Depunerea notificării privind intenția de restructurare a obligațiilor bugetare

Agenția Națională de Administrare Fiscală reamintește că termenul limită de depunere a notificării, prin care se manifestă intenția de a beneficia de măsura de restructurare a obligațiilor bugetare restante, este 30 septembrie 2020. Se încadrează la această facilitate toți contribuabilii care înregistrează obligații bugetare restante la 31.07.2020 și care doresc să își restructureze aceste obligații bugetare potrivit prevederilor Cap. I din Ordonanța Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale, cu modificările și completările ulterioare, având însă sarcina să notifice organul fiscal competent cu privire la această intenție. După acest termen, contribuabilii sunt decăzuți din dreptul de a mai beneficia de restructurarea obligațiilor bugetare.
Contribuabilii, care depun notificări până la 30 septembrie 2020 și care își mențin intenția de a beneficia de restructurarea obligațiilor bugetare, pot depune cereri de restructurare a obligațiilor până la 31 decembrie 2020, dată până la care trebuie să se adreseze unui expert independent, în vederea întocmirii unui plan de restructurare și a testului creditorului privat prudent.

Articole din aceeasi categorie