Creștinul și pandemia

Dragi cititori, Cristos a Înviat!

Pandemie. Corona. Covid-19. E pe buzele tuturor, pe toate siturile internet, pe fluxurile de știri, la radio și TV.

Una dintre întrebările actuale extrem de des auzite e „ce faci de pandemia asta?”. O întrebare pertinentă, care ne surprinde nu prin simplitatea ei, ci mai ales prin multitudinea răspunsurilor posibile, probabile sau efective.

În spirit pur românesc, toată lumea se pricepe la toate, mai ales la viruși, dezinfectant biocid, carantină, vaccinuri, măști și combinezoane, politică și fotbal, dar mai ales la teoriile conspiraționiste care țintesc reducerea numărului de oameni pe pământ, națiunile slab-dezvoltate, persoanele în etate etc.

Nu despre chestiuni de acest gen aș vrea să vă scriu (avem și așa parte de prea multe știri negative, false, îngrijorătoare, dătătoare de nopți nedormite), ci despre creștin și abordarea sănătoasă, înțeleaptă, logică a pandemiei.

Am beneficiat și beneficiem de o perioadă de timp extrem de liniștită, care ne permite să ne ascultăm conștiința, să ne reconfigurăm traseul, să reîmprospătăm relația cu Dumnezeu. Unii afirmă că pandemia e pedeapsa lui Dumnezeu. Io unul, să iertați, nu cred. Alții zic că nu există pandemie, e doar o conspirație. Să iertați, nu mă bag.

Atunci ce e? Pentru mine, ca și creștin?

E un timp de har, i-aș spune, un timp al coborârii cu picioarele pe pământ.

Un timp al obiectivității, în care înțeleg că sunt slab, fricos, anxios, plin de temeri pentru viitor și atât de dependent de Dumnezeu.

Un timp al rușinii pentru spaima foametei, pentru stocurile inutile făcute în grabă în prag de izolare, pentru groaza zilei de mâine.

Un timp al redescoperirii valorilor personale, familiei, partenerului de viață, copiilor, bunicilor.

Un timp al valorizării bibliotecii personale, colecției de filme, al regăsirii telefonice a persoanelor poate uitate, prieteni sau membri ai familiei.

Un timp în care a meritat cu adevărat să plătim factura la internet, ne-am învățat să comunicăm video, să plătim facturi online.

Dar mai ales un timp de calitate petrecut cu Domnul, timp de contemplare a crucii, de meditare a Postului și Învierii, de intimitate cu tatăl Ceresc. Adică, un timp de har. Chiar dacă am trăit umilința de a nu mai putea merge la biserică, durerea de a nu ne cumineca cu Trupul și Sângele Domnului.

Ce fac eu de pandemia asta? Multe. Și mă explic.

În primul rând, pauza mi-a picat ca o mănușă. Aveam nevoie de un timp de respiro, de odihnă, de somn, de stat efectiv. Așa că am profitat la maximum de timpul avut la dispoziție. Recunosc în mod subiectiv că m-aș putea obișnui cu liniștea de pe străzi, cu timpul petrecut la domiciliu, cu munca online, cu toți ai casei, acasă.

Pot să ies pe balcon, la geam, să respir aer curat, să ascult mierlele și pițigoii, să admir natura și florile primăverii, să mă bucur de o rază de soare, de un zumzet de albină cărând polenul spre stup. Lucruri simple, dar când oare le-am mai savurat?

Apoi am luat la mână colecția de filme pe DVD, uitată în raft, plină de praf, dar care mi-a prilejuit revederea unor pelicule senzaționale. În același timp am luat la bani mărunți biblioteca personală, suficient de generoasă ca ofertă și număr de titluri, atât cu opere clasice, cât și cu scrieri moderne. M-am apucat să învăț limbi străine.

Mi-am redescoperit copiii, pe care i-am cam neglijat în ultimii ani. Am redescoperit jocul de cărți, Scrabble, Monopoly. Ne-am cumpărat pistoale cu aer comprimat și am organizat adevărate competiții de tras la țintă. Am revăzut împreună filme, desene animate, meciuri de fotbal, documentare istorice. Dar mai ales am vorbit, am comunicat, am dialogat.

