Aveţi şi obiecte sau piese de vestimentaţie cu o „poveste” mai… specială?

– Fiecare „expediţie” are şi momente memorabile, fiecare călătorie prin ţară este o poveste în sine. În general am călătorit cu maşini de ocazie, pentru că în felul acesta am economisit din banii de transport şi am putut achiziţiona mai multe piese.

Zestrea-5– La noi şi maşinile de ocazie se plătesc!

– Aşa este, de multe ori, dar nu întotdeauna, şi oricum ieşi mai ieftin decît cu trenul sau cu autocarul şi ai mai multă libertate, călătorind aşa.

– Vă întrebasem de piese „cu poveste”.

– Da, am un pieptar cu o poveste oarecum tristă, dar şi frumoasă în acelaşi timp. Un pieptar foarte frumos din Maramureş, un pieptar cu Raiul, l-am găsit pe o stradă din Cluj, într-un sac, aruncat la gunoi. Am avut norocul să trec pe strada aceea foarte devreme, poate cu 5 minute înainte să treacă maşina care duce gunoiul. Pieptarul era într-un sac transparent şi l-am văzut. Partea frumoasă a poveştii este că în perioada aceea nu aveam aşa de multe costume şi-mi doream foarte mult exact un Zestrea-9pieptar din acela, cu Raiul, din Maramureş. Şi l-am primit în felul acesta.

– Unde vă ţineţi comoara?

– În camera de cămin sînt toate piesele. Studenţii ştiu cît de „mari” sînt camerele de cămin. În plus, am şi un coleg de cameră, care mă suportă.

– Totuşi, 1000 de piese de vestimentaţie înseamnă…, cum să zic, cantitate! Cum le ţineţi, cum găsiţi ceea ce căutaţi? Camera de cămin nu este un spaţiu impropriu?

– Ba da. Multe dintre piese sînt stivuite, pentru că nu am cum să le pun pe umeraşe sau în condiţii mai bune. Şi asta este cea mai arzătoare problemă: un spaţiu în care să le pot depozita şi întreţine. Pe lîngă pieptare şi cămăşi sînt foarte multe gube, haine groase de lînă, cioareci, şi efectiv le ţin pe toate în cutii de Zestrea-7carton, grămadă, şi le scot iarna cînd am nevoie de ele.

– Nu aţi încercat o colaborare cu un muzeu care să preia şi să expună măcar o parte din piesele colecţiei dvs?

– Nici muzeele nu au spaţiu, iar pe de altă parte, încerc să fac în aşa fel încît această colecţie să fie una vie şi să purtăm, cei din Asociaţia „Zestrea”, cît mai multe din piesele pe care le deţin. Cred că este mai important să dăm viaţă acestei colecţii. Multe dintre piesele pe care eu le am pot fi văzute şi la muzeu, dar e altceva, să zic, să mergi la colindat îmbrăcat în costumul ţărănesc autentic decît în haine de oraş, şi lucrul acesta noi îl facem de cîţiva ani, după modelul pe care l-am descoperit la Braşov, la profesorul Apan. De Crăciun am fost, în ultimii trei ani, în Ţara Lăpuşului, Zestrea-6într-un sat de acolo, şi am colindat din poartă în poartă, aşa cum făceau şi ţăranii, şi am avut o experienţă extraordinară! Oamenii ne-au primit cu braţele deschise, fără să ne cunoască, nefiind nici unul dintre noi de acolo, din sat. Am găsit şi cazare, am găsit şi gazde foarte primitoare.

– Vorbeaţi de Asociaţia „Zestrea”. Ce face această asociaţie şi cine sînt membrii ei?

– Iniţial, membrii asociaţiei erau colegii mei de palier, din cămin. Ne-am cunoscut, ne-am împrietenit…

– Tot chimişti, şi ei?

– Nu. De la toate facultăţile, care de pe unde. Ne-am cunoscut în cămin, am început să ne împrietenim şi într-o seară de decembrie, acum vreo patru ani, am zis să ne îmbrăcăm în costume  tradiţionale şi să Zestrea-11pornim la colindat prin Haşdeu. Au răspuns pozitiv vreo 20 de colegi de palier. Am început să colindăm, în general colinde vechi, mai puţin cunoscute, iar studenţii au fost foarte bucuroşi ori să ne primească în camere, ori să ne asculte de la fereastră, pentru că am colindat şi pe aleile din campus.

– De unde aveţi repertoriul de colinde?

– Mare parte dintre colinde sînt culese de profesorul Apan şi le-am preluat şi noi, dar încetul cu încetul, mergînd în teren, am cules şi noi colinde, dar nu numai colinde, ci şi cîntece vechi, hori prin care oamenii îşi descriau viaţa ori trăirile lor cele mai profunde.

Ceea ce vrem noi să facem este să reconstituim ritualuri, obiceiuri ţărăneşti. Nu vrem să fim ca zecile, sau poate sutele de ansambluri folclorice. Vrem să dansăm, dar nu să facem coregrafie, şi primul obicei pe care l-am învăţat a fost obiceiul de Sînziene şi Cununa secerişului. Am început, apoi, să învăţăm obiceiuri Zestrea-2de nuntă şi chiar de curînd am fost invitaţi să facem obiceiurile de la casa mirelui, la casa nănaşului, la casa miresei, cu toate elementele specifice.

– S-ar putea spune că sînteţi un fel de trupă de… reenactment?

– Reenactment cultural, da.

– Faceţi, în timpul anului, spectacole, demonstraţii…?

– Am avut expoziţii, pentru că în cadrul asociaţiei avem cîteva ateliere de meşteşuguri – încondeierea ouălor, pictură de icoane pe sticlă, crestături în lemn, confecţionare de măşti, ţesut, cusut, opincărit etc. Sebastian-Paic-2Expoziţii am avut în mai multe oraşe, unele în colaborare cu autorităţile locale şi cu instituţii de profil, cu muzee, şi, la fel, şi spectacole. Deşi, poate „spectacol” nu este cel mai potrivit termen, cred că pînă la urmă tradiţia nu poate fi recuperată decît într-un mod spectaculos.

– Proiecte?

– Pentru noi, cei din Asociaţia „Zestrea”, cel mai important ar fi să găsim un loc în care, pe de o parte, să putem depozita lucrurile pe care le avem – piese vestimentare, dar şi alte obiecte tradiţionale din lemn, ceramică ş.a.m.d. -, dar să şi putem expune o mică parte din colecţie; şi, de asemeni, să ne putem desfăşura atelierele meşteşugăreşti. Ne dorim ca la aceste ateliere să poată veni tineri, studenţi, care să înveţe şi ei meşteşugurile tradiţionale. În prezent sîntem nevoiţi să ne desfăşurăm activitatrea în spaţii improprii, la cămin, în oficii, dar şi acolo doar între anumite ore, să nu deranjăm.

– Să sperăm că, dintre cei care vor citi acest interviu, se va găsi cineva care să vă ajute să vă împliniţi visul!

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie