Conf. univ. dr. Daniel MUREŞAN: Naşterea, pentru fiecare femeie, dar şi pentru medic, este o provocare

Naşterea, pentru fiecare femeie, dar şi pentru medic, este o provocare. Este… ca o cursă de 10.000 de metri plat. Nu poţi s-o faci fără să te antrenezi! Naşterea este un proiect comun al femeii şi al obstetricianului, şi ca să iasă bine, trebuie antrenament. Gimnastica prenatală, exerciţiile pentru naştere, sînt lucruri foarte importante care ar trebui făcute frecvent şi în mod serios – spune, în interviul acordat ziarului Făclia, conf. univ. dr. Daniel Mureşan, medic primar obstetrică-ginecologie la Clinica Ginecologie I a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, prodecan al  Facultăţii de Medicină – UMF „Iuliu Haţieganu”.

Comparînd activitatea obstetricianului cu a unui pilot care dirijează întîi zborul, apoi aterizarea, medicul recunoaşte că, pentru el, fiecare naştere este o provocare, iar emoţiile sînt aceleaşi, şi la a mia naştere asistată, ca la prima.

– În condiţiile în care alegerea specializării în medicină se face pe baza punctajului obţinut la examenul de rezidenţiat, cîţi dintre cei care „optează” pentru obstetrică şi ginecologie sînt cu adevărat pasionaţi de obstetrică şi ginecologie? Sau cît, din această „alegere”, este loterie?

– Întîi, trebuie să vă spun că alegerea profesiei de medic se face din pasiune. Pentru că perioada de formare e foarte lungă, numai cel care este dispus să investească – el şi familia lui! – 15 ani ca să fie cît de cît independent face aşa ceva. În celelalte domenii, după 4 ani eşti inginer, profesor, avocat şi, practic, ai independenţă profesională. Ca medic, 6 ani facultatea, cu admitere serioasă şi dificilă, 5 ani rezidenţiatul, deci, deja, 11 ani, apoi încă 5 ani ca specialist. Să începi să lucrezi ca medic primar, au trecut 16 ani de formare, ca să poţi să spui că eşti profesionist. Deci perioada este foarte lungă şi atunci numai cine vrea să urmeze acest domeniu, care nu-i uşor, o face.

Legat de specialitate: sigur, este un pic de loterie. Totuşi, ne trebuia un criteriu obiectiv. După facultate este acest rezidenţiat care, la Cluj, inclusiv Ministerul Sănătăţii ne-a lăudat cît de corect şi de bine îl facem, în sensul că de cînd îl face Clujul, pe regiune, n-a existat nici o reclamaţie şi n-au fost nici un fel de probleme.

Este o clasificare obiectivă, pe baza unor note, şi pe această clasificare se aleg locurile şi posturile. Că nu ajunge fiecare să facă exact ce vrea… mai sînt posibilităţi, mai poţi, după şase luni, un an, dacă nu eşti foarte mulţumit, poţi să schimbi specialitatea. În general lucrurile se aşează. Mai discuţi cu colegii: „Nu lua tu ginecologia, că ştiu că vrei să faci cardiologie, lasă-mi mie ultimul loc pe ginecologie”.

– Se întîmplă ca rezidenţii să schimbe specialitatea, pe parcurs?

– În cei şase ani de facultate, dar mai ales în ultimii trei, studenţii trec prin diverse servicii şi fiecăruia, undeva începe să-i placă. Deci, cît de cît cunosc, iar alegerea nu este făcută pe nevăzute. Este o alegere cît de cît orientată. Noi discutăm cu ei, şi-n anul V şi-n anul VI, şi după aceea vedem ce au ales şi, în general, cam aleg ce le-a plăcut.

– Care sînt cîteva dintre motivele pentru care absolvenţii ar alege obstetrică-ginecologie?

– Din punctul meu de vedere – şi, sigur, sînt partizan! -, este cea mai frumoasă specialitate medicală. Pe partea de obstetrică, întotdeauna faci ceva nou, aduci pe lume un individ nou…

– Cum rămîne cu avortul?

– Deocamdată, avortul este o parte foarte mică din profesia noastră, care intră de fapt la ginecologie şi nu la obstetrică.

