Dejeanul Vicenţiu ŞTIR, Secretar de Stat în MCPDS, consideră că dialogul este hotărâtor pentru a câştiga încrederea cetăţenilor

Vicenţiu Ştir (n. 24.09.1976) este inginer, absolvent al Universităţii Tehnice din Cluj Napoca, specializarea Exploatare Maşini şi Utilaje. Bun specialist în domeniul tehnic, atât pe partea electrică, cât şi pe partea mecanică, având o experienţă de 17 ani ca inginer electromecanic, la SC Salina Ocna Dej şi la SC Vicenţiu Serv., firma pe care o administrează, îşi desfăşoară activitatea în principal, în domeniul ,,Analiză şi verificare tehnică, proiectare şi expertiză tehnică”.

În anul 2016 a candidat pentru funcţia de primar al municipiului Dej, din partea ALDE. Din iunie 2017 ocupă funcţia de secretar de stat în Ministerul Consultării Publice şi Dialogului Social.

Vicenţiu Ştir este căsătorit, are două fiice şi locuieşte în Ocna Dej.

– Domnule Vicenţiu Ştir, ce credeţi că ştiu sau nu ştiu dejenii despre dumneavoastră?

– Cred că mare parte dintre dejeni au luat cunoştinţă de existenţa mea abia în 2016, cu prilejul alegerilor locale, când am candidat pentru funcţia de primar din partea ALDE. Mă refer la un număr suficient de mare de cetăţeni, a căror percepţie te poate plasa în atenţia publică sau poate genera o anumită curiozitate în legătură cu cine eşti, ce vrei şi ce ai putea face. Pe parte profesională, a educaţiei şi formării mele, a familiei sau a afacerii pe care o administrez, lucrurile sunt cunoscute şi cât se poate de transparente. Se găsesc în CV-ul meu şi sunt publice. Ceea ce nu ştiu cetăţenii din Dej despre mine ţine, cred eu, mai degrabă de motivaţiile mele: politice, antreprenoriale, morale etc. Şi asta deoarece oamenii se raportează îndeosebi la aşteptările lor legate de politicieni, care politician poate fi şi Vicenţiu Ştir. Întrebările pe care şi le pun sunt simple şi nu vizează neapărat aspecte de mare profunzime. După „cine eşti ?” urmează „cum mă reprezinţi?” şi apoi „ce poţi face pentru mine?”

– Prin urmare, cetăţenii vor să ştie în ce măsură poţi fi vocea lor şi dacă vocea lor poate deveni astfel mai puternică?

– În principiu, da. Pentru cei de stânga, dacă tu eşti de dreapta nu prezinţi nici un interes, şi invers. Relaţia fiecăruia dintre noi cu o anumită ideologie e foarte subtilă şi adesea iraţională. De aceea, răspunsul meu este unul nuanţat. Atât pentru cei care aşteaptă ceva de la mine, cât şi pentru cei care doresc să ştie ceva mai mult despre mine, pot spune doar că acţiunile mele mă definesc întru totul. Sunt singurele care dovedesc, care pot dovedi, cât sunt de serios, pragmatic, voluntar, solidar, empatic şi responsabil în legătură cu nevoile oamenilor.

– Începând cu data de 6 iunie 2017 sunteţi secretar de stat la Ministerul Consultării Publice şi Dialogului Social, v-a surprins această numire?

– Din modestie, ar trebui să spun că da. În realitate, a fost o numire aşteptată. Aşteptată în virtutea rezultatelor bune obţinute la Dej, la alegerile parlamentare din 2016. La nivel naţional ALDE… obţinut 5,62% din voturi, iar la Dej, 8,59%. Pentru un partid cu o existenţă de numai 2 ani în municipiu, un rezultat cu trei procente peste media naţională înseamnă ceva. Aşa că, apreciez numirea mea ca pe o recunoaştere a muncii noastre, a seriozităţii noastre, a mea şi a întregii organizaţii dejene.

– Cum v-aţi adaptat la cerinţele noii funcţii?

