Din dragoste pentru artă

Nikolis Alexandros Oneață, artist clujean:

„Intenţia mea a fost să învăţ să desenez, iar de acolo am descoperit că am şi alte calităţi. Atunci când te provoci pe tine însuţi, îţi descoperi mult mai multe calităţi, descoperi lucruri despre tine de care nici nu ştiai că eşti capabil… Dacă nu încerci, niciodată nu vei şti cum eşti. Eu cu ideea asta am mers mai departe în viaţă, iar oamenii din jurul meu mi-au dat mereu încredere”

De la Jucu, județul Cluj, tocmai la Londra, la Paris şi de ce nu în Zimbabwe. Şi nu oricum, ci în expoziţii de artă cu lucrări proprii sau în calitate de colaborator. Nikolis Alexandros Oneaţă este un artist mai…neobişnuit, am spune noi, cei de rând. În realitate, însă, este doar plin de idei şi extravagant, cum este de altfel orice designer multidisciplinar, pasionat de designul industrial. Concret, vorbim despre un clujean care creează artă, prin generare de materiale şi, ulterior, de produse artistice utilizabile.  Materialul preferat: plasticul, pe care îl reciclează și cu care „se joacă”, îmbinându-l, colorându-l şi tranformându– l în diverse obiecte, unele iluminate, ce pot fi chiar convertite.

Drumul de la Cluj la Londra

…Dar nu a fost mereu așa. A pornit de jos și acum se îndreaptă cu încredere spre vârf. Povestea de viaţă a lui Alex  este impresionantă: a crescut la Centrul pentru Copii de la Jucu, având o problemă locomotorie la piciorul stâng, a făcut o şcoală profesională şi a pornit singur la drum. Şi-a croit o cale într-o lume materialistă şi cu puţin sprijin din partea unei persoane cu suflet bun, a reuşit să termine apoi şi un liceu, la seral, la Cluj-Napoca. La început, nu i– a fost deloc ușor să se adapteze într-o societate în care din păcate, oamenii au încă idei preconcepute și prejudecăți. După școală, Alex nu a stat mult pe gânduri şi a plecat în străinătate să muncească, tocmai în Anglia. Nu a avut pretenţii prea mari, dar chiar şi aşa, aşteptările i-au fost înşelate: s-a ales cu „o ţeapă”, dar s-a scuturat puţin şi a mers mai departe. Acum, la 38 de ani, se poate lăuda, pe bună dreptate, că a terminat şi cursurile unei facultăţi de arte (tocmai în cadrul University of Brighton, Anglia) pe care o va absolvi în acest an.

Cea mai importantă bază de date: oamenii

Pe tot parcursul anilor de studii, Alex s-a întreţinut singur, lucrând la un supermarket. Nu doar așa, pentru bani, ci şi-a preţuit locul de muncă pe care l-a perceput drept o „bază de date” sau mai bine zis de… oameni. Timp de cinci ani, cât a lucrat, a  avut ocazia să cunoască o mulţime de persoane deosebite care i-au inspirat încredere și totodată, i-au dat încredere în el. „Nu mi-a fost deloc uşor la facultate, mai ales să scriu, să dau examene în scris, pentru că nu cunoaşteam atât de bine limba. Atât de bine ca şi colegii mei. Ceea ce ei făceau în câteva zile, mie îmi lua mult mai mult timp. .. Iniţial, intenţia mea a fost să învăţ să desenez, iar de acolo am descoperit că am şi alte calităţi. Atunci când te provoci pe tine însuţi, îţi descoperi mult mai multe calităţi, descoperi lucruri despre tine de care nici nu ştiai că eşti capabil… Dacă nu încerci, niciodată nu vei şti cum eşti. Eu cu ideea asta am mers mai departe în viaţă, iar oamenii din jurul meu mi-au dat mereu încredere”

