Cretinismul “poziţiei externe” a lui Băsescu

Ilie CĂLIAN

Am trăit cel mai halucinant sfîrşit de săptămînă – din punctul de vedere al efortului meu de a înţelege politica externă a statului român – şi chiar ceva mai mult decît demersurile imediate. Spre deosebire de anumite “genii” ale analizei politicii româneşti, care l-au tot pupat în fund pe Băsescu, din 2004 încoace (începuse prin a spune că preferă să “presteze servicii” la Marele Licurici, decît la mai mulţi licurici mai mici din UE, dar a sfîrşit prin a se orienta după fundul unui “licurici” din Occidentul european), eu n-am avut încredere – şi nici astăzi nu am încredere nici de doi bani în politica externă a României bazată pe “garanţiile” Puterilor occidentale. Efectul catastrofal al încrederii în garanţiile Franţei şi Angliei, după Primul Război Mondial, le-am văzut şi le-am înţeles (cel puţin aceia din România care au avut, ori au, dacă mai trăiesc, oarecare luciditate.)

Devenit, încă de pe vremea convorbirilor de pace de la Paris, prim-ministru al României (întrucît marele liberal ICC Brătianu a înţeles să facă o mişcare inteligentă, aducînd un ardelean în fruntea guvernului, ca o dovadă a “României Mari”), Vaida Voevod a încercat să stabilească mai mult decît o înţelegere, a vrut un tratat cu noul stat sovietic, al lui Lenin, care să garanteze revenirea Basarabiei la patria-mamă. Deştepţii politicii externe a României din acel moment n-au acceptat, spunînd că este absurd să faci o înţelegere cu bolşevicii, dacă România are un tratat “de acoperire” cu Franţa şi Anglia. La ce au folosit garanţiile Franţei şi Angliei – s-a văzut: zero lei, zero bani. Cam la fel ar fi azi, pentru România, garanţiile NATO pentru România, ca înlocuitoare ale unei bune înţelegeri, reconsfinţite prin anumite acte cu valoare de internaţionale, cu Rusia.

Ştiu că există o adevărată isterie la nivel naţional – parţial moştenită, parţial stimulată de anumite canale de către unele Puteri din Occident. Aşa se face că românii sînt, la această oră, mai antirusofoni chiar decît polonezii. De ce?! Îmi este greu să înţeleg: înţeleg lipsă de informare – mai exact: informare unilaterală, dintr-o singură sursă (care are interesele ei, cînd prezintă o anumită situaţie), lipsă de cultură (adică şcoală puţină, iar aceea, direcţionată greşit), şi, nu neapărat în ultimul rînd, coeficientul de inteligenţă (IQ). O ecuaţie nu foarte complicată ne-ar arăta că nu este de mirare că cetăţenii actuali ai României au o percepţie greşită şi despre trecutul lor, şi despre prezent, şi despre viitorul lor – şi, fireşte, despre “calităţile” lor, cu care le place să se laude, fără cel mai mărunt spirit “autocritic” – adică îmbrăcaţi permanent în acea îngrozitoare laşitate, care nu le permite să se uite, în fiecare dimineaţă, în oglindă, cu sinceritate, ca să-şi dea seama, fiecare, cine este şi cam cîte parale face.

Despre tîmpenia lui Băsescu în materie de politică externă, adică despre situaţia din Ucraina şi Rusia, care credeaţi că va fi tema acestui editorial, despre asta voi scrie data viitoare – după ce-mi voi reveni, după ce-mi voi trage sufletul, în urma cretinismului demonstrat de Băsescu. Am scris “cretinism” şi îmi asum răspunderea pentru acest cuvînt.