– Nu aş spune că uşor. Preocupările ministerului pe care-l reprezint, în calitate de ministru secretar de stat vizează, în principal, problematica transparenţei decizionale şi a dialogului social. Domeniul acesta este unul nou pentru mine, dar extrem de incitant.

După cum bine ştiţi, formaţia mea profesională este una tehnică şi sunt mai degrabă omul cifrelor decât al frazelor frumoase. Aşa că a trebuit să învăţ din mers „noi strategii de comunicare”, confruntat fiind cu o mulţime de situaţii ce ţin de dialogul cu societatea civilă, cu mediul de afaceri, cu sindicatele, cu cetăţenii. Dacă în partea cu sindicatele, interesate îndeosebi de consultările pe tema salariaţilor sau cu cea a mediului de afaceri, limbajul este adesea unul comun, altfel se pune problema în ce priveşte societatea civilă.

Societatea civilă, constituită în asociaţii, fundaţii sau alte structuri reprezentative pentru cetăţean, foloseşte un alt limbaj, mai subtil, mai divers, care acoperă majoritatea intereselor de ordin public. Un răspuns competent în orice asemenea problemă înseamnă studiu şi documentare: juridică, psiho-socială, comunicare, relaţionare, medierea şi gestionarea unor anume situaţii etc. Nu este nici confortabil, nici uşor. Sunt inginer şi cunoaşteţi ce se spune, maliţios, în privinţa noastră… Pentru mine, în schimb, este o provocare, o provocare căreia îi răspund şi sunt convins că-i voi face faţă.

– Dar la „atmosfera” din Bucureşti, cum aţi reacţionat ca ardelean get-beget?

– Sub un anumit aspect, atmosfera Bucureştiului este una fascinantă, trepidantă, alertă. Este mult, poate prea mult şi prea dintr-o dată pentru orice ardelean mânat, până nu demult, doar cu probleme de afaceri în capitală. Din păcate, nu am timp să cunosc faţa culturală a Bucureştiului. Fişa postului mă ţine cantonat şi captiv în îndeplinirea responsabilităţilor ce le am în cadrul ministerului. Şi sunt zilnic multe şi delicate probleme cu care mă confrunt: întâlniri şi audienţe cu cetăţenii, cu reprezentanţii unor ONG-uri al căror obiect de activitate acoperă cam toată problematica societăţii civile, cu oameni de afaceri, de cultură, cu entităţi instituţionale, administrative, activităţi comune cu celelalte ministere pe linia transparenţei decizionale etc. Prin urmare, adaptarea mea la cerinţele noii funcţii s-a făcut din mers, dar îmi place ceea ce fac. MDSCP joacă un rol hotărâtor în relaţia cu cetăţeanul şi cu societatea civilă, răspunzând unei noi nevoi sociale stringente, aceea de participare la decizie. O colaborare în această formă este decisivă pentru a recâştiga încrederea cetăţenilor. Trebuie să fim mai deschişi în tot ceea ce facem. Trebuie să promovăm cu tenacitate principiile democraţiei participative, în care orice cetăţean îsi poate exprima opinia cu privire la un act normativ care îi poate afecta viaţa cotidiană. Trebuie să avem ca partener un cetăţean educat şi informat, cu acces liber la informaţia publică, cu opinii şi argumente care îi permit să participe activ la viaţa publică a societăţii.

– Frumos, dar „în timp ce mediul privat îşi doreşte un climat prosper, clasa politică nu îşi doreşte aşa ceva. O ţară prosperă, educată, ar fi mult mai greu de manipulat”. Cum comentaţi?