M-am bucurat de relația cu soția. Am avut mult mai mult timp să discutăm, să analizăm situația, să ne pregătim pentru viitor fără a face planuri serioase (nici nu am fi avut cum, viitorul nu depinde de noi). Și nu ne-am certat, chiar ne-am bucurat de prezența reciprocă.

Mi-am reîmprospătat relația cu prietenii. Minute și ore la telefon dedicate lor, în timpul plimbărilor, în care am aflat ce mai face familia, cum trece timpul, care sunt piedicile din perioada pandemiei. Ne-am îmbărbătat reciproc și ne-am dorit să ne revedem cu bine.

Și evident am alocat mult mai mult timp lui Dumnezeu, rugăciunii, meditației. Liniștii necesare ascultării conștiinței.

Dacă nu am mai putut celebra Liturghia la parohie, am reușit acest lucru în familie, în Ecclesia Domestica.  Iar slujirea preoțească nu a fost deloc neglijată, chiar dacă multe activități au fost suspendate.

Astea au fost ale mele. Plus multe altele cu care v-aș putea plictisi. Dar se spune că nu e bine să te lauzi pe tine însuți, să te dai drept exemplu. Am punctat doar din agenda cotidiană pentru a vă convinge că se poate trăi fericit, mulțumit, bucuros, în pace cu cei ai casei, în comuniune cu Domnul, fructificând timpul dat de Domnul

Domniile voastre? Aveți același timp la dispoziție.

Aveți telefoane și puteți comunica cu cei dragi, cu prietenii.

Aveți timp de cărți și filme, de documentare și concerte.

Aveți discernământ să nu vă lăsați dominați de spaime și anxietăți, de știri alarmiste sau false.

Aveți telecomanda în mână să evitați știri și discuții pline de inepții, să alegeți ceva constructiv și hrănitor pentru minte și inimă.

Dar mai ales aveți timp de Dumnezeu. De rugăciune personală sau în familie. De meditarea textelor biblice ale zilei și contemplarea Crucii.

Aveți timp de Liturghii online sau la televizor. Dimineața, la amiază sau seara. Din parohia domniilor voastre sau din altă biserică sau capelă. Dar mai ales din Catedrala episcopală, punct de referință, etalon pentru celebrările bisericii. Nota bene – musai să fie în direct. Încerca un prieten mai tradiționalist să mă convingă că Liturghia la tv, în direct, nu e valabilă. I-am închis rapid gura amintindu-i că el nu intra în biserică duminica, ci asculta la boxe, afara…

Aveți timp de Cuminecare spirituală, mare nebuloasă pentru mulți, atât de necesară și de mângâietoare pentru cei care nu pot ajunge efectiv la Liturghie. Situațiile excepționale admit soluții excepționale.

Cum e cu Cuminecarea Spirituală, pe scurt?

1. Fac un act de credință. Îmi exprim prin rugăciune încrederea în prezența reală a lui Isus în Sfânta Euharistie.
2. Fac un act de iubire. Îmi exprim iubirea și recunoștința. Îi mulțumesc pentru iubirea Sa.
3. Îmi exprim dorința de a-L primi. Nu-L pot primi efectiv, concret, dar îmi exprim dorința de a-L primi în inima mea.
4. Îl invit pe Isus în inima mea. Cu o inimă căită și umilă Îl chem pe Isus așa cum vine și atunci când Îl primesc în Euharistie.

Pentru altele, vă stăm la dispoziție. Sezonul de spovezi și cuminecări nu s-a încheiat, așa că faceți bine și îndrăzniți să ne solicitați.

Pe scurt, cam acestea sunt cele pe care am dorit a vi le transmite cu această ocazie. Spor și răbdare tuturor. Cumva o fi, că întotdeauna a fost cumva și niciodată nu a fost să nu fie cumva.

Godspeed. Și să auzim de mai bine.

Pr. Titus SAS
Departamentul pentru Cateheză și Învățământ Religios