Cum să primim totul fără să renunțăm la nimic

Gânduri la Evanghelia cu tânărul bogat, respectiv a portretului celui care caută să primească cât mai mult de la Dumnezeu fără să vrea să renunţe la nimic. Se suprapune oare și cu al nostru?

Aș vrea să încep punând o întrebare ce va stârni unora nedumerire sau dezaprobare, pentru cât de scontat și banal se anunță răspunsul: în rugăciunea și în relația mea cu Domnul aștept oare ceva? Sper sau doresc să primesc ceva, vreodată? De bună seamă! nu? Fiind însă limitați și tinzând adesea să cerem lucruri peste puterile noastre, nu e deplasat să adaug întrebării dintâi o completare: ce sunt dispus să las, să pierd, pentru a primi ceva în loc? Și: în favoarea cui trebuie să las, a Domnului sau a mea, respectiv cele lăsate echivalează cu o pierdere pentru  mine și o îmbogățire pentru Domnul?!

Adesea mergem la Biserică și pentru a ne liniști că suntem buni, că respectăm poruncile… Ascultăm Evanghelia și, când e una mai greu de acceptat, așteptăm poate omilia preotului (care ar fi de dorit să fie scurtă și concisă) și, poate, chiar să mai îndulcească puțin cuvintele lui Isus, care nu de puține ori sunt prea dure pentru urechile noastre moderne și „evoluate”. Or, azi avem un asemenea cuvânt dur. Împreună cu tânărul bogat, ne apropiem de Isus când suntem în zilele bune, și-I cerem ce trebuie să facem, dar fiind aproape convinși că ceea ce facem nu e rău („e bine să nu faci rău, dar e rău să nu faci binele”, ar spune sf. Alberto Hurtado).

Cum ar fi dacă am da ascultare și urmare cuvântului Domnului chiar când e unul dur şi deloc invitant? S-ar schimba viața noastră! Da, pentru că fiecare Cuvânt pornit de la Domnul spre noi are menirea și puterea de a ne schimba, nu doar dintr-un capriciu, ci pentru a ne da „tonul” și lumina voinței lui Dumnezeu. Iar această schimbare a vieții e tocmai ceea ce ne cere Domnul, nu pentru că ar fi un dictator, un manipulator care se bucură luându-ne jucăriile, distracțiile sau comoditățile, ci pentru că, pentru a putea tinde către Împărăția lui Dumnezeu, trebuie să o dorești și să înveți să o cauți ca să o iubești. De multe ori căutăm să ne convingem că cele dorite de noi nu sunt rele și incompatibile cu Împărăția, că nu noi trebuie să ne reconsiderăm obiceiurile și deprinderile, ci Dumnezeu să-Și revizuiască ideile… căci vremurile s-au schimbat și… continuăm să dăm dreptate înșelătorului care caută mereu să ne convingă că toate pentru noi sunt mai bune, mai convenabile decât Dumnezeu.

Dialogul din Evanghelie e o invitație pentru fiecare dintre noi să primim iubirea Lui și să o trăim în… detașare. Cum adică iubirea în detașare? Lăsând partea pe care credem că o posedăm, pentru a primi totul, întregul pe care ni-l oferă Isus.

Tânărul bogat este, într-un fel, imaginea mai cosmetizată, mai elegantă a refuzului totului decât cea oferită de fiul risipitor. Tânărul bogat nu e silit să invidieze porcii, dar alegerea, preferința lui îl dă în stăpânirea tristeții. Sau, cu imaginea din altă pildă, tristețea îl năpădește când descoperă că putea dobândi perla prețioasă sau comoara găsită în ogorul/pământul/pe drumul său, dar nu a avut curajul să renunțe la ele sau să vândă tot pentru ele.

Sf. Teresa de Avila, ne propune figura tânărului bogat pentru a ne face să înțelegem că după ce L-am întâlnit pe Isus, trebuie să căutăm să-I și semănăm, să înlăturăm tot ceea ce nu ne permite să-L urmăm. Căutarea uneori poate începe cu piciorul, cu pasul greșit și, paradoxal, în timp ce Îl căutăm pe Dumnezeu pentru a-L cunoaște și a ne cunoaște, de fapt ne concentrăm prea mult asupra noastră înșine, mulțumiți de ce reușim, de ce știm face… și chiar orgolioși de strădania noastră. Ca și cum ar depinde totul de dibăcia, de sensibilitatea noastră, de puterile noastre… ca tânărul bogat. Apoi, când e vorba să intrăm în joc, să ne lăsăm puși în discuție, să renunțăm la propriile siguranțe, poate chiar și mijloacele care poate până atunci ne-au ajutat să-L descoperim pe Domnul… paralizăm, ne blocăm, ne întoarcem îndărăt, triști pentru că inima noastră știe, simte că bucuria adevărată constă în a-L urma pe cel care invită: Vino și urmează-Mă, dar ne costă să renunțăm la dorința și pretenția ca El, Domnul, să ne urmeze. Să ne urmeze printre cele care ne aparțin, pe care le stăpânim, ba poate devenind chiar El un bun de numărat și posedat, alături de altele… Noi am vrea, la fel ca tânărul bogat și ca Petru, să fie Domnul cel care să vină să ne urmeze, să se ia după noi, după sfatul, sugestia, preferința noastră…

Chemarea la sfințenie – adresată tuturor – nu poate urma logica care ne pune pe noi în centru, ca punct de referință. Lipsa curajului de a-L urma pe Cristos, de a face alegerea justă, naște în inimă tristețea, cu rădăcinile în amorul propriu. E tristețea tânărului, care nu a pierdut nimic din cele cu care venise la întâlnirea cu Isus, care a rămas cu tot ce avea și înainte, dar conștientizează ceea ce ar fi putut să aibă, dar nu a schimbat, nu a lăsat nimic pentru aceasta…

Revenim la întrebarea de la început: Ce am de lăsat ca să primesc? Ne poate ajuta replica nostimă a cuiva: «Știu că trebuie să slăbesc, dar problema e că nu suport să pierd (kilograme)». Și atenție: nu e o poantă valabilă doar la nivelul fizic sau fiziologic, ci se potrivește foarte bine și la cel spiritual. Ce să fac, ce să adaug, să colecționez, să acumulez: ce novenă, ce acatiste, ce devoțiuni, ce post să mai adaug la listă? Nu vreau să spun că n-ar trebui să le facem sau să le avem! Dar adevărata cale a bucuriei nu e (re)ținerea vieții, acumularea ei, ci dăruirea ei. E mai mare bucurie în a da decât în a lua, spune Isus în altă parte. Nu mai putem vedea relația cu Domnul din prisma calculării minimului indispensabil, cu un Dumnezeu care risipește cu mine, ci am de privit, de imitat, de urmat…

Legea vieții și calea fericirii adevărate stă așadar în a da: timp, înzestrări, bunuri materiale… Dar nu neapărat a da tot, a se despuia pentru săraci (materiali/spirituali, afară/în casă), ci a se îmbrăca în hainele lor, a intra în modul lor de a vedea sau de a înțelege, a privi din punctul lor de vedere…

Avem de răspuns așadar: Iau ce vrea să-mi ofere Domnul cu fiecare cuvânt al Său? Risc să mă încred și să pornesc după El? Vom răspunde temători (la fel ca apostolii): dar cine poate face azi așa ceva? Iar Domnul, ne răspunde: Ceea ce la oameni nu e cu putință, este la Dumnezeu. Căci, dacă tu vrei, Eu pot.

Pr. Cristian LANGA