Consiliul Consultativ al Cultelor din România – Apel la rugăciune, solidaritate și responsabilitate

Consiliul Consultativ al Cultelor din România adresează tuturor credincioșilor un mesaj de încurajare, binecuvântare și îndrumare, îndemnându-i, totodată, să rămână în case, să respecte cu strictețe măsurile dispuse de autoritățile publice și să coopereze cu acestea.

„Fiecare dintre noi să stăruie acasă în rugăciune personală sau împreună cu familia, pentru a-L ruga pe Milostivul Dumnezeu să ne ajute să depășim acest moment de grea încercare. Rugăciunea este sursă de putere spirituală pentru a învinge teama și boala. Cultivarea păcii sufletului prin rugăciunea stăruitoare ne ferește de panică și deznădejde și ne face să conștientizăm dubla noastră responsabilitate în această perioadă: personală și comunitară” – este un alt îndemn transmis de Consiliul Consultativ al Cultelor din România.

Credincioșii sunt îndemnați să țină legătura telefonic sau prin alte mijloace de comunicare cu slujitorii cultelor, iar toți cei care doresc să se implice efectiv în activități de voluntariat sunt îndemnați să acționeze „organizat, în cooperare cu autoritățile locale, potrivit recomandărilor fiecărui cult”.

„Medicilor, întregului personal din instituțiile medicale, cât și tuturor celor care prin munca lor depusă în perioada pandemiei ajută la continuarea vieții în parametrii cât se poate de normali, precum și celor care asigură asistență religioasă oamenilor aflați în suferință, le adresăm un cuvânt de prețuire și încurajare în lucrarea lor jertfelnică. De asemenea, adresăm un mesaj de prețuire și încurajare polițiștilor, jandarmilor și militarilor. Ei toți sunt prezenți continuu în rugăciunile noastre. Slujitorilor cultelor religioase le adresăm îndemnul de a continua activitatea lor și de a actualiza datele lor de contact și de a le posta pe site-urile și platformele digitale ale comunităților lor, pentru a putea fi contactați de toți cei care au nevoie de consiliere religioasă, de încurajare sau de orice alt sprijin folositor” – se arată în același mesaj de încurajare.

Totodată, Consiliul Cultelor din România atenționează că, în aceste vremuri de încercare. „este necesar ca fiecare dintre noi să dea dovadă de înțelepciune, intensificând rugăciunea și responsabilitatea pentru sănătatea personală și socială” și îndeamnă la „solidaritate socială concretă”, prin ajutorarea celor aflați în nevoi, oferindu-le „ajutor material, respectiv asistență socială la domiciliu persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități”.

„Ne rugăm Bunului Dumnezeu, Doctorul sufletelor și al trupurilor, să ne binecuvânteze pe toți, să ne ajute, să ne dăruiască sănătate, pace, speranță și iubire milostivă față de cei aflați în suferință, iar celor care au murit să le dăruiască viață veșnică. Dumnezeu să binecuvânteze România!” – se spune în finalul mesajului.

Consiliul Consultativ al Cultelor din România este o organizație de natură etică, autonomă, apolitică, non-guvernamentală, fără personalitate juridică și non-profit, format din 13 culte recunoscute: Biserica Ortodoxă Română, Federația Comunităților Evreiești din România, Cultul Musulman din România, Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timișoara, Biserica Romano-Catolică, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Arhiepiscopia Bisericii Armene, Biserica Ortodoxă de Rit Vechi din România, Biserica Reformată din România, Biserica Evanghelică C.A. din România, Biserica Evanghelică Luterană din România, Biserica Unitariană Maghiară și Biserica Creștină după Evanghelie din România – Uniunea Bisericilor Creștine după Evanghelie din România.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie