Două evenimente sportive majore au fost reprogramate

Turneul final al Campionatului European de fotbal a fost amânat pentru perioada 11 iunie-11 iulie 2021, din cauza pandemiei de coronavirus. UEFA, care nu a confirmat încă decizia, a făcut propunerea pentru a da timp ligilor naţionale, suspendate în prezent, să se poată încheia. A fost avansată inclusiv propunerea ca turneul final să se dispute abia în luna decembrie a acestui an, variantă neagreată de toate federațiile continentale.

Propunerea a fost prezentată celor 55 de federaţii membre, Asociaţiei Cluburilor Europene, European Leagues şi FIFPro, care au fost de acord cu ea. O decizie finală va fi luată de Comitetul Executiv al UEFA. România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală. EURO 2020, ediţie aniversară care urma să celebreze 60 de ani de la primul Campionat European, se va desfăşura în 12 oraşe: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Dublin (Irlanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia), Bilbao (Spania).
Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Dacă se califică în urma barajului de Liga Naţiunilor, echipa naţională a României va juca cel puţin două partide la Bucureşti. Echipa naţională de fotbal a României urma să întâlnească pe 26 martie, de la ora 21:45, la Reykjavik, selecţionata Islandei, într-o partidă contând pentru semifinalele play-off-ului EURO 2020. Învingătoarea dublei trebuia să înfrunte, pe 31 martie, la Sofia sau Budapesta, meciul decisiv pentru calificarea la turneul final, în faţa Bulgariei sau Ungariei. Și Campionatele Europene de gimnastică artistică și gimnastică ritmică din acest an au fost anulate din cauza pandemiei de coronavirus, a anunţat, marţi, Uniunea Europeană de Gimnastică. Europenele feminine de gimnastică artistică erau programate la Paris, între 30 aprilie şi 3 mai, cele masculine erau prevăzute la Baku, în perioada 27-31 mai, iar Europenele de gimnastică ritmică trebuiau să aibă loc la Kiev, între 21 şi 24 mai. Decizia vine firesc în urma restricţiilor de circulaţie în contextul pandemiei, deşi iniţial forul continental avea în vedere organizarea lor cu măsuri stricte de siguranţă.

 

Cristian FOCȘANU

Articole din aceeasi categorie