Să-mi termin însă ideea: este o specialitate medicală foarte frumoasă, pentru că nu repari ceva. După un infarct, de exemplu, repari, pui un stent, dar omul nu mai fuge ca înainte. Copilul însă, toţi se bucură de el cînd vine pe lume. E un individ nou, sănătos, familia se bucură. Sigur, şi răspunderea este foarte mare, pentru că biologia noastră, ca şi persoane, nu este perfectă; dacă am fi perfecţi am trăi 1000 de ani! Pot să apară probleme – în viaţa intrauterină, la naştere, şi lumea percepe destul de greu aceste probleme. Lumea vede sarcina ca pe un ceva normal. La fel de „normal”, însă, este şi să ai un infarct la 40 de ani: dacă îl tratezi, trece, dacă nu…

Deci: este o profesie şi o specialitate frumoasă, şi dacă ar fi să o iau de la început, tot obstetrică-ginecologie aş alege. Răspunderea medicală însă, şi medico-legală, aici, este foarte mare.

– Care sînt cele mai frecvente probleme cu care pacientele ajung la dvs?

– Pe obstetrică, este vorba de urmărirea sarcinii şi de asistenţa naşterii. Cum Clinica Ginecologie I este o clinică de nivel 3, adică cel mai înalt nivel posibil, toate sarcinile cu probleme majore din Ardeal vin la noi.

– Care sînt, în principal, aceste probleme?

– Naşterile premature, hipertensiunea care apare în sarcină, diabetul gestaţional, sau diabetul de sarcină, care pot pune în pericol viaţa mamei şi a copilului.

Pe partea de ginecologie: lumea, în ziua de azi, vrea să fie sănătoasă, adică să-şi trateze boala, dar pe cît se poate vrea să o şi prevină. De aceea, noi încercăm să facem şi profilaxie, adică să prevenim anumite boli cum sînt cancerul de col uterin, cancerul de sîn. Din fericire, la Cluj există programe naţionale de screening, care funcţionează, şi încercăm să depistăm bolile severe înainte ca ele să evolueze. În fază incipientă, diagnosticate, se tratează uşor şi se vindecă complet. La un cancer în formă avansată, din păcate tratamentele sînt complexe şi nu totdeauna reuşeşti să-l vindeci; de multe ori numai tratezi.

– Care este cea mai des întîlnită complicaţie la naştere cu care vă confruntaţi?

– O problemă reală, o problemă serioasă care există la nivel mondial este naşterea prematură, naşterea care, din diverse motive, se declanşează înainte de termen. În aceste cazuri, copiii nu sînt complet formaţi, nu sînt complet apţi să trăiască din propriile resurse. În România, rata naşterilor premature este de 7-10%. Nu este chiar cel mai rău procent, dar este o problemă de sănătate publică, aceasta, şi încercăm, prin diverse metode, s-o prevenim cînd se poate, iar cînd nu, s-o asistăm în condiţii foarte bune. Avem o unitate de terapie intensivă, în secţia de neonatologie, datorită căreia chiar şi copii de 700 – 800 de grame, la naştere, au şanse la viaţă.

– Cîte naşteri premature s-au înregistrat anul trecut la Clinica Ginecologie I?

– Cum v-am spus, la noi vin cazurile cu probleme din tot Ardealul. Din acestea, cam 10-11% sînt naşteri premature. Deci, la vreo 1700 de naşteri, cam 170-180 sînt naşteri premature.

– Mai sînt femei însărcinate care sînt văzute prima oară de medic doar în momentul în care trebuie să nască? Gravide care n-au fost văzute de obstetrician, pe perioada sarcinii?

– Din păcate, mai sînt. Nu foarte multe, dar mai sînt. Mai sînt şi femei care au fost văzute… parţial, o dată-n stînga, o dată-n dreapta, şi n-au urmat ritmul firesc al urmăririi unei sarcini.

– Aceste cazuri, mai rare, provin din mediul rural sau din urban?

