Cursuri suspendate din cauza gripei în 10 unități de învățământ clujene

Zece unități de învățământ clujene și-au suspendat și vineri, parțial, cursurile, din cauza gripei, de această măsură fiind afectați 550 elevi.

Potrivit declarației inspectorului școlar general Mariana Pop, vineri, 14 februarie, au fost suspendate cursurile la două clase de la Colegiul Național „Emil Racoviță”, o grupă de la Grădinița UBB, o clasă de la Liceul Teoretic „Avram Iancu”, Liceul Teoretic Báthory István, Școala Gimnazială „Ioan Bob”, Școala Gimnazială „Ion Creangă” și Liceul Teoretic „Eugen Pora”, trei clase de la Liceul Waldorf – Cluj-Napoca și  Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Dej, respectiv patru clase de la Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Cluj-Napoca.

La fel ca zilele trecute, majoritatea elevilor afectați sunt din ciclul primar.

M. T.

Articole din aceeasi categorie