Cu bătrânul Hippocrate veghind: MEDICINIŞTII AU JURAT SĂ APERE VIAŢA

E sâmbătă, prag de iulie, leat 2018.

Ora 18, pare-mi-se, ora la care seara îşi picură fuior negrul nopţii care urmează. Alerg prin parc cu vioara în spate, stativul într-o mână şi toca pe cap. E seara pe care am aşteptat-o timp de şase ani. Intru pe porţile Cluj Arena. Plin de flori şi emoţii peste tot. Mă pierd în marea de toci şi robe. Îmi găsesc locul din faţa scenei şi îmi pregătesc vioara. Câteva poze cu colegii, câteva felicitări. Nici nu îţi dai seama cât de repede trece timpul. Inelul de sus al arenei se umple de părinţi, bunici, prieteni şi oameni care vor să fie alături de noi în cel mai important moment din viaţa noastră de studenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca.

Suntem anunţaţi că vom începe defilarea mai repede, ca să nu ne prindă ploaia. Mă aşez la locul meu, în coloana de peste 1100 de absolvenţi. Pornim încet şi ne apropiem de tribunele pline de părinţi. Mii de mâini se agită să ne salute. Mă apropiu de locul meu şi îi caut cu privirea pe susţinătorii mei. Nu îi mai găsesc şi mă cuprinde panica, dar nu are timp să se aşeze bine, căci urmează momentul ce l-am pregătit pentru ei. Serenada pentru părinţi se aude din glasurile colegilor. Treisprezece instrumentişti îi susţinem pe colegii noştri. E un moment foarte emoţionant, în care le mulţumim „Celor mai buni părinţi/ Şi cei mai iubiţi”.

Conducerea universităţii intră pe scenă, alături de decanii de suflet şi şefii de promoţie. Fiecare ne împărtăşeşte din secretele unei vieţi fericite, care îmbină cariera cu viaţa personală într-un mod armonios. Îi regăsesc pe ai mei şi acest lucru mă umple de energie pozitivă. Între discursuri, cântăm serenadele cu care am înveselit întreaga universitate la sfârşitul lunii mai. Toate versurile sunt inspirate de frumuseţea vieţii studenţeşti şi de micile greutăţi care ni s-au ivit în cale şi care ne-au ajutat să ne formăm ca medici, dentişti, farmacişti, asistenţi. Melodii precum Andrii Popa, La tine aş vrea să vin de la Bere Gratis, Pseudofabula, Despacito, Mamma mia, au împrumutat linia melodică pentru versuri pline de patologii, medicamente şi probleme studenţeşti. Serenadele nu ar fi fost la fel fără ajutorul celor treisprezece instrumentişti, absolvenţi de UMF.

Un moment special a fost cel în care cei mai buni dintre colegii noştri, şefii de promoţie, au fost prezentaţi şi ne-au împărtăşit câteva cuvinte. La Medicină Generală, secţia română, şef de promoţie a fost Mihaela Maria Roşca, la secţia engleză – Denisa Mariana Petrescu, iar la franceză – Olivier Michel Afflatet. La specializarea Radiologie şi Imagistică Medicală, şef de promoţie a fost Eliza-Maria Voina. Şef de promoţie la Medicină Dentară, secţia română, a fost Cosmin Ioan Faur, secţia engleză – Yassine Joundy, iar la Tehnică Dentară – Sabrina-Elena Apostol. Farmacie, secţia română, au avut-o ca şef de promoţie pe Andreea Iordănescu, secţia franceză – Amina Bouthmani, iar la Nutriţie şi Dietetică – Daniela Maria Andrieş.

Dintre toate discursurile colegilor, cel mai tare m-a impresionat cel al Andreei Iordănescu, care a avut curajul să spună lucrurilor pe nume şi să ne îndemne să fim puternici şi corecţi de-a lungul drumului ce ne aşteaptă: „Da, nu suntem mulţumiţi de ceea ce vedem în jurul nostru, nu suntem mulţumiţi de cum se desfăşoară lucrurile în profesia pe care am ales-o. Şi, atunci, ce facem? Aşteptăm să ne rezolve alţii nemulţumirile? Hai să fim noi prima schimbare! Hai să facem fiecare lucruri bune pe bucata lui şi să nu mai închidem ochii la toate neregulile din jurul nostru. […] Sper să nu uitaţi niciodată să fiţi oameni! […] Vreau să le mulţumesc celor care au înţeles că mai bine nu înseamnă neapărat bine. Vreau să le mulţumesc celor care au înţeles că respectul se câştigă. Până şi cea mai subţire şi fragilă crenguţă se poate transforma în copac. Mult curaj şi capul sus!” Acestea au fost cuvintele care pe mine m-au umplut de speranţă şi mi-au dat puţină putere pentru perioada plină de încercări care mă aşteaptă. Şi m-au făcut să realizez că generaţia 100, aşa cum am fost numiţi de-a lungul întregii festivităţi, este demnă şi pregătită să facă lucrurile aşa cum trebuie.

A urmat cel mai aşteptat moment al serii, acela care ne transformă din simpli studenţi care au memorat mii de slide-uri, milioane de cuvinte numai bune de spânzurătoare, în medici, dentişti, farmacişti, asistenţi. Din peste 1100 de suflete a răsunat jurământul lui Hippocrate. Pentru mine a fost cel mai emoţionant moment, deoarece am realizat că de acum voi fi tot ce mi-am dorit vreodată: medic! Aşa că JUR! JUR! JUR! să respect acest jurământ şi să îi ajut pe toţi cei ce au nevoie în măsura în care voi putea.

Am predat şi cheia generaţiei următoare. Am ascultat îndemnurile cadrelor didactice. Ne-am bucurat de ultimele momente ca studenţi şi colegi. Toate acestea sub ochii celor mai dragi persoane. Şi tot sub ochii lor, rectorul a făcut declaraţia mult aşteptată: „Vă declar absolvenţi!” Din păcate, sfârşitul serii nu s-a ridicat la nivelul întregii festivităţi, şi mult aşteptatele artificii, sub care urma să lăcrimăm cu toţii, au fost înlocuite cu un joc de lasere. Cu toate acestea, seara a fost minunată. Nici ploaia, nici lipsa artificilor nu ne-a răpit bucuria de a deveni ceea ce ne-am dorit cu toţii: medici, dentişti, farmacişti asistenţi.

JUR! JUR! JUR!

Bianca POP

Articole din aceeasi categorie