Daruri vindecătoare

Tămăduitorul sufletelor și al trupurilor, Domnul nostru Isus Hristos, Cel care a iertat păcatele paraliticului și i-a redat sănătatea trupului, a vrut ca Biserica Sa să-I continue, prin puterea Spiritului Sfânt, lucrarea de vindecare și mântuire. Acesta este scopul celor două sacramente de vindecare: Sacramentul Pocăinței (Spovada) și Ungerea bolnavilor (Maslul).

Pentru a primi darul vindecării, avem nevoie mai întâi de reconcilierea cu Dumnezeu prin Sacramentul Pocăinței. „Dacă spunem că nu avem păcat, ne amăgim pe noi înșine și adevărul nu este în noi” (1 In 1,8). Însuși Isus Hristos ne-a învățat să ne rugăm: „Și ne iartă nouă greșelile noastre”, legând iertarea noastră reciprocă de greșeli de iertarea pe care Dumnezeu o va acorda păcatelor noastre.

Viața nouă primită în inițierea creștină n-a suprimat fragilitatea și slăbiciunea naturii umane, nici înclinația spre păcat. Cei botezați, ajutați de harul lui Hristos, trebuie să ducă lupta vieții creștine, cea a convertirii în vederea sfințeniei și a vieții veșnice. Isus cheamă la convertire, adică la acea lucrare a harului lui Dumnezeu care face ca inimile să se întoarcă la El. Chemarea Domnului este o parte esențială a vestirii Împărăției: „S-a împlinit timpul și s-a apropiat Împărăția lui Dumnezeu. Convertiți-vă și credeți în Evanghelie” (Mc 1,15).

Când cheamă la convertire și pocăință, Isus nu are în vedere, în primul rând, faptele exterioare, postul și mortificările, ci convertirea inimii, reorientarea radicală a vieții, o întoarcere, o convertire la Dumnezeu din toată inima, o ruptură cu păcatul, o aversiune față de rău și repulsie față de faptele rele săvârșite. Numai Dumnezeu iartă păcatele. Pentru că Isus este Fiul lui Dumnezeu, El spune despre Sine: „Fiul Omului are putere de a ierta păcatele pe pământ” (Mc 2,10) și își exercită această putere dumnezeiască. Mai mult, în virtutea autorității Sale dumnezeiești, El dă această putere oamenilor ca s-o exercite în numele Său.

Spovada în fața preotului constituie esența Sacramentului Pocăinței. Mărturisirea regulată a păcatelor lesne-iertătoare ne ajută să ne formăm conștiința, să luptăm împotriva înclinațiilor rele, să ne lăsăm tămăduiți de Hristos și să progresăm în viața Spiritului. Scopul și rodul acestui sacrament îl constituie reconcilierea cu Dumnezeu.

Cel de-al doilea instrument al milostivirii lui Dumnezeu, Sfânta Ungere a bolnavilor (Maslul), împreună cu rugăciunea preoților, îi încredințează pe cei bolnavi Domnului răstignit și glorificat, pentru a-i alina și a-i mântui. Boala și suferința s-au aflat întotdeauna printre problemele cele mai grave care încearcă viața omului. Orice boală ne poate face să întrezărim moartea. Boala poate duce la angoasă, la închiderea în sine, uneori chiar la disperare și la revoltă împotriva lui Dumnezeu.

În Noul Testament vedem cum Hristos este compătimitor față de cei bolnavi și-i vindecă, acesta constituind un semn evident că „Dumnezeu a vizitat poporul Său” (Lc 7,16). Isus le cere tuturor să creadă, El folosindu-se de semne. Isus a venit să-l vindece pe om în întregime, suflet și trup; este medicul de care bolnavii au nevoie.

Ungerea bolnavilor nu este numai sacramentul acelora care se află în momentul critic al sfârșitului vieții. De aceea, timpul potrivit pentru a-l primi este, cu siguranță, atunci când credinciosul începe să fie în pericol de moarte din cauza bolii sau a bătrâneții. În timpul aceleiași boli, acest sacrament poate fi repetat, dacă boala se agravează. La fel de importantă este primirea acestui sacrament înainte de o intervenție chirurgicală importantă. Păstorii sufletești au datoria de a-i instrui pe credincioși despre binefacerile acestui sacrament, astfel că, ajutați de preoți și de întreaga comunitate eclezială, cei bolnavi să fie înconjurați de rugăciuni și grijă frățească. Prin acest sacrament se obține un dar special al Spiritului Sfânt, cel de mângâiere, de pace și de curaj pentru a învinge greutățile specifice stării de boală gravă; totodată, cel uns primește puterea și darul de a se uni mai intim cu pătimirea lui Hristos. Ungerea de pe urmă este și pregătire pentru marea trecere. Această ultimă ungere înconjoară sfârșitul vieții noastre pământești cu un zid puternic de întărire în vederea celor din urmă lupte înainte de intrarea în Casa Tatălui.

Primind darurile vindecătoare ale puterii Dumnezeiești, credinciosul creștin rămâne ferm și liber în fața valurilor vieții. De aceea, „să-L invităm pe Isus în bărcile vieților noastre. Să-I încredințăm temerile noastre, pentru ca El să le risipească. El aduce seninul în furtunile vieților noastre, pentru că împreună cu Dumnezeu viața nu piere niciodată” (Papa Francisc).

Pr. dr. Florin BOZÂNTAN