Dan Petrescu emană optimism

Chiar dacă nu a bătut în preliminarii decât “cenuşăresele” Malta şi Insulele Feroe, România este mare favorită la locul secund în grupa din care face parte, potrivit lui Dan Petrescu, antrenorul CFR-ului. “Tricolorii” sunt favoriţi să câştige partida cu Suedia, penultima din preliminarii, iar Spania nu are niciun motiv să forţeze o victorie cu selecţionata pregătită de Cosmin Contra, a afirmat, joi, tehnicianul feroviarilor în cadrul unei conferinţe de presă, în care a vorbit şi de următorul meci al clujenilor, cel cu CSU Craiova, programat sâmbătă, 19 octombrie, pe stadionul “Dr. Constantin Rădulescu”.  „Noi stăm încă la mâna noastră, calificarea nu stă în mâinile altei echipe. Dacă obţinem rezultatele de care avem nevoie, nu mai depindem de nimeni. Dacă batem Suedia şi facem egal în Spania nu ne mai interesează nimic şi ne calificăm. Nu cred că Suedia este mai puternică decât Norvegia. Eu zic că suntem favoriţi şi dacă vom câştiga meciul şi mergem în Spania nu văd de ce ar trebui să forţeze spaniolii. Un meci egal pentru ei nu ar fi o dramă şi nouă ne-ar aduce calificarea. Deci în continuare noi suntem favoriţi pentru că suntem la mâna noastră”, a declarat Dan Petrescu la întâlnirea cu jurnaliştii, în care i-a luat apărarea selecţionerului Cosmin Contra, după ce acesta i-a adus injurii jucătorului George Puşcaş, în urma penalty-ul ratat în partida cu Norvegia: „Nu am văzut un antrenor pe bancă liniştit. Antrenorii se agită, se bat, vor, urlă, ţipă, fiindcă trăiesc meciurile, iar presiunea e mare. Eu zic că şi televiziunea în loc să filmeze meciul filmează antrenorii ce zic şi asta e o problemă gravă pentru ei. Fotbalul nu e şah, nu e balet, fotbalul emană tensiuni şi se mai poate greşi”.

Cristian FOCŞANU

Articole din aceeasi categorie