Cum vede Tăriceanu Alianţa Vestului

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu consideră că Alianţa Vestului, asocierea formată din municipiile Cluj-Napoca, Oradea, Timişoara şi Arad, este făcută cu o anumită culoare politică.

„Este o grupare de reprezentanţi care provin numai şi numai dintr-un partid politic’’, a spus liderul ALDE. Călin Popescu Tăriceanu a precizat că dacă astfel de asocieri nu ar avea culoare politică ar fi de salutat.

„Eu cred că o asociaţie de dezvoltare care nu ar avea o culoare politică ar fi de salutat. Nu cred că nu pot să aibă decât o contribuţie benefică o astfel de asociaţie fără culoare politică, mai ales dacă analizează şi vine cu propuneri valoroase privitoare la cele mai utile proiecte pentru regiunea respectivă, fie că sunt de infrastructură de transport, fie că se ocupă de alte probleme. Sunt foarte deschis la dialog dar dacă acest dialog este colorat politic puternic, el nu va avea succesul pe care l-ar reprezenta o formulă care ar pune în spate politica şi în faţă interesele comunităţii”.

Articole din aceeasi categorie