– O parte sînt din rural, dar şi în rural sînt medici de familie şi atunci… nu ar trebui altceva decît să meargă, să fie văzute. Oricum, numărul acestor femei este în scădere faţă de anii trecuţi. Noi, cînd vedem o pacientă, gravidă, nedispensarizată, sîntem foarte precauţi, pentru că ştim că acea pacientă poate să aibă absolut orice.

– Care sînt riscurile unei sarcini nesupravegheate?

– Nu putem să ne asigurăm, dacă nu o supraveghem, că este o sarcină de calitate, sănătoasă. Pot să apară boli ale sarcinii, diabet, hipertensiune, infecţiile în sarcină, care evoluează rapid. Adică, o boală, de exemplu hipertensiunea, care la o femeie negravidă durează ani de zile pînă cînd acea femeie să păţească ceva, serios, în sarcină, într-o săptămînă, deja, pot să fie afectaţi major şi mama şi copilul. Apar boli care evoluează foarte repede. De aceea, dispensarizarea se face lunar în primele 6 luni de sarcină, în luna a 7-a şi a 8-a de două ori pe lună, iar în luna a 9-a femeia gravidă trebuie să meargă lunar la medic, pentru că problemele pot să evolueze rapid, iar dacă nu le controlezi, ca la curse, în mod regulat, pot să apară complicaţii. Dacă prinzi la timp problemele, ele se rezolvă relativ uşor şi cu rezultate bune pentru mamă şi pentru copil. Noi tratăm, de fapt, două fiinţe, şi răspunderea este dublă. Cu acelaşi tratament trebuie să fie bine şi sănătoşi şi mama şi copilul.

– Se poate spune, din punct de vedere medical, că există în ziua de astăzi o vîrstă, „cea mai potrivită”, pentru a aduce pe lume un copil?

– Este o întrebare foarte la timpul ei şi foarte la modă. Sigur, cele mai multe naşteri sînt la femeile tinere, de 20-30 de ani. Dar în ziua de azi, datorită evoluţiei societăţii, a poziţiei tot mai active şi mai dinamice a femeii, există multe situaţii – care cresc ca şi frecvenţă! – în care vîrsta la naşterea primului copil creşte. Femeia de astăzi, înainte îşi termină studiile, îşi face o profesie, încearcă să se realizeze. Sînt femei care au primul copil la 35, la 38, la 40, la 42 de ani. Deci, nu este o problemă medicală. După 40 de ani, însă, riscul de anomalii cromozomiale şi de malformaţii creşte; dar cum noi facem un screening prenatal la toate gravidele, în ziua de astăzi avem la dispoziţie toate metodele ca şi acestor paciente să le oferim investigaţiile de care au nevoie: amniocenteză, ecografie morfologică ş.a. Deci, putem să ştim exact care este starea sarcinii şi s-o urmărim.

Tot după 40 de ani,  şi fertilitatea scade. De aceea, ar fi bine ca viitoarele mămici, pînă la 40 de ani să se decidă pentru primul lor copil. Nu este problema să urmărim corect şi să asistăm o sarcină şi o naştere după 40 de ani. Problema este că după această vîrstă, femeile au şanse mai mici de a obţine o sarcină.

– Care au fost pînă acum vîrstele extreme ale pacientelor dvs?

– Am avut paciente de la 12-13 ani, pînă la 45-47 de ani. Mai ales la femeile care au mulţi copii şi la care organismul e învăţat şi funcţionează, am avut naşteri şi la 45, 46, 47 de ani. Peste 47 de ani nu ţin minte să fi avut. Cum aţi remarcat, este o tendinţă ca vîrsta la naşterea primului copil să urce. Pe de altă parte, numărul de sarcini nedorite a scăzut foarte mult. Existînd programe naţionale, emisiuni de culturalizare, existînd contracepţie, sarcinile nedorite sînt foarte puţine în ziua de astăzi şi, din fericire, sarcinile la adolescente, la fel, la noi sînt foarte puţine.

– Care este frecvenţa întreruperilor de sarcină?

– Faţă de ce a fost în ’89 sau mai bine zis în anii ’90, cînd a fost un dezastru general, sînt foarte rare. Existînd contracepţia, în ziua de astăzi fiecare sarcină care apare este o sarcină dorită şi aşteptată. Eşecuri ale contracepţiei, însă, mai există, dar, faţă de ce a fost, sînt foarte puţine. Numărul întreruperilor de sarcină a scăzut enorm.

–  Concret…?

– În clinica noastră, nu ştiu dacă este una pe zi, maxim.

– Şi asta vi se pare puţin?!

– Faţă de ce a fost, da. Însă, cînd spun un avort pe zi e mult, pentru că putem să avem două sau trei pe săptămînă. Faţă de ce era în anii ′90, cînd erau 40 pe zi, în fiecare zi, ani de zile, sigur că e puţin! Noi avem şi un centru de planificare familială în clinică, iar acesta se ocupă de consilierea pacientelor şi înainte de avort, şi după aceea, ca să nu se mai întîmple aşa ceva.

– Care sînt dezavantajele medicale ale unei întreruperi de sarcină?

– În principiu e bine să nu ai nevoie de aşa ceva. Orice intervenţie chirurgicală poate să aibă şi complicaţii. Dar, în principiu, complicaţiile chirurgicale şi medicale ale acestor intervenţii sînt mici şi sînt foarte rare, dacă sînt făcute corect. Problema mare însă, este traumatismul psihic. Chiar dacă femeia se decide pentru avort, săraca, numai ea ştie prin ce trece pînă se decide să facă aşa ceva.

– Se confesează, aceste femei?

– Psiholoaga noastră cu asta se ocupă, să discute cu ele, să le explice. Unele, după ce discută, renunţă la intervenţie şi păstrează sarcina, ceea ce pe noi ne bucură. Am avut şi adolescente sau tinere de 18-19 ani, care au renunţat la intenţia de a întrerupe sarcina şi au păstrat copilul.

– Ce sentiment ai, ca medic, cînd ţii în braţe un copilaş abia ieşit din pîntecele mamei?

– Un sentiment de realizare absolut deosebit. Eu n-aş alege o altă profesie nici în a doua sau în a treia viaţă!

– Din ceea ce aţi constatat dvs: ce nu ştiu încă femeile care se pregătesc să devină mame?

– V-aş spune mai  degrabă ce ştiu aceste femei. Sîntem foarte bucuroşi că mămicile sînt informate. Povestesc între ele şi ştiu, majoritatea, că o sarcină, ca să evolueze bine, trebuie corect urmărită.  În ce nu am ajuns încă unde vrem, este pregătirea pentru naştere, acele cursuri prenatale şi exerciţii care se fac în Vest. Şi la noi se fac, dar nu se fac constant. Naşterea, pentru fiecare femeie, dar şi pentru medic, este o provocare. Este…, cum să spun?, ca o cursă de 10.000 de metri plat. Nu poţi s-o faci fără să te antrenezi! Naşterea este un proiect comun al femeii şi al obstetricianului, şi ca să iasă bine, trebuie antrenament. Gimnastica prenatală, exerciţiile, pentru naştere, sînt lucruri foarte importante care ne-ar bucura dacă ar fi făcute frecvent şi în mod serios.

– După atîţia ani de practică mai aveţi, ca medic, emoţii atunci cînd sînteţi solicitat să asistaţi o naştere?

– Fiecare naştere este unică, iar emoţiile sînt aceleaşi şi la prima, şi la a mia naştere, pentru că şi răspunderea este aceeaşi. Fiecare naştere se poate complica oricînd, fiecare naştere este, aşadar, imprevizibilă. Fiecare naştere este, pînă la urmă, o provocare, iar emoţiile sînt întrotdeauna aceleaşi. Eu aşa spun, că activitatea noastră, a obstetricienilor, este ca în aviaţie. Sîntem un fel de piloţi care… dirijăm întîi zborul, şi apoi aterizarea. Ştiţi cum e în aviaţie: dacă pilotul nu-i atent, oricît de priceput ar fi, riscă aterizarea. Aşa e şi la noi: trebuie să fii tot timpul atent, să poţi să intervii corect, atunci cînd trebuie.

– Ce vă doriţi cel mai mult, pe plan profesional?

– Îmi doresc  să avem tot timpul condiţii bune, ca să putem ajuta gravidele să nască bine şi sănătos.

M. TRIPON