Distracţie la Băişoara

Copii şi tineri de la palatele şi cluburile copiilor din întreaga ţară, pasionaţi de sporturile de iarnă şi dornici de competiţie s-au întrecut, la sfîrşitul săptămânii trecute, la Băişoara, în cadrul celei de a XIX-a ediţii a Festivalului naţional “Serbările Zăpezii”.

Evenimentul îşi propune să revitalizeze manifestãrile dedicate tinerilor prin promovarea sporturilor de iarnã, dar şi antrenarea unui numãr cât mai mare de tineri în activitãţi sportive şi de petrecere a timpului liber. Manifestarea a fost organizată de Palatul Copiilor Cluj în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj.

Cele şase probe din concursul “Serbările Zăpezii” au avut denumiri în ton cu ideea de joc şi s-au numit fie “ştafeta buclucaşă”, ‚’tir sky team’’, “sania zburătoare”,”’trenuleţul zăpezii”, “paint-ball pe schiuri”, fie, mai sobru, “slalom paralel pentru băieţi şi fete”. Concurenţii au fost premiaţi la finalul competiţiei, premiile constând în bani şi în obiecte.

Sâmbătă seara, în cadrul Festivalului, participanţii au putut asista la spectacole susţinute de formaţii ale Palatului Copiilor din Cluj-Napoca şi de formaţia “Semnal M”. Manifestările s-au încheiat cu retragerea schiorilor cu torţe, un impresionant foc de artificii şi un spectaculos foc de tabără.

Articole din aceeasi categorie