Cu cât a fost tranzacționat Hotelul Melody

Ziarul Făclia a reușit obțină noi date cu privire la tranzacția privind faimosul Hotel Melody din centrul municipiului Cluj-Napoca. Este vorba de prețul cu care s-a vândut imobilul.

Potrivit informațiilor deținute de ziarul nostru, prețul propus de proprietarii hotelului în oferta făcută statului român în vederea exercitării dreptului de preemțiune a fost 5.697.000 euro. Această sumă a fost prezentată atât la Direcția de Cultură Cluj cât și la Primăria Cluj-Napoca, respectiv Consiliul Județean Cluj.

Potrivit Legiii 422 din 2001, monumentele istorice aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat pot fi vândute numai în condiţiile exercitării dreptului de preemţiune ale statului român, sub sancţiunea nulităţii absolute a vânzării.

Cum niciuna dintre cele trei instituții nu a dorit să-și exercite dreptul de preemțiune și să cumpere hotelul, tranzacția a fost făcută între moștenitorii fostului proprietar Marius Trif și Fundația Sapienția. Mai mult ca sigur, după parcurgerea procedurii privind preemțiunea, prețul a rămas neschimbat. Și asta deoarece proprietarii nu puteau coborî prețul de vânzare.

De asemenea, e puțin probabil să fi urcat prețul, ținând cont că suma e destul de mare iar piața imobiliară din Cluj-Napoca nu este într-o evoluție foarte bună.

Bătrânul Hotel Melody a fost cumpărat recent de Fundația Sapienția, entitate care patronează universitatea cu același nume și care este finanțată de Guvernul Ungariei. Imobilul este înscris pe lista monumentelor istorice de categoria B. Noul proprietar spune că în clădirea fostului hotel își va desfășura activitatea Centrul Tradițiilor Transilvane din cadrul Universității Sapienția, urmând ca începând chiar din această toamnă aici să fie organizate cursurile de dansuri populare.

O altă clădire cumpărată de Fundația Sapienția în Cluj-Napoca pentru universitatea cu același nume este fostul sediul al Băncii Bankcoop din Piața Matei Corvin, în care ar fi locuit principele Transilvaniei, Ştefan Bocskai. Tranzacția a fost făcută în 2002 iar Fundația Sapienția a plătit atunci nu mai putin de un milion de dolari omului de afaceri Paszkany Zoltan. Inițial clădirea a fost cumparată de Paszkany de la PriceWaterhouseCoopers – cu 275.000 de dolari, la o licitație unde doi oameni de afaceri din Cluj-Napoca, buni cunoscători ai pieței imobiliare, au refuzat să liciteze peste un sfert de milion de dolari, considerând ca imobilul nu merită mai mult. După ce a devenit proprietarul imobilului, Fundația Sapienția a mai învestit în consolidare și reparații suma de 760.000 de dolari.

C.P.

Articole din aceeasi categorie