Depunerea cererilor pentru ”ajutorul de secetă”

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Cluj, a anunțat că, începând de joi, 3 septembrie, se pot depune, timp de 10 zile lucrătoare, cererile de solicitare a ajutorului de stat acordat producătorilor agricoli care au înființat culturi în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică.

Formularul cererii se găsește în OUG nr. 148/27.08.2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 806 din 2.09.2020, și poate fi descărcat de pe site-ul APIA (www.apia.org.ro). Cererile se depun la Centrele locale/ judeţene APIA pe raza cărora a fost depusă Cererea unică de plată în Campania 2020. Cererea, însoţită de documentele solicitate poate fi transmisă şi prin fax sau poştă sau în format electronic prin e-mail.

Beneficiarii ajutorului sunt: a). producătorii agricoli persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor OUG nr. 44/2008; b). producătorii agricoli persoane juridice, cu excepția grupurilor de producători.

Ajutorul se acordă beneficiarilor care au înființat în toamna anului 2019 culturi de grâu, secară, triticale, orz, orzoaică, ovăz, rapiță. Beneficiarii trebuie să îndeplinescă cumulativ următoarele condiții: a). să deţină proces-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, încheiat până la 15 iunie inclusiv, în care procentul de calamitare este de peste 30% aferent culturii calamitate; b). suprafața calamitată să reprezinte peste 30% din suprafața totală declarată în Cererea unică de plată în anul 2020, aferentă culturii calamitate; c). să fie înregistraţi în evidenţele APIA în anul 2020, cu Cerere unică de plată 2020; d). nu se afla în dificultate, respectiv reorganizare, lichidare sau în faliment la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului de stat, în baza evidențelor Oficiului Național al Registrului Comerțului.

Suprafața pentru care se acordă ajutorul nu poate depăși suprafața culturii declarate în cererea unică de plată depusă în cadrul Campaniei 2020. Prin excepție beneficiarii care au suprafețe calamitate cu culturile menționate, confirmate prin procesul – verbal de constatare și evaluare a pagubelor, care au fost întoarse sau nu au mai fost însămânțate după calamitare și nu se regăsesc, în totalitate sau parțial, în cererea unică de plată 2020, suprafețele calamitate avute în vedere pentru ajutor sunt cele menționate în procesul – verbal de constatare și evaluare a pagubelor. Pentru acești beneficiari ajutorul se acordă pentru suprafațele confirmate prin procesul – verbal de constatare și evaluare a pagubelor, dar nu mai mult de suprafața declarată cu teren arabil în cererea unică de plată din Campania 2020.

Cererea de solicitare a ajutorului va fi însoțită de: a). copie a procesului-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor; b). coordonate bancare în condițiile în care nu se mențin coordonatele bancare existente la Cererea unică de plată 2020. Dacă documentul de identificare a coordonatelor bancare existent la dosarul cereri de plata depuse la APIA nu se modifică, acesta rămâne valabil și pentru acordarea ajutorului de stat. Documentele depuse în copie de beneficiar, vor purta sintagma “conform cu originalul”, vor fi datate și însușite prin semnătură de către beneficiar.

Cuantumurile maxime ale ajutorului

Cultura

Cuantum ajutor de stat

(lei/ha)

Grâu

925,0

Secară

925,0

Triticale

805,0

Orz

912,0

Orzoaică

951,0

Ovăz

772,0

Rapiță

1002,0

Articole din aceeasi categorie