De ce trebuia FMI? Există Popoviciu!

Aflat într-o intensă campanie electorală, desfăşurată la întîlniri cu reprezentanţi ai învăţămîntului, funcţionarilor, „serviciilor”, magistraţilor etc. etc. şi la televiziunile diferiţilor moguli (scuipaţi în ochi cu o zi, două înainte), Traian Băsescu nu ezită să-şi „dea cu părerea” despre orice, spunînd cu seninătate felurite aberaţii, dar cu un singur scop: să lase „boborului” impresia că el, preşedintele, tătucul naţiunii, ştie tot, are grijă de toate şi le şi rezolvă pe toate. Şi ştie bine că are pe cine păcăli – pentru că electoratul nostru şi iartă, şi uită. (Probabil se simte cu musca pe căciulă: trebuie să-şi ierte şi să-şi uite propriile neputinţe de a discerne între  ideal şi real, între dorinţe şi putinţe, între drepturi şi obligaţii democratice etc.)

Recent, Traian Băsescu ne-a avertizat că, după această criză mondială, va veni una şi mai grea: criza alimentară. Teoretic, Băsescu are dreptate. Numai că el a reţinut foarte „pe scurt” şi superficial ce i se va fi spus de către vreun consilier. Zice Băsescu, simplu, că va fi criză alimentară din cauza creşterii explozive a populaţiei. Las la o parte complexitatea fenomenului, în care, la creşterea – deja mai puţin explozivă – a populaţiei s-a adăugat creşterea (chiar explozivă!) a consumului în ţări precum China şi India, care au început să adopte “stilul de viaţă american”, adică esenţa consumistă a economiei occidentale. Las la o parte şi faptul că, dacă această temă ar fi abordat-o Ion Iliescu – care e chiar informat în domeniul tendinţelor globale – ar fi sunat poate cam prea academic. Las la o parte şi alte lucruri, dar nu mă pot opri să consemnez mirarea unora dintre românii care l-au auzit vorbind şi care s-au întrebat unde va fi văzut Băsescu creşterea explozivă a populaţiei, cînd ştim cu toţii că România a pierdut deja vreo două milioane de cetăţeni. Iar aceşti români ştiu două lucruri simple: pe de o parte, România, cu terenurile sale agricole şi posibilităţile sale de irigare (apropo: cînd ne va lumina Băsescu despre iminenta criză mondială a apei?), n-ar trebui să ducă lipsă de alimente; pe de altă parte, după ce Petre Roman declarase că a cîştigat pariul cu agricultura, tocmai agricultura şi zootehnia României s-au făcut praf şi pulbere şi, pînă acum, nici un partid, nici un guvern n-au reuşit să le pună pe picioare, pentru ca să “trăim bine” măcar cu hrana.

Trec peste cîte-a mai zis preşedintele Băsescu despre alte lucruri (naivităţi despre organizarea învăţămîntului, de exemplu), pentru a mă opri la intervenţia sa în scandalul cu “doi şi-un sfert” şi omul de afaceri Popoviciu, căruia Băsescu îi semnase o parte din “afaceri” pe cînd era primar general al Capitalei. Despre omul acesta, anchetat de justiţie şi despre care justiţia nu s-a pronunţat încă, se antepronunţă Băsescu. Zice preşedintele – care, repet, n-ar trebui să se antepronunţe în cazul unei cercetări judiciare: “Unde-i crima lui Popoviciu că a făcut o investiţie de cîteva miliarde de euro în Bucureşti?”. Vasăzică acest om a avut cîteva miliarde de euro, pe care le-a investit întru fericirea bucureştenilor. Dacă e aşa, la ce mai avem nevoie de FMI şi băncile europene, care să ne împrumute cu 20 miliarde de euro?! N-ar fi mai simplu să apelăm la vreo trei-patru oameni de afaceri ca Popoviciu, care să salveze România? Pentru orice om cu scaun la cap şi care nu se lasă păcălit de minciunile lui Băsescu, acest om nu putea să aibă “cîteva miliarde de euro”, nu putea să investească astfel de sume din banii lui. Iar rostul justiţiei este tocmai să afle adevărul în legătură cu acele terenuri şi acele investiţii. Oare de ce se răsteşte la justiţie Băsescu în cazul acestui Popoviciu – tocmai el, preşedintele care candida sub flamura luptei împotriva corupţiei şi hoţiei!? Simplu! Pentru că, în acelaşi timp, ne anunţa că va fi “jucător”. Oare de ce nu ne-a promis că va fi un preşedinte muncitor?!…

Zicea Băsescu, referindu-se  la şeful de la “doi şi-un sfert”, că acesta l-a dezamăgit prin invocarea numelui său, întrucît “Te aştepţi la o minciună de la un Vadim, de la un ziarist chiar”. Nu mă simt afectat de vorbele lui Băsescu la adresa ziariştilor, iar despre Vadim nu cred că acum mai are chef să-l dea în judecată pe preşedinte. Întrebarea este alta: cîtă vreme putem accepta minciunile preşedintelui? Cîtă vreme putem accepta să-şi bată joc de justiţie şi de celelalte instituţii ale statului, de Constituţie?!