Din toamnă, zboruri pe ruta Cluj-Napoca – Abu Dhabi

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj a anunțat lansarea unei noi destinații, Abu Dhabi, zborurile urmând să fie operate de compania aeriană Wizz Air, începând din 16 septembrie.

Zborurile vor fi efectuate cu o aeronavă tip Airbus A320, cu o capacitate de 180 locuri, cu două frecvențe săptămânale, în zilele de miercuri și duminică.

Criza provocată de COVID-19 a afectat în mod grav activitatea tuturor aeroporturilor din întreaga lume, inclusiv pe cea a Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj. În acest context, Consiliul de administrație al Aeroportului a luat mai multe măsuri pentru contracararea efectelor crizei, măsuri care sunt actualizate săptămânal. Salutăm cu bucurie noua destinație anunțată de compania aeriană Wizz Air de la Cluj-Napoca, acest fapt fiind un semn al relansării activității aeroportului.”, a afirmat Viorel Federiga, președintele Consiliului de Administrație al Aeoportului.

În plină criză generată de pandemia cu noul coronavirus, împreună cu toți angajații am dovedit că suntem o echipă puternică. Prin măsurile luate vom reuși să depășim perioada de criză astfel încât să relansăm în cel mai scurt timp posibil zborurile de la Cluj-Napoca, în beneficiul tuturor clujenilor, precum și a mediului de afaceri.”, a declarat David Ciceo, directorul general al Aeroportului.

Abu Dhabi este capitala Emiratelor Arabe Unite si centrul administrativ al emiratului cu același nume, fiind unul dintre cele mai frumoase orașe ale lumii arabe. În 2007, orașul a primit titlul de „Cel mai bogat oraș al lumii” în topurile realizate de Forbes și CNN. Nu demult, acest oraș era doar un sat de beduini, iar azi este centrul industriei petroliere, cu una dintre cele mai mari rezerve de petrol din lume; un oraș împânzit de moschei monumentale, fântâni extravagante, zgârie nori, parcuri impresionante.

Articole din aceeasi categorie