Dacă moralitate nu e…

ILIE CĂLIAN

Aţi aflat deja de necazul abătut asupra bugetarilor care au cîştigat în Justiţiei recuperarea de la stat a anumitor drepturi salariale: Camera Deputaţilor a admis modificarea OUG 71/2009, conform căreia Guvernul urma să eşaloneze plata acestor drepturi pînă în 2012, astfel că aceste plăţi urmează să se întindă pînă în 2016. Că s-a adoptat această lege la Camera Deputaţilor, acolo unde Coaliţia guvernamentală are majoritatea şi unde în fruntea Camerei (decizională, în acest caz) se află Roberta Anastase – asta nu mai miră pe nimeni.

De fapt, semnalul fusese dat cu mai multă vreme în urmă, atunci cînd – vă amintiţi? – Traian Băsescu a spus că economicul prevalează asupra dreptului. E un concept asupra căruia n-am prea auzit comentarii din partea juriştilor şi a feluritelor “societăţi civile”. Necazul cu acest concept băsescian este că el permite ca priorităţile economice să fie stabilite arbitrar, de cel care deţine puterea sau are anumite interese economice care vin în contradicţie cu legea. În cazul nostru, exercitarea arbitrară a puterii şi interesele economice contrare legii, ale celor care conduc ţara, în frunte cu Traian Băsescu, sînt evidente. Şi nici nu are vreun sens să ne mai lăsăm amăgiţi cu promisiunile lor populiste, cu care au păcălit jumătate din electorat, inclusiv pe o bună parte dintre bugetarii şi pensionarii care s-au trezit cu veniturile tăiate de către cei pe care-i votaseră, crezînd în promisiunea că vor trăi bine.

PSD şi PNL au anunţat – imediat după votul din Camera Deputaţilor – că vor contesta la Curtea Constituţională legea votată de deputaţii Coaliţiei, întrucît aceasta încalcă jurisprudenţa CEDO şi principiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, aducînd atingere unor drepturi decise prin hotărîri definitive ale unor instanţe de judecată. E bine şi e normal ca partidele din Opoziţie să procedeze în acest fel. Dar, oare, mai putem avea încredere în Curtea Constituţională, care este un organism în primul rînd politic, în care Băsescu şi-a instalat propria majoritate?! Mai mult: putem avea încredere în Justiţie, în general, cînd aflăm că judecătoare de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sînt urmărite pentru corupţie?! Da, veţi spune: ele sînt urmărite chiar de Justiţie! Numai că, în condiţiile în care afli de corupţia din rîndul judecătorilor, procurorilor, poliţiştilor şi a altor importanţi funcţionari de stat, încrederea începe să se clatine: pur şi simplu, nu mai poţi fi sigur că ceea ce se află despre asemenea persoane reprezintă inerente excepţii, sau reprezintă doar “vîrful aisbergului”.

Or, atît percepţia publică a majorităţii populaţiei, cît şi anumite date statistice incontestabile arată că întrega naţiune este minată de corupţie, minciună şi furt, la scară cum poate n-a mai fost niciodată, în întrega noastră istorie. Şi nu mă refer la “vîrful aisbergului”, la acele persoane care pot fi, totuşi, numărate, ci la marea masă a celor care încalcă legile într-un fel sau altul – de la cele civile la cele penale, şi, mai presus de toate, la legile bunului simţ, ale bunei cuviinţe, ale convieţuirii civilizate, ale omeniei. Pentru că, dacă acestea sînt încălcate zilnic de milioane de oameni, asta înseamnă că este deschisă larg uşa pentru încălcarea oricărei legi. Cîtă vreme, pentru milioane de oameni, bunacreştere, bunacuviinţă, cumsecădenia, “ruşinea” nu mai contează, nu ne mai putem aştepta la nimic bun, iar reproşurile la adresa politicienilor şi oamenilor legii nu au nici un sens, dacă nu ne vedem, fiecare, bîrna din propiul ochi.

O fi proastă starea economică a României. Dar mult mai gravă este starea sa morală.