Dăruind, dăruim!

• Speranţă pentru Andreea •

Cu toţii aşteptăm sărbătorile de iarnă – poate mai mult decât pe cele de Paşte -, fiind mai fastuoase şi, totodată, mai spectaculoase. Crăciunul reprezintă bucuria Naşterii Mântuitorului. Sosirea lui Moş Crăciun, cu sacul său de cadouri, ne sensibilizează pe toţi, tineri şi vârstnici, deopotrivă. Totuşi, lăsând de-o parte darurile materiale, sănătatea este cel mai de preţ dar. Din păcate, nu ştim să o apreciem, decât atunci când devine fragilă, când n-o mai avem. Ni se pare firesc să fim ok, să nu ne doară nimic, iar când avem o afecţiune cât de mică ar fi ea, ne plângem, ne lamentăm, încercăm să ne tratăm.

Însă, de multe ori vindecarea necesită pricepere, timp, răbdare şi speranţă, iar tratamentele costisitoare şi îndelungate ne pot duce la disperare – pe noi şi pe cei apropiaţi. Atunci, intervine Credinţa. Probabil asta este şi starea de spirit a Andreei Roman, o tânără de 25 de ani, ţintuită la pat de o tetraplegie spastică accentuată, după un traumatism cranio-cerebral, survenit în urma unui accident de circulaţie, aparent banal. Acum, viaţa Andreei depinde de un tub gastrointestinal prin care este hrănită, depinde de competenţa unor medici dedicaţi şi a unor asistente zâmbitoare şi harnice. Internată într-o clinică privată, legătura fetei cu „exteriorul” este mătuşa sa, singura rudă pe care o mai are. Deşi la început, colegii şi prietenii o căutau, în prezent nimeni, în afară de aceasta, nu mai trece pragul salonului în care Andreea „trăieşte”. Mă simt obligată să pun aceste ghilimele, deoarece fata care era odată, respiră – din fericire, fără ajutorul aparatelor – şi…cam atât.

Probabil se bucură de faptul că Dumnezeu a lăsat-o în viaţă. Spun probabil, pentru că numai viaţă nu este existenţa tinerei care zace – termenul, deşi e cinic, e foarte corect – aproape inertă, de peste doi ani, pe un pat de spital. A mai rămas din ea sufletul, ochii albaştri precum cerul şi pielea pe oasele descărnate.

O fată plină de viaţă – aşa era Andreea în urmă cu trei ani, când studia la Facultatea de Geografia Turismului. O studentă sârguincioasă, veselă, care părea să aibă toată viaţa în faţă pentru a-şi urma şi împlini visele. O fată frumoasă! Frumoasă şi deşteaptă, pe care ironia sorţii a tranformat-o într-o biată fiinţă chinuită, care, din fata deşteaptă, frumoasă şi zdravănă care era, a rămas o mână de om, de 32 de kilograme la cei 1,70 m pe care îi are.

E greu de ghicit ce e în sufletul ei – speranţă, dezamăgire şi, poate, iar speranţă. Şi mai greu e de ghicit ce gândeşte, ce are în căpşorul ei, deoarece de peste doi ani Andreea nu poate vorbi, nu poate spune ce-şi doreşte, ce speră, ce gândeşte – dacă…!
Dar, să urmăm firul poveştii:

În vara lui 2014, aflată în SUA, în cadrul programului Work and Travel, în timp ce se plimba cu bicicleta, Andreea Roman a fost accidentată de un scuter. În cădere, s-a lovit cu capul de o bordură, suferind un traumatism cranio-cerebral. Partea stângă a creierului a fost distrusă într-o proporţie semnificativă. După şase intervenţii chirurgicale la care a fost supusă în SUA, fata părea să-şi revină dar, după circa trei săptămâni de spitalizare, Andreea a făcut hidrocefalie, starea ei degradându-se iremediabil. Din cauza hemoragiei masive, urmată de acumularea de lichid la nivelul creierului, Andreei i s-a montat un tub de dren.