– Analiştii spun că cea mai mare criză a pieţei muncii din istorie pândeşte România de după colt şi că, din 2017 va lovi cu efecte dramatice în dezvoltarea afacerilor. Situaţia este mult mai gravă decât pare în acest moment, iar sistemul educaţional distrus sistematic în ultimii 20 de ani are propria sa contribuţie, majoră. Piaţa muncii se va polariza foarte mult în următorii ani. Vor fi angajaţi educaţi şi specialişti pe anumite domenii, extrem de bine plătiţi, poate mai bine decât în Occident, dar va exista şi o masă de oameni cu educaţie precară, fără perspective şi greu angajabili care vor trăi la limita sărăciei, victime ale acestui sistem educaţional catastrofal. Suprapuneţi peste aceasta şi incapacitatea totală a companiilor de adaptare la mentalităţile generaţiei Millennials şi aveţi reţeta catastrofei. Tinerii din generaţia Millennials, născuţi în perioada 1980-2000, sunt destul de greu de abordat. Sunt produsele societăţii de consum prin excelenţă. Au alte repere valorice, un alt fel de manifestare şi implicare civică. Pentru ei noţiunile de loialitate, fidelitate, stabilitate sau identitate, ca să nu vorbim de patriotism şi sacrificiu nu au semnificaţia lexicală consacrată. În acest context, cu siguranţă, manipularea pusă în relaţie cu educaţia şi sistemul de valorizare se realizează cu mai multa uşurinţă… Din fericire, există, însă, şi manipulare pozitivă. Sună ciudat, dar şi canalizarea curentelor de opinie spre realizarea dezideratelor majore ale societăţii este tot un gen de manevrare, cu scop benefic, de această dată.

– Să revenim în actualitate. S-au făcut afirmaţii grave la adresa României, inclusiv că este o „ţară muribundă“. Dacă acest diagnostic este adevărat, în ce condiţii şi când credeţi că va putea fi ţara „reanimată”?

– România, o „ţară muribundă”? Eu am copii care trebuie să crească aici. Doresc să crească aici, să trăiască şi să muncească AICI. Rădăcinile mele sunt aici şi refuz să cred că există ceva atât de puternic încât să ne spulbere ca naţiune, ca popor, ca entitate europeană distinctă. Putem vorbi de organe bolnave, de corpuri străine, de infecţii, de maladii etc. Nicidecum de agonie. Mă doare gândul la milioanele de români care şi-au părăsit ţara în căutarea normalităţii şi respectului. Cine va plăti pentru zecile de mii de copii crescuţi fără părinţi, cine va plăti pentru sutele de mii de specialişti care nu se vor mai întoarce niciodată, cine va plăti pentru toate umilinţele şi discriminarea pe care le îndură milioane de români care fac acum munci pe care autohtonii le consideră dezonorante ? Cu siguranţă, clasa politică, trecută şi actuală, clasă politică din care şi eu fac parte. Dacă noi românii am fi mai uniţi şi mai hotărâţi, am realiza că este infinit mai uşor să ne facem ordine în propria ogradă, decât să trăim disperarea însingurării printre străini…

– În fine, o ultimă întrebare: v-ar plăcea să rămâneţi într-o structură ministerială?

– Cred că o activitate politică responsabilă, sub aspect legislativ, impune o bună cunoaştere a nevoilor şi realităţii sociale, dar şi o strictă raportare la modul în care un executiv poate opera cu o lege. Acum sunt în situaţia în care, luând contact cu un cadru legislativ specific, îi identific limitele, aplicându-l. Acţiunea ca atare mă formează şi-mi oferă o anume viziune asupra modului în care se realizează guvernarea, o percepţie directă a dificultăţilor prin care un program politic se împlineşte. Această etapă o văd obligatorie în devenirea mea ca absolut necesară, dar nu şi suficientă. Este firesc să-mi doresc mai mult. Poate în legislativ, poate în administraţia locală sau managerială. În teoria politicii publice, o persoană care se presupune că este interesată şi acţionează întru binele public, trebuie să ocupe acea poziţie din care serveşte cel mai bine acest deziderat. Cert este că îmi place ce fac, doresc să-mi fac munca cât mai bine, dar, evident, voi răspunde întotdeauna sarcinilor pe care partidul mi le va da.

– Succes!

Magdalena VAIDA

Articole din aceeasi categorie