Dan Petrescu vrea o victorie de Ziua Îndrăgostiţilor

Antrenorul principal al campioanei României CFR Cluj, a susţinut, joi, o conferinţă de presă, în cadrul căreia a prefaţat meciul cu Viitorul Constanţa, programat astăzi, pe stadionul “Dr. Constantin Rădulescu”, de la ora 20.

Acesta este al doilea din cadrul etapei a 25-a, penultima a sezonului regulat, după Chindia Târgovişte – FC Voluntari, care începe la ora 17,30. În stilu-i caracteristic, Dan Petrescu a livrat un discurs de siguranţă şi arătând un respect exagerat echipei adverse, pe care o vede favorită, prin prisma rezultatelor înregistrate în ultimele două meciuri directe, favorabile constănţenilor.’’Au fost şi vor fi în continuare meciuri echilibrate între CFR şi Viitorul. În ultimele două meciuri oficiale a câştigat Viitorul, Supercupa şi meciul din campionat, deci au un avantaj psihologic ei’’, a declarat Petrescu, care şi-a luat drept paravan egalul de la Mediaş, reamintind jurnaliştilor că el a vorbit de un meci complicat împotriva Gazului. Potrivit tehnicianului, meciurile împotriva formaţiilor care nu sunt sigure de play-off, nominalizând în acest sens Viitorul Constanţa, FC Botoşani şi Gaz Metan Mediaş, trebuie tratate cu skepsis. Dan Petrescu a mai spus că meciul din această seară este cu atât mai dificil pentru feroviari, întrucât Viitorul îşi joacă ultima şansă de a prinde play-off-ul. Dan Petrescu a arătat că şi-a făcut temele înaintea jocului din această seară şi a urmărit echipa lui Hagi în eşecul cu CSU Craiova, “Bursucul” lăudând prestaţia constănţenilor, a căror înfrângere a fost scuzată de lipsa norocului: “Zeiţa Fortuna nu le-a surâs, dar au jucat foarte bine”. Petrescu a lăudat şi campania de achiziţii a Viitorului, pe care a considerat-o inspirată. Întrebat ce echipe şi-ar dori în play-off, tehnicianul campioanei României s-a ferit să nominalizeze pe cineva, deşi în bună măsură se ştiu, pe lângă CFR, alte trei echipe calificate, respectiv FCSB, CSU Craiova şi Astra Giurgiu. Tot ieri, Gică Hagi a vorbit despre partida de la Cluj şi a avut numai cuvinte de laudă la adresa CFR-ului, pe care o consideră principala favorită la titlu. Cunoscut pentru fair-play-ul său, Hagi a mai spus că le va ţine pumnii clujenilor în dubla cu FC Sevilla: “Este un adversar foarte greu, cu mare experienţă la cel mai înalt nivel, care joacă într-un campionat puternic, comparabil din punctul meu de vedere cu cel al Angliei, dar CFR trebuie să-şi joace şansa. În grupe a dovedit că se pot obţine rezultate mari cu adversari mari”.

Cristian FOCŞANU

Articole din aceeasi categorie