Dat, dicat, dedicat. Ruxandra Cesereanu: Scrisoare către un prieten şi înapoi către ţară

Un amplu poem, în adevăratul sens al cuvântului, noua apariţie editorială de la “Paralela 45” vine să confirme – dacă mai era nevoie – că Ruxandra Cesereanu este o scriitoare profund implicată în cotidian. Şi nu cunoaşte confortul “turnului de fildeş”. Noua Rapsodie Română, croşetată în cuvinte frumoase de poetă şi sugestiv ilustrată de colajele foto ale lui Laurenţiu Midvichi săgetează politicul, ca principal vinovat pentru degringolada în care se află Ţara.
“îţi aminteşti cum Dumnezeu
îl întreabă pe Hristos
într-una din evangheliile imposibile,
dacă i-a vestit pe cei adormiţi?”

Dar e şi vina noastră, neîndoielnic, pentru că:
« ţarcul de sârmă ghimpată a fost dus la muzeu,
românul s-a născut proclet, era scrijelit pe
o bancă în parc,
dar noi ne-am încăpăţânat să credem că românul
s-a născut poet

Un poem-manifest, care sintetizează în măruntaie întreaga disperare şi neputinţă a autoarei şi, totodată, a celor mulţi:
“deocamdată nu mai cred nici în văzduh,
deocamdată sunt un voyeur care participă
la un exerciţiu de colaps”

Această mare sinteză, dedicată memoriei colective a viitorimii trebuie citită în întregime. Veţi găsi şi badijonajul care vindecă rănile, şi unguent reparator pentru suflete împietrite :
“voi putea striga despre toate cele trei la un loc:
credinţă, nădejde, iubire?
iar acum, la sfârşit, întreb a treia şi ultima oară,
ca într-o parabolă de pe vremea comunismului,
rostită în odăi stinghere, mirosind a petrol :
i-ai vestit pe cei adormiţi”

Există o simbolistică vulcanică pe tot parcursul poemului, iar un vulcan care erupe continuu nu poate decât să fascineze. Chiar dacă scoate din adâncurile noastre ce e mai rău în oameni.

Radu VIDA