Coşmarul Elena Udrea

Ilie CĂLIAN

Neîndoielnic, mulţi români se întreabă – în calitatea lor de alegători, în noiembrie – de ce “Deapta” are atît de mulţi candidaţi la Preşedinţie. Unul – din partea PDL – a picat, după ce PNL şi PDL au anunţat căsătoria: a rămas nu Predoiu, al PDL, ci Iohannis, al PNL. Cu această ocazie. bătăiosul M.R. Ungureanu – fostul şef al SIE, fulgurant prim-ministru al lui Băsescu (după cădera lui Boc) – s-a potolit şi el, mulţumindu-se, deocamdată, cu un post de şef în viitorul mare partid de dreapta (deocamdată, şef în actualul PDL). A căzut de la preşedinţie Cristian Diaconescu, fost PSD, fost consilier al lui Băsescu, fost şef şi fondator al Fundaţiei Mişcarea Populară, pe care Băsescu, de dragul Elenei Udrea, l-a îndepărtat şi de la şefia fundaţiei, şi din statutul de prezidenţiabil.

Despre amorul devastator al lui Băsescu faţă de Elena Udrea nici nu are rost să discutăm: cred că e o “chestie” patologică, izvorîtă din psihicul patologic al lui Băsescu. Aşa că refuz să discut despre motivaţia ravagiilor pe care le-a făcut Băsescu în rîndul membrilor unui partid care au crezut în el – deşi, în mod normal, nu poţi să crezi într-un om cu deficienţe psihice, pe care psihologii îi numesc, cu pudoare ştiinţifică neruşinată, drept “personalităţi accentuate”. (E adevărat, “după aceeea”, cum s-a întîmplat, de-a lungul istoriei, vin domnii specialişti în psihologie şi psihiatrie să ne explice cum şi ce a fost ori cu x ori cu y, a căror conducere tiranică a avut efecte catastrofale asupra unui popor sau asupra întregii omeniri. Din laşitate, domnii specialişti în domeniu – ca şi alţi “intelectuali” – nu se “pronunţă” la vreme: zic ei că istoria este cea care trebuie să se pronunţe, să dea verdicte. Aşa o fi – numai că, pînă să se pronunţe “istoria” -, suferim noi. Mai puţin sau deloc domnii specialişti!)

Revin cu întrebarea referitoare la marele număr al candidaţilor Dreptei. Explicaţia ar fi simplă, chiar dacă este niţel întortocheată. Băsescu ştie că Iohannis nu va cîştiga Preşedinţia. În condiţiile în care a pierdut PDL – nu din cauza lui Blaga: acesta e doar “capul de afiş” -, Băsescu a trebuit să inventeze un al partid. Ştia de mult timp că membrii PDL nu o vor putea suporta pe iubita sa Elena Udrea drept preşedinte al partidului. A făcut “jmecheria” cu Fundaţia Mişcării Populare şi instalarea în fruntea acesteia a pămpălăului Cristian Diaconescu – o plastilină în mîinile lui Băsescu (nu intuiesc din ce motiv) -, pentru ca, apoi, să-i dea acestuia un picior în fund şi s-o lanseze ca prezidenţiabilă pe Elena Udrea. Repet: despre schizoparanoia lui Băsescu şi fixaţia sa asupra Elenei Udrea nu discut – s-o facă, public, specialiştii. Numai că aceştia nu au curajul: îşi tem posturile de profesori şi directori, prin universităţi de medicină şi institute de psihiatrie… Halal intelectuali!

Dar ce se va întîmpla după alegerile prezidenţiale din noiembrie? Evident, Elena Udrea nu va cîştiga. Va fi momentul în care Băsescu va spune: Vedeţi, n-aţi vrut voi, cei din Dreapta, să o puneţi în frunte pe draga mea Elena, iar Dreapta a pierdut, cu Iohannis în frunte. Soluţia va fi – din punctul de vedere al lui Băsescu – ca toate partidele Dreptei să i se supună – nu lui direct, ci prin intermediul Elenei Udrea. Că se va întîmpla exact aşa, ori nu – asta e altă poveste. Însă este evident că acesta este scenariul lui Băsescu: o Dreaptă cît mai divizată, care să aibă, ulterior, nevoie de ajutorul lui Băsescu. Vor fi încă unii capabili să creadă că Băsescu poate fi viitorul României… Eventual, prin intermediul Elenei Udrea. Vă puteţi imagina acest coşmar?