Scaunul ce poate fi şi masă

Acum, după ce a încheiat cursurile facultății pe care și-a dorit atât de mult să o termine, indiferent de greutăți, creează artă. Lucrările lui Alex sunt deocamdată, mai mult idei, după cum ne explică chiar el, din cauză că nu a avut niciodată intenţia şi nici timp să le termine. Deocamdată, doar „se joacă” şi testează, fără să câștige bani. Un proiect, ca de exemplu crearea unui scaun, începe mereu de la schițe și desene. Alex foloseşte în lucrările sale plastic, pe care îl reciclează, îl procesează, în bucăţi mai fine sau mai mari şi mai puţin fine. Din produsul care rezultă după procesare poate să creeze un scaun, o masă, un raft, o lampă. Mai mult, plasticul este uşor de manipulat şi tocmai de aceea uşor de convertit. „Am descoperit că unele materiale din jur sunt gratis, e drept, cineva dă bani pe ele la un moment dat, dar ele devin inutile după ce sunt folosite. Mă refer aici la plastic, un material care e uşor de manipulat în orice produs pe care vreau să îl fac. În acelaşi timp, salvăm mediul prin reciclarea plasticului. În cazul unui scaun, de exemplu, mă gândesc că produsele trebuie să fie cât mai comode. Cum eu am problema aceasta locomotorie la picior, disconfortul meu este de zece ori mai mare decât la o persoană normală. Dacă eu stau pe un scaun două ore, la un moment dat îmi găsesc disconfortul, iar acest lucru îmi va distrage atenţia. Iar dacă stau într-un spaţiu mic, trebuie să mă gândesc cum îl folosesc cât mai bine. Folosesc scaunul atunci când am nevoie de el, nu am nevoie de el, îl convertesc într-o masă, deci vorbim în acest caz de un scaun modular”, explică designerul.

Cât despre culorile pe care le folosește, aflăm un secret hazliu; sunt, pe cât posibil, bio, pentru că foloseşte coloranţi de… mâncare.

Din pasiunea pentru cafea: măsuţa din zaț

De departe, una dintre cle mai ingenioase idei ale artistului a fost crearea unei măsuțe din zaț de cafea, care i-a venit după ce a descoperit că acesta poate fi un material „foarte fain”. Timp de un an a strâns 20 de kilograme de zaț pe care l-a uscat, a creat apoi o structură de lemn și… i-a dat viață.

„Am băut cafea un an de zile, sunt băutor de cafea maniac, de la 16 ani. Toţi aruncă mormane de zaţ de cafea, dar eu am constatat că e un material foarte fain. Am uscat zaţul şi am strâns 20 de kilograme. Mi-am zis: acum am material, dar îmi trebuie un altul care să îmbine zaţul, iar apoi să văd cum îl pot procesa pentru produse. Am zis că îl procesez într-o masă și de aici povestea mesei din zaț de cafea, deşi ea este în sine doar un protototip. În final, pentru că nu am mai avut destul zaţ, am folosit şi lemn, pentru un aspect estetic”.

Ce a fost și ce urmează

Prima lucrare pe care a expus-o, în cadrul unei galerii organizate de Colegiul de Artă din Brighton (urmat înaintea facultății de profil pe care a terminat-o) a fost creată din beţişoare de cafea, din lemn, recuperate şi acestea de prin cafenele şi baruri și reprezenta o stradă. La Londra a expus picturi, în cadrul unei expoziții organizate de o colegă de breaslă. O invitaţie specială tocmai la Paris, a venit recent din partea unui designer francez care i-a cerut lui Alex consultanță în analizarea produselor. Colaborarea care s-ar putea concretiza anul acesta, ar urma să implice pe viitor și folosirea de către artistă, în lucrările sale, a materialelor produse de el. Mai mult, ambiția lui Alex este să ajungă și în Zimbabwe, pentru a participa la un workshop de design industrial.

Tot anul acesta, el urmează să expună, și poate chiar să vândă lucrări, în cadrul Expoziției „100% design”, de la Londra.

Anca M. Colibășanu