Doi dintre cei cinci patriarhi adormiți ai României, comemorați anul acesta

Sfântul Sinod a dedicat acest an omagierii satului românesc, preoților, învățătorilor, primarilor gospodari, dar l-a dedicat și comemorării patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu. Toți patriarhii noștri au fost mari, dar, în ce privește implicarea cărturărească, cei doi au fost deosebiți.

Patriarhul Nicodim Munteanu s-a născut la 6 decembrie 1864, în satul Pipirig din județul Neamț. După ce a urmat școala din sat s-a dus ca bursier la Seminarul „Veniamin Constachi” din Iași. A încheiat Seminarul ca șef de promoție, iar apoi a urmat cursurile Academiei de Teologie din Kiev, în 1895 obținând diploma de „magistru”. Întorcându-se acasă, intrând în monahism, din Nicolae devine Nicodim, iar Mitropolitul Iosif Naniescu l-a numit predicator al catedralei din Iași. După hirotonie este hirotesit arhimadrit și devine vicar al Sfintei Mitropolii, demnitate pe care o ocupă până la moartea Sfântului Ierarh Iosif Naniescu, în anul 1902.

Ajunge apoi, pe vremea episcopului Pimen Georgescu, vicar al Episcopiei Dunării de Jos, apoi director al Seminarului din Galați. Când Pimen Georgescu este ales mitropolit al Moldovei și Sucevei revine la Iași, este hirotonit arhiereu cu titlul de „Băcăuanul”. Este, o vreme, vicar la Iași, iar apoi devine episcop al Hușilor, în anul 1912. În 1924 se retrage la Mănăstirea Neamț, dăruindu-se slujbelor bisericești, activităților cărturărești și implicării gospodărești, redobândind pentru Mănăstirea Neamț multe din proprietățile pierdute prin expropierea de la 1864.

În ianuarie 1935, după trecerea la cele veșnice a Mitropolitului Pimen Georgescu, ajunge Mitropolit al Moldovei, iar din 1939, când trece în eternitate Patriarhul Miron, devine Patriarhul României. Anii lui de patriarhat au fost grei, situația din țară fiind tulbure, cu adânci transformări sociale, iar pe 27 noiembrie 1948 pleacă la Domnul.

E greu de rezumat activitatea cărturărească a Patriarhului Nicodim, traducând multă literatură duhovnicească din spațiul rus și nu numai, dar în atenția sa specială a fost Sfânta Scriptură. Văzând că graiul textului sfânt nu mai este în conformitate cu graiul de astăzi, a tălmăcit din nou atât Noul Testament, cât și 22 din cărțile Vechiului Testament, toate apărute în Biblia din anul 1944. Părintele Dumitru Fecioru, pe bună dreptate, subliniază faptul că Patriarhul Nicodim Munteanu „a primit cu căldură și cu înțelegere tot gândul de bine al Institutului Biblic. A încurajat, a sfătuit, a îndrumat planurile de activitate ale acestuia. Dacă astăzi Institutul Biblic este o putere creatoare de cultură și de difuzare a ei, aceasta nu se datorează altcuiva decât înaltului ierarh și marii lui înțelepciuni”.

Publicul larg știe puține lucruri referitoare la el și la activitatea lui. Eu însumi, iubitor de Biserică și credincios practicant, prin anii 1970 eram student la construcții în București. Mergeam des la Catedrala Patriarhală, mă opream cu pioșenie lângă mormintele Patriarhilor Miron și Nicodim, dar tot ceea ce am scris acum nu știam.

Celălalt mare patriarh comemorat anul acesta este Iustin Moisescu. Pe bună dreptate volumul omagial ieșit în anul acesta se intitulează „Patriarhul Iustin Moisescu, un stâlp neclintit în vremuri potrivnice”. S-a opus cu putere mutării Patriarhiei la Mănăstirea Văcărești. Foarte bine îl caracterizează Părintele Patriarh Daniel: „Părintele Patriarh Iustin rămâne în memoria noastră ca fiind un om echilibrat, un teolog erudit și un păstor înțelept, prin fidelitatea sa față de tradiția ortodoxă, patristică, prin temeinica sa pregătire academică, prin sobrietatea sa în relațiile umane, însă și prin bunătatea și dărnicia sa părintească, exprimate adesea discret, dar eficient”.

L-am întâlnit o singură dată. Era în anul 1983. Pe vremea aceea eram preot în Turda și am dat examen de admitere la doctorat la Teologie în București. Când s-au afișat rezultatele nu figuram pe lista celor admiși. După ce s-a împrăștiat lumea, foarte discret, Domnul Academician Emilian Popescu, care ne examinase la greacă, s-a apropiat de mine și mi-a zis: „Părinte, nu mă lasă conștiința să nu-ți spun, trebuia să intri după notele ce le-ai avut, dar a venit porunca de la securitate să nu intri”. M-am prezentat apoi la Părintele Patriarh Iustin. M-a primit cu multă bunăvoință, cu prestanță, cu fața tristă, cu sobrietate și m-a ascultat atent. Îl vedeam că suferă, dar n-a zis nimic. M-a privit cu compasiune și m-a binecuvântat. Am plecat de la el liniștit. Am mai dat examen și anii următori, până am intrat. Am început doctoratul cu Părintele Petre David și l-am continuat cu Părintele Dumitru Popescu, cu care mi-am susținut și teza.

În anul 1986 Părintele Patriarh Iustin a plecat la Domnul. Avea 76 de ani, se născuse pe 5 martie 1910, în satul Cândești, județul Argeș. Rămas orfan de război, urmează cursurile orfanilor de război din Câmpulung-Muscel. Patriarhul Miron Cristea îl trimite în 1930 la studii la Atena, apoi la Strasbourg. Doctoratul și l-a susținut la Atena, în 1937, cu teza „Evagrie din Pont. Viața, scrierile și învățătura”, premiată de Academia de Științe din Atena. În 1956 va deveni Mitropolitul Ardealului, în 1957 Mitropolitul Moldovei și Sucevei, iar din 1977 Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Multe sunt realizările sale edilitare, dar, pe plan teologic și cultural, nu putem uita marea colecție patristică intitulată Părinți și Scriitori Bisericești (PSB), proiectată în 90 de volume.

A reprezentat Biserica Ortodoxă Română și pe plan internațional și panortodox fiind ales membru în conducerea Consiliului Mondial al Bisericilor și a Conferinței Bisericilor Europene. E greu de rezumat într-un articol toate realizările lui, dar una n-o putem uita: tipărirea Sfintei Scripturi.

Cei doi Patriarhi, Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu, oameni de cultură teologică, au păstorit în vremuri dificile. Lor le datorăm enorm de mult. Ei ne sunt pildă de erudiție, de răbdare și de mărturisire, de aceea închei cu spusele Sfântului Apostol Pavel: „Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința” (Evrei 13, 7).

† Arhiepiscop și Mitropolit ANDREI