Cum să hrănești un porumbel

Un om venea, când și când, dar nu mai des, la capătul parcului, unde era o arteziană veche, cu capricii: ba se defecta, ba țâșnea ca un gheizer, ori scăpa un firicel de apă, trist. Acolo învățaseră să se adune zeci, apoi sute de porumbei, fiindcă omul nostru le dădea boabe, să mănânce.

Locul era un negru unduitor, fâlfâitor, sute de porumbei se luptau să apuce la boabe. Oamenii erau emoționați, retrăiau duminica surâzătoare a copilăriei pierdute: „Uită-te, la el, ce suflet generos! Din sărăcia lui hrănește toți acești porumbei!”

Privitorii, umezi de duioșie, nu știau că omul, de fiecare dată, împrăștia doar un pumn de boabe, nimic mai mult, dar impresia era aceea că toți porumbeii își primesc partea!

Într-o zi, apoi în alta, omul a stat, năpădit de porumbeii veșnic flămânzi, fără să le mai arunce demâncare, ca de obicei. Explicația lui a fost simplă și cutremurătoare: „Îmi pare rău, dar nu mai am bani să le cumpăr demâncare, nici boabe în cămară!”

Oamenii au dat fuga acasă, au adus boabe de grâu, ori chiar acolo i-au dat niște bănuți, iar omul le-a mulțumit cu un zâmbet mic. De a doua zi a reînceput hrănirea, generoasă, a porumbeilor, dar cu același pumn de grâne, nimic mai mult. Oamenii erau mulțumiți că porumbeii din orașul lor o duc bine și zburau sătui. Din banii, nu puțini, primiți, din vânzarea unor cantități din grânele primite, omul și-a dus planul la îndeplinire: și-a făcut un partid, al cărui scop era să împartă numai un pumn de boabe tuturor porumbeilor, chiar dacă o să pară că împarte la toți. Omul s-a îmbogățit, nu a mai dat pe-acolo, veneau din când în când, dar nu mai des, alți oameni, cu același pumn de grâne, nimic mai mult. Și fiindcă partidul trebuia să poarte un nume, i-au zis PSD! Arteziana a rămas aceeași: ba se defectează, ba țâșnește ca un gheizer, ori scapă un firicel de apă, trist.

*

Documentul istoric intitulat „Proiect politic pentru reconstrucția PSD – o viziune politică de stânga pentru un partid european” este o antologică pagină de umor și SF, scrisă într-un limbaj agreabil, simplu, forestier, plin de fermecătoare stângăcii gramaticale, mici fracturi de logică, nu numai gramaticală, dar și o sărăcie de diacritice, așa cum șade bine omului cinstit și nevoiaș. Am reținut, dintre multe altele, demne de a binedispune și pe cei care mâine-poimâne încep să cânte la pian, la 4 mâini și un topor, formularea despre reducerea sărăciei ce va duce la creșterea clasei de mijloc! Nu avem așa ceva, fiindcă nu s-a dorit, dar ați mai investit voi în ceva și a ajuns direct în marsupiile buzunarnice, pe care le purtați în mai multe locuri. Dacă sunteți triști, deprimați, năpădiți de spaime, de insomnii, cu obsesii sexuale neconsumate, citiți acest Proiect: viața o să vi se pară un lung șir de duminici, iar punctul de pensie mărit, un punct G, în sfârșit atins! La urmă zice autorele, entuziast: „…acest Program…” Măi, Marceluș, amu’ îi Proiect, sau Program?

Finalul face toți banii de la Bruxelles, pe care nu o să îi pupați voi: „AȘA SĂ ÎMI AJUTE DUMNEZEU!”.

Păi, proiectprogramul ăsta e pe persoană fizică, nu e al Partidului? Vezi, dacă umbli cu mintiuca în izmene?

Atâta poți, atâta dai din tine, nu te necăji: poți să urmezi școala online, cu toată brambureala din învățământ. După alegeri, evident, fiindcă o sa aibă grijă colegii de clasă politică ajutătoare, să stai acasă.