Despre Mânia lui Dumnezeu

Există în paginile Sfintelor Evanghelii un moment în care Domnul intră în templul din Ierusalim și într-un moment răstoarnă mesele schimbătorilor de bani și îi scoate afară pe toți cei care erau în casa Domnului pentru a vinde darurile de jertfă. Acest episode unic ne pune în față delicata problemă a mâniei lui Dumnezeu. Observăm cu ușurință că sentimentele Domnului, pe care le desprindem din paginile Sfintei Scripturi, ne oferă o largă paletă de sentimente, predominând în mod evident cele pozitive: bucurie, compasiune, uimire, admirație.

Sunt prezente în același timp și stări sufletești precum tristețe, dezamăgire, plâns și chiar mânie. În acest episod singular din paginile Evangheliilor, Dumnezeu se prezintă pe sine ca profet, în descendența firească a marilor barbați ai Vechiului Testament care au fost aleși de Dumnezeu pentru a-I vesti voia, dar și pentru a certa poporul pentru abaterile lui și de a-i corecta abuzurile.

Un astfel de abuz este sancționat de Iisus, care intrând în Templul din Ierusalim i-a alungat pe schimbătorii de bani, dar și pe vânzătorii de animale pentru jertfe, făcând uz de autoritatea sa de profet al lui Israel. Trebuie să știm că în spațiul templului le era permis zarafilor să schimbe banii celor ce veneau din diaspora și negustorilor să vândă păsări pentru ofrandă. E clar însă că totul degenerase în abuz și hoție. Tocmai acest abuz apăruse în ochii Domnului ca fiind de neacceptat pentru demnitatea și cinstea care se cuvine unui spațiu oferit slujirii lui Dumnezeu. Și pentru aceasta, Domnul avea nevoie de argumente din revelația Vechiului Testament, pe care le citează folosind o expresie relativ des întâlnită a templului, casă a lui Dumnezeu, ca loc de rugăciune și de chemare a numelui sfânt. Tocmai în prezența numelui sfânt al Domnului rezida sfințenia spațiului, destinat exclusiv rugăciunii și jertfelor. Dintre locurile paralele din Vechiul Testament, din care citez câteva: să fie ochii Tăi deschiși spre casa aceasta ziua și noaptea, spre locul despre care Tu ai zis: «Numele Meu va fi acolo», ca să auzi rugăciunea cu care robul Tău se roagă în locul acesta ziua și noaptea (3 Rg 8, 29); pe aceia îi voi aduce în muntele Meu cel sfânt și’n casa Mea de rugăciune îi voi desfăta (Is 56,7); „Tu, Cel ce ai ales această Casă pentru ca în ea să fie chemat numele Tău și pentru ca ea să-i fie poporului Tău casă de rugăciune și de cerere (1 Mac 7,37); Oare peșteră de tâlhari este’n ochii voștri casa Mea, în care se cheamă numele Meu? și, iată, Eu am văzut-o, zice Domnul (Ir 7, 11), acesta este textul la care Domnul a făcut cel mai mult referire.

Trebuie să remarcăm ceva subtil în afirmația Domnului, și anume faptul că El folosește de data aceasta exprimarea de „Casa mea”, ceea ce ne arată că Iisus Hristos se afla în apropierea momentului de apogeu al misiunii Lui, ce va culmina cu patimile, răstignirea, moartea și învierea Sa din morți. Toate acestea erau trepte de revelare a Dumnezeirii Sale, dar mai ales de confirmare a unității ființiale care exista între El și Tatăl. De aceea, casa Tatălui este aici casa Fiului, a cărei sfințenie Însuși Dumnezeu o păzește. Mai mult, sfințenia acestui templu, care era un loc privilegiat al întâlnirii Domnului cu evreii și al transmiterii învățăturii Lui, era sporită de însăși prezența lui Dumnezeu Întrupat.

Trecând dincolo de acest episod al mâniei, care arată pe de-o parte grija Domnului pentru locul sfințeniei Lui, dar și faptul că ea trebuie privită tot ca un îndemn la pocăință, rămânem cu idea buneicuviințe pe care trebuie să o arătăm în spatiul sfânt, a respectului față de tot ceea ce exprimă frumusețea lui Dumnezeu, dar mai ales pentru inima pe care trebuie să o avem intrând în sfântul lăcaș.

Iar în loc de încheire aș dori să reamintesc rugăciunea pe care fiecare creștin trebuie să o cunoască și să o rostească atunci când intră în sfânta biserică: „Intra-voi în casa Ta, închina-mă-voi în Biserica Ta cea sfântă, întru frica Ta, Doamne, povățuiește-mă pentru dreptatea Ta, pentru vrăjmașii mei, îndreptează înaintea Ta calea mea.”

Pr. Bogdan IVANOV