De ce să-l cred pe Băsescu?

ILIE CĂLIAN

  Scrisesem nu demult despre plăcerea lui Băsescu de a da “indicaţii preţioase” nu numai românilor, ci şi străinilor – mai exact altor şefi de guverne şi state. Arătam cum avertizase el că “statul social” a fost o pacoste, care a dus la actuala criză. Desigur, Băsescu nu băgase de seamă că criza n-a început în ţările europene cu cele mai ilustre exemple de state “ sociale”, ci hăt tocmai în statul cel mai ne-“social”, SUA, în 2007, iar cele mai “sociale” state din Europa au rezistat binişor, iar Gemania (ţara care după al doilea război mondial a pus pe picioare statul social şi economia socială de piaţă) este astăzi cea care conduce Uniunea Europeană în ieşirea din criză. Ei bine, la summitul G-20, al celor mai dezvoltate state şi economii ale lumii, şefii acelor state nici nu s-au gîndit să-i dea atenţie lui Băsescu, ci au afirmat că, în această perioadă de criză, trebuie acordată o şi mai mare atenţie protecţiei sociale – în general, funcţiilor sociale ale statului – şi pentru a repara mecanismul, şi pentru a preveni viitoare avarii.

Iată că acum (miercuri seara, înainte de a pleca la summitul Uniunii Europene, care urmează să decidă măsuri ferme pentru redresarea situaţiei), Traian Băsescu a adunat presa pentru a-i comunica – şi prin ea, rrromânilor – gîndurile înţelepte cu care va merge la summit. În legătură cu nevoia de a-l lua în serios pe Băsescu, problema e… mai multe. În primul rînd, el nu are baza de cultură necesară nici în economie, nici în politologie, nici în sociologie, nici în ce alte domenii mai vreţi, pentru a înţelege corect ceva şi a da sfaturi (cu excepţia, desigur, a acelora pentru marinarii începători). Apoi, are un mod caraghios de a utiliza noţiuni şi termeni de care abia a aflat. (Amintiţi-vă cu ce încîntare ne vorbea, la televizor, despre “datoriile suverane”, de parcă el ar fi inventat termenul, ori ar fi primit, pentru prima oară, un baton de ciocolată”.) Mai grav este că, în aceeaşi măsură în care se entuziasmează de o idee – sau aşa ni se pare nouă -, în aceeaşi măsură o abandonează ori o neagă sau, pur şi simplu, “uită” de ea, dacă nu-i aduce vreun folos. Adică: de ce să-l cred eu pe Băsescu, omul care afirmă ritos că România nu va intra în criză pentru că “nu vrea” – dar a intrat în criză pînă-n gît?! De ce să-l cred pe cel care a afirmat că România nu are nevoie de un împrumut de la FMI – pentru ca acum să fim înglodaţi pînă-n gît în datorii?!

De ce să-l cred pe cel care ne anunţa, la un moment dat, că România a ieşit din criză – pentru ca ulterior să ne spună că criza se va adînci?! De ce să-l cred pe cel care a supus populaţia României la sărăcie accentuată, fără să facă nici un gest pentru încurajarea economiei?! De ce să-l cred pe Băsescu – preşedintele unei ţări dinafara zonei euro – că pricepe problemele zonei euro mai bine decît guvernele ţărilor care lucrează cu euro?! Şi, mai ales, de ce să-l cred pe Băsescu, care nici nu are dreptul constituţional de a angaja ţara în locul Guvernului legal?! Dar, oare, în condiţiile în care actualul summit UE discută probleme de maximă importanţă, care afecteză chiar esenţa tratatelor şi protocoalelor UE, n-ar fi fost cazul ca – în această ţară cu regim parlamentar pluripartidist – preşedintele să fi discutat poziţia României şi cu Parlamentul (în întregimea sa)?!

Şi, în fine, de ce să-l cred pe Băsescu că vorbeşte în numele României, de vreme ce el a început prin a participa la congresul “popularilor” europeni – deşi, în calitate de preşedinte al ţării şi conform statutului PDL, el nu este membru al acestui partid, afiliat PPE?!

Articole din aceeasi categorie