Doriţi opt superjudeţe?

Editorial Vineri, 10 Iunie 2011     Doriţi opt superjudeţe?

Ilie CĂLIAN

Participînd la recenta şedinţă de guvern – şi prezidînd-o -, preşedintele Traian Băsescu a început prin a-şi preciza în faţa presei poziţia în legătură cu noua împărţire administrativă a teritoriului (şi, înainte de ieşirea presei, i-a ameninţat cu demiterea, luna viitoare, pe miniştrii care nu s-au preocupat de absorbţia fondurilor europene). Ideea preşedintelui, de modificare a actualei împărţiri administrative, nu este nouă: s-a discutat despre ea încă din timpul pregătirii, de către guvernul PSD, a documentelor pentru aderarea la Uniunea Europeană, semnalîndu-se faptul că UE oferă fonduri pentru regiuni de dezvoltare – mai mari decît judeţele noastre (care, redesenate în 1968, sînt mai mari decît cele “istorice”).
Cert este că – indiferent de cerinţele UE – adaptarea împărţirii administrative la realităţile tehnologice moderne este necesară, întrucît judeţele “istorice” aveau ca bază necesităţile altor epoci – nevoi administrative, juridice, economice, de transport, comuncaţie etc. Preşedintele Traian Băsescu are dreptate cînd invocă necesitatea ca marile investiţii – în infrastructură, ca şi în economie – să nu mai fie încorsetate de unităţile administrative atît de mici, iar pe de altă parte, primăriile – municipiilor, oraşelor şi comunelor – să primească noi atribuţii, reducîndu-se birocraţia legată de actualele judeţe (ca să nu aştepte pînă la modificarea Constituţiei), suprapuse pe actualele regiuni de dezvoltare convenite cu Uniunea Europeană.
Marea problemă cu propunerea lui Băsescu e aceeaşi ca şi cu alte iniţiative ale sale: le concepe şi le prezintă ca pe acte de voinţă personală, nelăsînd loc pentru adevărate dezbateri. Şi, în acest caz, propunerea lui Băsescu riscă să se lovească de multe piedici – pe care el însuşi le creează ori le blindează. Un prim răspuns al USL (PSD – PNL – PC) poate să pară de pură oportunitate politică, deşi nu este: Victor Ponta invoca cele vreo nouă cerinţe ale Uniunii Europene, care pretind o mulţime de studii înaintea unei decizii politice. Şi, desigur, problema costurilor, într-o perioadă în care bugetul României nu face faţă nici măcar minimelor nevoi din învăţămînt, sănătate, protecţie socială, administraţie publică, apărare ş.a. Neîndoielnic, reducerea aparatului birocratic care s-ar realiza ar conduce la economii ulterioare – asta dacă nu cumva birocraţia de la actualele judeţe se va transforma în umflarea aparatului birocratic la nivelul primăriilor.
Însă, înafara adversităţilor pur politice – care, în ultimă instanţă, adică prin apelul la raţiunea specialiştilor, nici nu ar putea fi mai mult decît conjuncturale -, vor fi, debunăseamă, altele. Mai întîi, masa mare de “clienţi politici”, ajunşi în felurite sinecuri, în posturi din care pot obţine avantaje. Este de prevăzut că aceştia – începînd chiar cu cei din PDL, UDMR şi UNPR – se vor opune, pe faţă ori tacit, la asemenea schimbări, cu argumente mai mult sau mai puţin valabile. Dar cea mai vehementă opoziţie, pe faţă, vine din partea UDMR, care are propriul proiect, cu cele 16 regiuni dinainte de 1968, care să refacă Regiunea Autonomă Maghiară, iar apoi să se treacă la superregiuni, în care una ar urma să corespundă teritoriului pe care Ungaria hortystă l-a răpit României, în 1940. (Am scris cu mult timp în urmă că revizioniştii hungarişti vizează acum nu o Ungarie Mare, ci mai multe Ungarii mici, în ţările de după al doilea război mondial şi, ultima oară, cu graniţele consfinţite prin Actul final de la Helsinki).
Graba preşedintelui de a obţine noua structură administrativă a României printr-o lege, care să fie adoptată în toamnă de către Parlament, este ciudată, tocmai pentru că, aşa cum arătam, va întîmpina opoziţia multor parlamentari – care şi aşa sînt nelişnitiţi de posibilitatea reducerii numărului de parlamentari la minimum 300, cum doreşte Băsescu, într-un parlament unicameral, sau 325, cum va propune USL, printr-un proiect de lege (un senator la două sute de mii de cetăţeni) şi 216 deputaţi (un deputat la o sută de mii). Graba aceasta ar însemna ca Băsescu, pentru a-şi realiza dorinţele, să apeleze din nou la Boc, pentru asumarea răspunderii Guvernului…
Evident, cu graba asta, timp pentru o veritabilă dezbatere nu rămîne.

Articole din aceeasi categorie