Sosită în SUA, cu sprijinul comunităţii de români din America, mătuşa Andreei a îngrijit-o, acolo, timp de peste cinci luni, apoi, în primăvara anului următor, a adus-o în România. Singura instituţie medicală care a acceptat-o spre internare a fost Spitalul Municipal Dej. Cei de la Dej au tratat-o şi au îngrijit-o timp de o lună şi jumătate. Apoi Andreea a fost transferată la Clinica de Neurochirurgie din Cluj-Napoca. În urma evaluării făcute de medicii de acolo, fata a fost internată, pe 11 septembrie 2015, la Clinica de recuperare Polaris Medical, unde se află şi în prezent. Diagnosticul pus de medici se întinde pe două coli ministeriale. Andreea a fost încadrată la handicap grav. Tânăra este imobilizată la pat, având sechele psihomotorii severe. „Stare vegetativă post-traumatică, stare de conştienţă abolită, hidrocefalie tetraventriculară cu drenaj, tetraplegie spastică accentuată, caşexie, escare…”, se arată în fişa de internare.

Deoarece nu răspunde la stimuli externi, Andreea este hrănită artificial, printr-o gastrostomă şi are montată sondă urinară permanentă. Şeful secţiei de Îngrijiri Paliative din cadrul Polaris, dr. Bogdan Neacşu, spune că, de doi ani, de când este internată, evoluţia Andreei a fost uşor favorabilă, escarele s-au vindecat, iar starea ei generală s-a stabilizat. „Andreea este la noi de mai bine de doi ani. Episoadele de infecţii şi deteriorări s-au rărit, ceea ce face dovada unui organism echilibrat. Acest lucru este o mare realizare pentru o pacientă în starea ei, alimentată pe gastrostomă. Starea de conştienţă este încă afectată, deşi recunoaşte voci şi reacţionează diferit în funcţie de «afinităţile» pe care le are. Din nefericire, pentru Andreea lupta este de durată, însă prin programul de recuperare pe care îl urmează şi îngrijirile de care beneficiază în Spitalul Polaris face, împreună cu echipa medicală, mici paşi spre recuperarea măcar a unei părţi din Andreea pe care o ştiu colegii şi prieteni”, spune dr. Bogdan Neacşu.

***

Până în prezent, recuperarea Andreei s-a făcut cu fondurile strânse din campanii organizate de prietenii acesteia din SUA şi de Organizaţia Studenţilor din Universitatea Babeş-Bolyai. Însă, acestea sunt pe terminate, iar recuperarea trebuie continuată.

În acest sens, lansăm un apel, pentru că, tineri sau mai în vârstă, toţi ne lăsăm în voia magiei sărbătorilor. Ne plac luminiţele, globurile şi alte decoraţiuni – cu tematică religioasă, sau nu – aşteptăm să vină tiptil, tiptil, „Moşul”, să ne lase cadouri sub pomul de Crăciun. Pentru cei mai mulţi dintre noi, creştineşte, mai important e să dăruim, decât să primim. Dar, un cadou ce va fi preţuit, trebuie ales cu multă grijă – trebuie să placă şi, dacă se poate, să şi fie util. Dar, cel mai important e, să bucure.

Pentru Andreea, cel mai de preţ dar este sănătatea, iar bucuria de a o redobândi cred că ar fi nesperată, nespus de mare. „O mare bucurie”, cum spun colindele româneşti! Chiar dacă nu vă poate oferi colăcei şi nuci, în sufletul vostru, colindaţi-o pe Andreea! Îmbucuraţi -o, dăruiţi-i un strop de sănătate, de sărbătoare creştinească! În generozitatea domniilor voastre, depuneţi, atât cât vă îndeamnă sufletul sau cât vă permiteţi, în contul deschis de mătuşa sa, RO23BTRL01301201G63326XX, titular Elena Toth.

Adriana STUPAR